X

Topul femeilor frumoase in administratia sibiana

Deşi nu a întrebat nimeni, vă răspundem noi: cele mai frumoase femei din instituţiile publice sibiene lucrează la Prefectură, în Consiliul Judeţean şi la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu. Ele sunt frumuseţile care atrag toate privirile atunci când merg să-şi ocupe un loc în sala de şedinţe sau când iau cuvântul la Colegiul Prefectural sau în Consiliul Judeţean. Pe lângă administraţie cele trei doamne mai au un lucru în comun: pe toate le cheamă Daniela.

 

Pe locul I, cu o intrare fulminantă în viaţa publică a Sibiului, se cocoţează subprefectul de Sibiu, Daniela Paraschiva Pavel. La doar 33 de ani Daniela Pavel are deja o carieră de invidiat în administraţia publică, începând cu luna octombrie a anului trecut ea ocupând funcţia de subprefect al judeţului Sibiu. Partea neinteresantă este că se ocupă de aprobarea rapoartelor de avizare/neavizare în urma verificării sub aspectul

legalităţii, în termenele prevăzute de lege, a actelor administrative adoptate sau

emise de către autorităţile administraţiei publice sau semnarea adreselor de comunicare a ordinelor prefectului. Partea interesantă este că îşi schimbă des look-ul, ultima oară chiar în această primăvară când şi-a făcut apariţia la şedinţa de Colegiu Prefectural cu o coafură nouă, şi că are o privire rece în faţa căreia îngheaţă toţi angajaţii Prefecturii. Daniela Pavel este mândră absolventă a Colegiului „Gheorghe Lazăr” şi spune despre ea că are „flexibilitate şi adaptabilitate… la specificul instituţiilor”.

 

Dacă nu o puneam noi pe locul II în top, la cât de bătăioasă şi ambiţioasă este, probabil că se punea singură. Nu poate fi decât Daniela Câmpean, preşedinta comisiei de cultură din Consiliul Judeţean Sibiu. Daniela Câmpean este genul de femeie care dacă ar rămâne singură în deşert s-ar întoarce într-un an directoare de multinaţională, patroană de firmă de construcţii şi lideră în partidul beduinilor. Pe cât se arată de leoaică în şedinţele Consiliul Judeţean, pe atât este de tigroaică în sediul PDL Sibiu, unde deţine un rol foarte important la fiecare alegeri. În organizare. Conduce un Ford Focus din 2007, are două apartamente în Sibiu şi o casă de vacanţă în Lotrioara.

 

Pe locul III, unde s-a urcat cu tot cu tocuri cui, o regăsim pe doamna Daniela Stoica, directoarea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Sibiu. Deşi este şi cea mai în vârstă femeie din topul nostru, are şi cea mai mare experienţă. În administraţie bineînţeles. A terminat Facultatea de Hidrotehnică la Timişoara, în 1991, apoi am lucrat la Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna. Din 1994 a lucrat la Staţia Hidrologică Sibiu, iar din 2003 a fost numită şeful Biroului de Gestiune a Resurselor de Apă. A mai condus Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu, de unde a venit anul trecut la Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Sibiu. A declarat în interviurile acordate prsei sibiene că îi place natura şi tot ce e viaţă curată, fără păcat. În natură vrea să zică. Ar mai trebui să ştiţi despre doamna directoare că este motivul pentru directorii de instituţii îşi dau coate pe la Colegiul Prefectural, atunci când îşi face simţită apariţia, întotdeauna pe tocuri.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

23 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    g clooney

    acest articol e o gluma cumva sau o linguseala penibila?…e ridicol sa definesti drept ”frumoase” niste babe obosite imbracate din targul obor sau magazinul dumbrava, dupa care se uita cu jind libidinosii din CJ sau prefectura…RUSINE

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    calin

    desi nu va intrebat nimeni…chiar nu trebuia sa va bagati in seama. Sunt niste “frumoase” dar ochelarii tii i-ai pus cand te-ai uitat la ele?RAHAT.Cui i pasa de frumoasele tale? Impusca-te si impusca-le si pe ele.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MAICA STARETZA

    Esti jalnic, domnule Dan Onescu, cred ca nu ai facut jurnalismul la modul cel mai profesionist !!!
    Cred ca ati incasat bani in functie de topul pe care-l prezentati, adica locul I cea mai frumoasa s.a.m.d. Doamna din mijloc (locul II) este de-a dreptul “incantatoare” de-ti vine sa dormi definitiv …
    Mai lasati prostiile si ocupati-va si de lucruri serioase. Tot voi (Turnul Sfatului) ati prezentat intr-un articol cati bani au “donat” respectivii la PDL ca sa ramana in functie “frumoasele Sibiului”. Halal !!!!!!!!!!11

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    oprica

    doamne am trait sa o vad si pe asta,poate astea sant in topul ca cele mai rele femei,sau cele mai afaceriste,doamne si cate fete frumoase avem in administratie

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mery

    Locul I ” JOS PĂLARIA”, modesta, profesionistă, la locul ei, suntem mândrii de asemenea tinere in administraţia publică.
    Locul II şi III sunt JALNICE din punct devedere moral si profesional. HALAL !!!!!!!!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    extrasibianu'

    In sfarsit un articol de exceptie, facut ca la carte. Felicitari scriitorului. Sunt sigur ca acest top a fost facut dupa lungi cercetari si dintr-o lista lunga de frumuseti. Asteptam topul celor mai frumoase femei de la finante, banci, supermarket, de la electrica si de la gaz. Propun si un top al celor mai penibili si lingai ziaristi din Sibiu si cred ca e lunga lista …

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cele trei frumuseti

    Opritiva frustratilor din comentarii si voi sunteti frumosi, dar pacat ca nu va ajuta capul :))))))))),Daniela, Daniela si Daniela

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    si FRUMOASE si DESTEPTE, rar, foarte rar...

    si FRUMOASE si DESTEPTE sunt rare, foarte rare; in schimb, la polul opus …… sunt multe, foarte multe; toata lumea are o sansa, intr-o editie urmatoare fac o propunere in vederea intocmiri unui nou top al celor “multe ……..” – sa fie fara suparare LOCUL 1, la toate cele multe (vezi mai sus) pentru ca meritati, ati dovedit-o; nu trebuie sa ne trimiteti poza, deja ne-am facut o imagine.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    andrei

    Ce articol penibil…chiar nu-i vad rostul… cat despre “frumusetea” doamnelor din acest top…pe langa ca asta e o chestie pur subiectiva, eu zic ca scribul caruia ii apartine acest articol are nevoie totusi de ochelari! Nu mai aveti cu ce umple spatiul tipografic?

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ilie

    sincer va spun sant jalnice an pozele astea dar nu poti sa nu te uiti pe strada dupa avocat daniela campean cine o stie an realitate ami da dreptate

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către MAICA STARETZA Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact