X

Pictorul sibian Bogdan Mihai Radu expune la Bucuresti

Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale din Romania organizează la Bucureşti vernisajul  expoziţiei de pictură a artistului sibian Bogdan Mihai Radu.

Vernisajul va avea loc joi, 22 aprilie, ora 19.00,  in holul  Hotelului Intercontinental Bucureşti.

Cuvântul de deschidere îl va adresa Jose Iacobescu, Presedintele U.C.C.I.B.R. urmat de Irina Cajal, doctor în Istoria Artei si critic de artă. Intrarea la vernisaj va fi liberă. 

Şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai camerelor de comerţ cu sediul în Bucureşti, reprezentanţi ai unor ambasade, persoane interesate de artă din managementul unor companii multinaţionale, artişti şi alţi iubitori ai artelor plastice.

Artistul care va expune la Intercontinental, Bogdan Mihai Radu, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Sibiu. După ce expune lucrări atât în expoziţii de grup cât şi personale, în ţară şi străinatate, artistul se stabileşte în Bucureşti, unde îşi continuă expunerea operelor pe simeze cu o expoziţie personală la World Trade Center, în vara anului 2009.

Este foarte interesant si inedit modul in care Bogdan Mihai Radu a luat contact cu pictura. Copil fiind si inspirat de un film vazut la TV, sub pretextul nevoii unor tablouri cerute la scoala pentru niste  prezentari, a inlocuit toate tablourile din casa bunicii si mai apoi a altor rude, cu reproduceri facute de el fara ca cineva sa-si dea seama.

O parte din opera lui Bogdan Mihai Radu  se află în colecţiile personale ale unor personalităţi din lumea culturală cum ar fi Silviu Purcărete, Oana Pellea, Bebe Cotimanis.

Evenimentul de joi este fost organizat cu sprijinul Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale din România si Hotel Intercontinental Bucureşti.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    Bravo lui !!! Pacat ca a trebuit sa-i recunoasca talentul “mitici”, ca noi la Sibiu nu am fost instare. Poate acuma il intreaba cineva pe Tamaian, de nu i-a recusnoscut calitatea de membru al UAP Sibiu sau de i-a scos lucrarile din galeria UAP sibiana … Ii cunosc bine lucrarile si pot sa ma laud ca am cateva in propria colectie si acest succes al lui arata ca nu m-am inselat cand i-am vazut talentul enorm.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    Inca ceva cine doreste sa- vada cateva din lucrari si sa-si faca singur o impresie despre Bogdan, ca artist, poate sa o faca pe profilul acestuia de pe facebook, id: Bogban Mihai Radu. Va asigur ca merita.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vasile

    Pot spune ca am avut deosebita placere de al intalni personal pe artistul Bogdan Mihai Radu si deasemenea de a vedea o parte din picturile lui.
    Stilul lui de a transpune o parte din emotiile sau trairile lui pe panza inbinat cu un talent deosebit, rezulta niste tablouri cu adavarat minunate care in acelasi timp iti da senzatia ca ca parca ar fi vii si ar vorbi cu tine.
    Tin sa ai multumesc pentu invitatia la vernisaj.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    nu mai vorbi fara sa sti, “un sibian” , Tamaian bine a facut ca nu i-a recunoscut calitatea de membru… nici macar nu a reusit sa termine un an la UAD cluj napoca, si asta din cauza lui… cine cunoaste stie despre ce vorbesc…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    robert mironovici

    Nu a terminat facultatea la Cluj, pentru ca avea mai multe expozitii decat toti trepadusii aia care cred ca daca au o patalama la mana se cred si artisti…nu o diploma te face artist, ci talentul pe care il ai sau nu il ai…Bogdan avea la momentul in care era student la Cluj mai multe expozitii decat multi dintre profesorii lui…asta i-a deranjat pe asa-zisii profesori de la Cluj…se simteau frustrati de talentul lui Bogdan si au incercat prin orice mijloace – de cele mai multe ori josnice – sa-l impiedice sa urmeze cursurile acestei facultati…poate isi mai aduc aminte si de panzele care i-au fost rupte pentru a nu-l primi in examen…este rusinos si profund imoral pentru acele persoane care se pretind cadre universitare…dar traim in Romania si totul e posibil, unde nu criteriul valorii este cel care prevaleaza, ci alte considerente care nu au nimic de-a face cu arta…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tamy

    bbbbbbbbbhullshit . inventia asta cu cadrele didactice care l-au persecutat apare din ce in ce mai des … vrem si noi niste nume si fapte concrete nu vorbe mari aruncate in vant \”asa-zisii profesori de la Cluj , prin orice mijloace – de cele mai multe ori josnice \”. totusi …draga robert este vorba de profesori universitari nu de o adunatura de babuini zugravi, iar universitatea de arta din Cluj nu e totusi caminul cultural de la Adunatii Copaceni ci e o universitate de renume, . asa ca daca ne povestesti din auzite, din dorintza de a il victimiza si in acelasi timp ridica in slavi….lasa-ne!!!!!!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tamy

    subscriu la comentariul lui … , Tamaian este cu capul pe umeri si il felicit.
    iar diploma… in cazul UAD cluj napoca, te face artist.
    Daca nu o ai….esti doar un looser cu fitze si talente inchipuite de artist. un zugrav parvenit care isi face loc cu ghearele in stanga si in drapta, si minte de ingheatza apele. scuze pentru rautati….dar cunosc ce vorbesc

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    UAD

    Nu vreau sa comentez nimic in legatura cu ceea ce afirma acest domn. Nu e
    prima data cand fosti studenti denigreaza universitatea noastra ca sa isi
    faca publicitate si sa patrunda in medii artistice din alt oras decat
    Clujul.
    Eu imi dau seama din afirmatiile lui ”nu am acceptat sa-mi fie modelata
    personalitatea artistica in sensul unor rigori pedagogice care m-ar fi
    transformat intr-un artist care nu ar fi avut nimic nou de spus in arta”
    ca nu a frecventat cursurile. Afirmatia aceasta este contrara a ceea ce se
    intampla in universitatea noastra care atrage studenti de la alte
    universitati (afirm acest lucru in cunostinta de cauza, informatia avand-o
    de la studentii straini Erasmus care vin la universitatea noastra) exact
    prin faptul ca se creaza un mediu in care studentii pot sa se exprime
    liber, profesorii cautand permanent metode de adaptare a procesului de
    predare la personalitatea fiecarui student.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact