X

Casa Corpului Didactic Sibiu va invita la expozitie!

Inaugurată în iunie 2007 în cadrul Casei Corpului Didactic Sibiu, Expoziţia permanentă „Repere din Istoria Învăţământului Sibian reconstituie, prin intermediul obiectelor specifice o parte a atmosferei din şcoala sibiană de acum un secol. Mobilierul expoziţiei păstrează amprenta timpului, la fel şi documentele şcolare expuse care amintesc de caracterul multiconfesional şi multicultural al procesului educativ din judeţul Sibiu de a lungul deceniilor.
Prin specificul sau, expoziţia amintită se adresează întregii comunităţi şcolare sibiene, aici desfăşurându-se, din 2007 activităţi de informare, de documentare, într-un cuvânt, acţiuni de familiarizare a elevilor (studenţilor) şi dascălilor cu suita de valori şi personalităţi care au consacrat şcoala, cu toate transformările sau provocările sociale sau politice, generate de trecerea timpului sau de conjuncturile istorice.
O altă dimensiune a proiectului expoziţional vizează caracterul său de spaţiu de resurse. Acestea facilitează demersurile de investigaţie ştiinţifică ce au ca finalitate devoalarea parcursului istoric al învăţământului sibian, la scara amplă a istoriei Transilvaniei.

Nu în ultimul rând, Repere din Istoria învăţământului sibian este o invitaţie la călătorie în timp, la regăsirea murmurului şcolar de odinioară, care parcă, din istorie ne cheamă, ne îndeamnă să-l descifrăm şi să lăsăm povestea să ne fascineze.

Robu Lucian
Documentarist
Casa Corpului Didactic Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact