X

Comtram, afaceri in crestere in 2009

Lucrările la drumuri au dus cifra de afaceri a firmei Comtram, controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, la nivelul de 22,75 milioane lei, în 2009, cu 2,83 la sută mai mult decât în 2008, potrivit raportului anual al companiei, publicat recent. Firma şi-a permis să facă şi investiţii de circa un milion lei, în utilaje şi dotări. Profitul net din 2009 este de puţin peste 3 milioane lei, mai mult decât dublu faţă de anul anterior. Majoritatea profitului, 2,98 mil. lei, a fost repartizată către investiţii.

În 2009, firma a câştigat contracte importante, singură sau în asocieri de firme, pentru execuţia de lucrări publice, printre ele numărându-se un contract de 38 mil. lei, fără TVA, cu Consiliul Judeţean, privind modernizarea DJ 106 Sibiu-Agnita. Comtram a mai semnat în 2009 un acord contractual tot cu Consiliul Judeţean, pentru modernizarea drumului dintre Nou Român şi Agnita, un contract în valoare de 7,34 mil. lei, fără TVA, precum şi un alt contract de 2,6 mil. lei pentru reabilitarea străzii Bieltz, din Sibiu. Tot Comtram lucrează la  modernizarea şi reabilitarea unui pachet de străi din zona Pieţei Cluj-Lazaret-Turnişor 2, cu o valoare de 8,29 mil. lei, se mai arată în raporul anual al firmei.

Principalul acţionar al firmei este societatea Transcar SRL, cu o deţinere 82,69%. Alt acţionar important este Ilie Carabulea, cu circa 4,7% din acţiuni. Ilie Carabulea este şi principal acţionar al Transcar SRL, unde deţine echivalentul a 80 la sută din capitalul social.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact