Joi,
25.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Alt nor de cenusa ameninta Europa

 

Erupţia vulcanului islandez Eyjafjoll s-a intensificat luni, trimiţând un nou nor de cenuşă spre Marea Britanie, au anunţat autorităţile aeronautice britanice. " Erupţia vulcanului în Islanda s-a intensificat şi un nou nor de cenuşă se răspândeşte în sud şi în est, în direcţia Marii Britanii ", au declarat serviciile naţionale de trafic aerian (NATS), care gestionează spaţiul aerian britanic, potrivit Mediafax. "Ultimele informaţii furnizate de serviciile meteorologice arată că situaţia se înrăutăţeşte în unele zone", a declarat NATS, într-un comunicat. Aeroporturile scoţiene vor fi deschise marţi, începând cu ora 06.00 GMT (09.00, ora României), aşa cum s-a anunţat anterior luni, dar situaţia privind aeroporturile din Irlanda de Nord este incertă. Un culoar de spaţiu aerian suplimentar ar putea fi deschis marţi, începând cu ora 12.00 GMT (15.00, ora României), exceptând regiunile meridionale, unde se află şi principalele aeroporturi din Londra. "Situaţia ar urma probabil să se schimbe în cursul nopţii" de luni spre marţi, potrivit autorităţilor aeronautice. Conform ultimelor evoluţii, "condiţiile pe care se lucrează se schimbă rapid şi într-un mod dinamic", au declarat autorităţile aeronautice. Un comitet de criză, Cobra, prezidat de prim-ministrul Gordon Brown, s-a reunit luni seară pentru a analiza ultimele informaţii privind norul de cenuşă care se îndreaptă către Marea Britanie, a declarat un purtător de cuvânt.(Imagine: Marco Fulle)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Alex

Acum 13 ani

primele dati a fost amuzant, dupa aia a devenot penibil. Vulcanul se numeste Eyjafjallajökull
Raspunde

Eyjafjallajökull

Acum 13 ani

Ete al naibii vulcan, ce nume si-a tras! Nu s-o putea schimba in Bolboaca Pzdii Ma-sii? Sa-l poata pronunta si scrie tot omul...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus