Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Numarul somerilor, in scadere, in Sibiu

Unul dintre primele semne ale revenirii din criză a economiei sibiene este scăderea cu 0,3% a ratei şomajului, care nu s-a mai întâmplat de mai bine de 17 luni, din toamna anului 2008, a declarat, vineri, Ovidiu Ogrean, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu.
La sfârşitul lunii martie 2010 erau înscrişi în evidenţele AJOFM Sibiu 15.528 de şomeri, din care 6.123 femei, rata şomajului fiind de 8,3%. Faţă de sfârşitul lunii februarie, numărul şomerilor a scăzut cu 437 de persoane, iar rata şomajului a înregistrat o diminuare cu 0,3 procente.
Pe zone, situaţia se prezintă astfel: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu - 7.392 de persoane, ALOFM Mediaş - 3.780, Unitatea Locală Avrig - 1.155, Unitatea Locală Agnita - 1.511, Punctul de lucru Dumbrăveni - 1.089 şi Punctul de lucru Cisnădie - 601 şomeri înregistraţi, infornează Agerpres.
Din punctul de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale datele statistice indică un număr de 11.251 muncitori, 3.059 persoane cu studii medii şi 1.218 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor 11.190 sunt beneficiari de indemnizaţii şi 4.338 sunt şomeri neindemnizaţi, iar din punctul de vedere al grupelor de vârstă cele mai multe persoane (4.423) au între 40 şi 50 ani, urmează apoi grupa de vârstă 30 - 40 ani cu 4.306 şomeri înregistraţi, iar cei mai puţini şomeri (954) au peste 55 ani. Un număr de 8.747 şomeri provin din mediul urban, iar 6.781 din cel rural.
În luna martie 2010, 393 de persoane au fost încadrate în muncă prin măsurile active implementate de agenţie, din care 116 şomeri s-au angajat ca urmare a acordării serviciilor de mediere a muncii realizate de agenţiile locale din cadrul AJOFM Sibiu, 147 persoane s-a angajat după ce au beneficiat de servicii de informare şi consiliere profesională, iar alţi 12 şomeri s-au încadrat ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională.
De asemenea, 12 şomeri au beneficiat de alocaţii pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea şomajului, iar prin subvenţionarea locului de muncă au fost angajaţi 64 de şomeri în vârstă de peste 45 ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, 37 de absolvenţi de instituţii de învăţământ şi 4 şomeri care mai au trei ani până la pensie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus