Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Situatiunea Europei - Chestiunea agrara

"Chestiunea agrară" este unul din lucrurile acelea care ţin de calitatea de a fi român. De bunăoară, în epoca lui Caragiale "se convorbea despre vreme, criză şi mai ales de sorţii agriculturii". Astăzi se vorbeşte de o nouă criză, o nouă vreme - global încălzită - dar de aceeaşi agricultură, rămasă aproape neschimbată. Scriu acum despre chestiune, pentru că deunăzi a început dezbaterea europeană a politicii agricole a viitorului, la care şi noi trebuie să luăm parte.     

 

Săptămâna care urmează este definitorie pentru viitorul politicii agricole comune. Parlamentul European îşi prezintă luni o primă schiţă a viziunii sale şi în perioada imediat următoare sunt aşteptate păreri, contribuţii şi poziţii oficiale de la tot ce înseamnă asociaţie de fermieri, instituţie publică sau cetăţeni în general.

 

În viziunea mea, trei par a fi elementele foarte importante pentru ţara noastră şi pe care sper că le vom promova prin reprezentanţii politici. 

 

Plăţi europene egale

 

În prezent avem un sistem european de plăţi directe destul de complex, bazat fie pe suprafaţa de teren agricol, fie pe un nivel istoric al subvenţiilor. Atunci când au aderat la Uniunea Europeană, noile state membre ca România au sperat să ajungă în timp la o paritate cu ceilalţi. Se prevedea ca până în 2016, ceea ce primesc ţăranii noştri să atingă un nivel comparabil cu ceea ce primesc ceilalţi europeni.

 

Realitatea este însă că diferenţele sunt extrem de mari în prezent şi vor rămâne enorme şi mai departe. Dincolo de această situaţie, ceea ce este periculos este o perpetuare a inegalităţii. Unele idei, precum o nouă perioadă de tranziţie, de această dată inversă, cu reduceri anuale ale plăţilor "bogaţilor" până se ajunge la un nivel comun european, ar constitui în fapt o dublare a tranziţiei pentru cei mai săraci.        

 

Buget solid

 

Bătălia care se duce este una şi pentru resurse. Bugetul european alocat agriculturii a scăzut vertiginos în numai 15 ani, de la 75%în 1985 la 42% anul acesta. Domenii noi, ca inovaţia, tehnologia şi cercetarea au câştigat mereu teren în faţa unui sector vetust şi anacronic, cum poate apărea agricultura în lumea internetului. De aceea, cei care mai cred în agricultură - şi sper că ne numărăm printre aceştia - trebuie să lupte răspicat pentru partea lor din bugetul comunitar. Am încredere că ministrul agriculturii din România - un profesionist cu experienţa Bruxelles-ului - va şti să coalizeze cu celelalte state europene pentru a obţine acest lucru. 

 

Competitivitate acasă

 

Dincolo de sprijinul bănesc, trebuie să ne uităm şi în propria ogradă, unde vedem nevoia unei competitivităţi mai mari. Suprafaţa agricolă medie pe exploataţie este la noi undeva în jurul a 3,5 hectare. Comparăm această cifră cu cele 13 hectare ale mediei europeane şi cele 169 hectare ale americanilor. Agricultura ca angajator? Cea mai mare parte a întreprinderilor agricole de la noi (86%) au mai puţin de 10 angajaţi, iar ponderea populaţiei în agricultură este în scădere, de la 40,9% în 2001 la 29% în prezent. Problema fermelor de subzistenţă şi a micilor exploataţii agricole este esenţială şi competitivitatea lor rămâne în continuare limitată.

 

Sibiul va găzdui luna aceasta prima mare conferinţă europeană despre micile ferme săteşti, la care va participa şi comisarul european Dacian Cioloş. Dintr-o astfel de dezbatere cu siguranţă se vor întrevedea câteva idei care să ajute competitivităţii agriculturii noastre. Necrezând însă în teoria omului providenţial, domnul Cioloş nu va încerca să dea singur un răspuns chestiunii agricole, europene şi româneşti. Toţi trebuie să luăm parte la procesul politic şi să susţinem temele despre care am vorbit sau altele care sunt importante pentru agricultura românească.   

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus