Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Fratii Cristescu solicita verificarea operatiunilor dintre Dafora si firmele din grup sau Calburean

O firmă deţinută de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu, acţionară la Dafora (DAFR), solicită verificarea beneficiilor sau pierderilor înregistrate de compania din Mediaş în urma operaţiunilor derulate cu firme din grup sau cu acţionarul principal al societăţii, Gheorghe Călburean, transmite corespondentul Mediafax.

Fraţii Cristescu au introdus pe ordinea de zi a AGA de la Dafora solicitarea de autorizare a firmei Foraj Sonde, pe care o controlează, să ceară auditorului financiar un raport suplimentar referitor la contractele cu societăţile din grupul Dafora şi/sau Călburean, potrivit unui comunicat remis vineri de compania din Mediaş Bursei de Valori Bucureşti. Raportul ar urma să cuprindă "identificarea şi cuantificarea beneficiilor sau a pierderilor, după caz, înregistrate de Dafora, din executarea contractelor de împrumut încheiate de aceasta cu societăţile la care Dafora sau domnul Călburean Gheroghe şi /sau Dafora Group sunt acţionari". Totodată, auditorul ar putea să analizeze şi rezultatele înregistrate de compania de foraj şi construcţii din Mediaş în urma subcontractării şi/sau cesiunii oricăror contracte comerciale. Marius şi Emil Cristescu au intrat indirect în acţionariatul Dafora în martie 2009, cumpărând prin firma Foraj Sonde, 5,26/% din acţiunile companiei din Mediaş. Ulterior, aceştia şi-au majorat uşor participaţia, astfel că în prezent deţin 5,8% din titluri. Compania din Mediaş şi grupul de firme Dafora sunt controlate de omul de afaceri Gheorghe Călburean. Acesta are 48,58% din acţiunile Dafora, potrivit celor mai recente raportări. Călburean este, totodată, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Dafora. Omul de afaceri mai deţine, prin Dafora, 44,64% din capitalul constructorului de conducte de gaze, petrol şi apă Condmag Braşov (COMI). Din grupul de firme Dafora mai fac parte Timgaz şi Flowtex Technology (ambele active în industria distribuţiei gazelor naturale, apei potabile, irigaţii), societatea Servicii şi Operaţiuni Speciale la Sonde (servicii de intervenţii şi reparaţii sonde), firmele Salconserv şi Salfom (active în industria prelucrării cărnii). Dafora a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 162,5 milioane lei (38,4 milioane euro), în scădere cu circa 40% comparativ cu valoarea de 269 milioane lei din 2008, şi un profit net de 1,4 milioane lei, mai mic cu 48% faţă de 2,7 milioane lei în exercuţiul financiar anterior. Compania din Mediaş are un capital social de 97,3 milioane lei, divizat în 973,5 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Titlurile Dafora au încheiat şedinţa bursieră de joi în scădere cu 2,38%, la 0,164 lei, cotaţie la care compania are o capitalizare de 159,6 milioane lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus