X

Brate l-a facut pe Carabulea "om"

Contractul de schimb de terenuri întocmit între ADS și familia Carabulea este ”beton” din punct de vedere legal. Cel care a întocmit însă expertiza cerută de ADS pentru a perfecta acest schimb de terenuri este Simion Brate. Evaluator angajat la Banca Carpatica, al cărei acționar principal este Ilie Carabulea.
Demersurile ziarului Turnul Sfatului de a face lumină în cazul deja celebrului schimb de terenuri între Ilie Carabulea şi Agenţia Domeniilor Statului nu au rămas fără rezultat. În ciuda totalei lipsă de transparenţă din partea ADS, Turnul Sfatului a reuşit să consulte contractul de schimb de terenuri semnat între Ilie şi Marina Carabulea, pe de o parte, şi ADS, de cealaltă parte, în 4 decembrie 2009.

Soția lui Carabulea, și ea beneficiară

Potrivit contractului respectiv, ADS a oferit celor doi soţi, Ilie şi Marina Carabulea, o suprafaţă de teren de 96,35 hectare, situate pe teritoriul municipiului Sibiu, aflate într-un singur loc, dar împărţite în 43 de numere cadastrale. La schimb, familia Carabulea a dat în proprietatea ADS o suprafaţă de aproximativ 160 de hectare, situate pe teritorile localităţilor Şura Mare, Slimnic, Sibiu (aproximativ zece hectare) şi Ocna Sibiului. În total, numărul loturilor oferite la schimb de familia Carabulea este de 180. După cum calcula Turnul Sfatului într-un articol publicat acum două luni, terenurile primite de familia Carabulea sunt de cel puţin 50 de ori mai scumpe decât cele oferite. Cele aproape 100 de hectare aflate între centura ocolitoare a Sibiului, cartierul Reşiţa şi Piaţa Obor valorează în cele mai pesimiste scenarii cel puţin opt milioane de euro, luând în calcul preţurile mult reduse de criza imobiliară. În condiţii mai normale, terenurile oferite de ADS familiei Carabulea ajung la o valoare de aproape 28 de milioane de euro.

ADS îşi subevaluează terenurile

În contractul de schimb de terenuri, pentru a plăti taxa notarială, atât ADS, cât și familia Carabulea și-au apreciat valoarea terenurilor interschimbate. Culmea, cele din Slimnic, Ocna Sibiului, Șura Mare și Sibiu aflate în proprietatea familiei Carabulea înaintea semnării actului au ieșit, din calculele lor, mai scumpe decât cele situate în municipiul Sibiu. ”În vederea taxării actului, noi, părțile, apreciem valoarea bunurilor ce se schimbă după cum urmează: Imobilele aflate în proprietatea soților Carabulea Ilie și Carabulea Marina la valoare de 2.086.969 euro, Imobilele aflate în proprietatea Agenției Domeniilor Statului la valoarea de 2.081.115 euro”. Cheltuielile pentru perfectarea actului de schimb au fost plătite de familia Carabulea. Numai notarul a primit 69.236 de lei.

„Sfânta” evaluare, sub semnătura lui Brate

”Contractul este beton, perfect legal. Problema este la raportul de evaluare”, au declarat surse oficiale pentru Turnul Sfatului. Or, tocmai raportul de evaluare este bine ascuns de Agenţia Domeniilor Statului, care l-a catalogat într-un răspuns oficial ca fiind „confidenţial”.
Raportul de evaluare a stabilit că terenurile familiei Carabulea sunt echivalente ca valoare cu cele pe care ADS le deţine în municipiul Sibiu. Cel care a tras această concluzie se numeşte Simion Brate, evaluator. ADS a apelat şi la serviciile sale deşi, conform uzanţelor Agenţiei, rapoartele de evaluare sunt întocmite de filialele judeţene ale ADS, în cazul de faţă ADS. Explicaţia pentru care a fost ales Brate poate fi aceea că actualul angajator al lui este tocmai Ilie Carabulea, prin intermediul Băncii Carpatica. Referitor la evaluarea pe care a făcut-o, Brate spune că nu a fost influenţat în niciun fel de faptul că patronul său este şi beneficiar al Raportului de evaluare la care a muncit.
„Dragă, eu sunt persoană fizică autorizată, care e problema că lucrez şi la Carpatica? Nu e niciun conflict. Sunt în trafic, nu ştiu cum să îţi explic acuma, poate auzi maşina”, a amânat discuţia Simion Brate. Ulterior, la o nouă convorbire, evaluatorul schimbului de terenuri a devenit extrem de iritat. „Dar, stai o ţâră că eu tot nu ştiu… Ce vrei acum de la mine? Nu vă spun nimic, domnule, lasă-mă în pace. Vezi-ţi de treaba dumitale, lasă-mă în p… mea în pace”, a mai înjurat Brate înainte de a închide telefonul. Fără să explice, evident, cum a ajuns la concluzia că terenurile schimbate între ADS și familia Carabulea sunt identice ca valoare.

Şefii ADS „au luat foc”

Articolele publicate de Turnul Sfatului în ultimele ediţii nu au rămas fără ecou. Potrivit surselor oficiale, conducerea Agenţiei a convocat mai multe şedinţe pe tema schimbului de terenuri. În ultima zi a săptămânii trecute, în urma insistenţelor presei, preşedintele ADS, Nicolae Giugea, a intrat brusc în concediu medical. Contactat telefonic a scurtat cât a putut de mult discuţia. „Auziţi, aţi făcut în scris o cerere, o să primiţi în scris. Şi numai, gata, eu eram la minister atunci şi numai… gata”, a închis Giugea telefonul.
L-am contactat pe Adrian Didă, actual vicepreşedinte al ADS, cel care în vremea perfectării actelor era mai-marele peste Agenţie. „Ştiu, ştiu despre ce este vorba. Dacă doriţi informaţii, luaţi legătura cu Biroul de presă. Deci, discutăm oficial, pe scris. Lăsaţi aşa, mai bine aşa. Bună ziua…”, a replicat Didă, înainte de a închide şi el telefonul.
Potrivit informaţiilor primite de Turnul Sfatului, unul din artizanii schimbului de terenuri din partea ADS este Aurel Solcan, acum directorul de Fond funciar al Agenţiei. „Şcolit” pe băncile Agenţiei de privatizare în perioada ţărănistă, urcat pe postul de director în cadrul APAPS în perioada guvernării PSD, din 2005, Solcan este directorul Direcţiei de Fond Funciar din cadrul ADS. „Dumneavoastră aţi făcut o solicitare scrisă şi vi s-a răspuns la ea. Nu, nu, Doamne fereşte, cum să fie secret”, a comentat Solcan decizia ADS de a declara „confidenţial” Raportul de evaluare al schimbului de terenuri între familia Carabulea şi ADS. „Vi s-a dat un răspuns oficial, luaţi în considerare acel răspuns. Nu sunt în măsură să dau aceste informaţii în plus… alo, alo, alo… alo…”, a mai spus Solcan înainte să închidă telefonul. După care nu a mai răspuns.
În ciuda insistenţelor, Ilie Carabulea a ocolit o discuţie pe tema schimbului de terenuri.

Cum a fost făcută evaluarea?

Raportul de evaluare al schimbului de terenuri între familia Carabulea și ADS a devenit unul din cele mai bine ascunse documente. În lipsa unor reacții oficiale, Turnul Sfatului a apelat la surse oficiale din cadrul ADS. ”Păi, mai pe românește spus, cele două terenuri au fost considerate cam de aceeași valoare astfel. A mers evaluatorul la familia Carabulea și a întrebat: cât porumb se face anual pe pământul dumitale? Cinci tone? Bun. Nenea ADS, da’ pe terenul matale cât porumb se face în fiecare an? Tot cinci hectare? Bun. Deci, iată, cele două terenuri sunt echivalente”.
În cartea funciară, terenurile pe care ADS le-a oferit la schimb familiei Carabulea sunt înscrise ca fiind în extravilan. PUG-ul Sibiului prevede, însă, că acolo este teren intravilan. ”În aceste condiții, este îndeajuns ca proprietarul terenului să vină cu o adeverință din partea Consiliului Local, prin care să se arate că potrivit unei hotărâri terenul respectiv este intravilan și se schimbăm statutul în intravilan. Cu o taxă de 60 de lei pentru fiecare număr topo”, au declarat specialiști din cadrul OCIPI pentru Turnul Sfatului.

 

Citește și articolele:

Carabulea a primit de la stat un teren de 50 de ori mai scump decât cel dat
Schimbul de terenuri ADS – carabulea nu ar fi trebuit să se întâmple

Țara lui Carabulea: secretă

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cadrilater

    intr-adevar nu poti decat sa ramai cu gura cascata! Orice particular care a trecut prin cazul clasic:are de revendicat un teren nationalizat si care chipurile nu mai poate fi dat in natura ( in centrul orasului, deja construit de stat) ci doar prin compensatie, cunoaste aceasta vale a plangerii: expertize actualizate si platite la fiecare 6 luni pentru terenul nationalizat ( vreo 8 pentru 4 ani de cand dureaza procedura), experti cu expertizele lor agreeati sau nu de primarie, (lucru pe care il afli intamplator dupa 3 luni) pretul pentru ce ai pierdut merge la vale din cauza crizei, pretul pentru ceea ce ti se da ramane constatnt, si la urma argumentul cu GRILA NOTARIALA!!! Il felicit incaodata pe domnul Carabulea ca nu e muritor de rand, iar expertul e angajatul lui ( se vede si din limbajul comun) dar tare mi-as dori ca ziaristii sa faca totusi lumina si chiar daca nu se va intampla nimic, cel putin sa-i nevrozeze pe banditi si slugile lor. Poate exista o legatura a cazului de schimb si cu PUG-ul anuntat cu pompa, neavizat inca dupa 6 ani si trecut in uitare ?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mia

    nu-l mai satura nimeni pe asta. asa avari nu am amai vazut. le ia cu el in mormant? ce dracu se baga in toate mizeriile astea? un caracter de kk

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sile

    lui F: ba, tie, insule! fa bine si uita-te in DEX si afla ce-i aia afacere, si-apoi da-ti cu parerea si ia exemplu de la terente banu, ca-i destept, nu ca tine, neterminatule…

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un cetatean

    e bine ca e on de “afaceri” acest domn? carabulea … e chiar minunat ar spune altii … ca, vezi Doamne, se descurca … astea nu sunt afaceri . asta inseamna a fi om de afaceri in Rromi-nica sa furi fara scrupule, fara cea mai mica urma de bun simt … sa furi de la Stat bineinteles … de la acel stat care nu are sa plateasca pensiile unor oamnei care au muncit o viata si care au contribuit cu bani la stat … si statul ce face??? da cadouri oamenilor “de a-faceri” gen carabulea …
    asta-i tara in care traim . de ce nu merge “omul de a-faceri” carabulea sa-si construiasca in continuare imperiul financiar in strainatate???? de ce nu merge sa faca schimburi de terenuri acolo la asa evaluare ???
    Rusine sa va fie!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ce descoperire importanta

    ai facut, deleanu! carabulea, un om sarac lipit pana mai ieri, s-a imbogatit peste noapte, facut “om” prin acest schimb de catre brate!!! iti dai seama ca orice alta afacere (mica probabil pt nivelul tau) platitoare la bugete de stat pe care lemai are “omul” asta paleste in fata acestui incredibil tertip financiar? si ma bucur ca ai aflat si tu ca in legislatia noastra (offff, grea e jurnalistica asta, cate trebuie sa stii) orice proprietate dobandita dupa casatorie este bun comun, asa ca, nici asta cu grava implicare a doamnei nu ti-a iesit. se pare ca ai descoperit reteta succesului: scrie despre o afacere de-a lui carabulea, pune-o intr-un mister, si gataaaaa, am otevit si ziarul asta, treci romane la injurat boierii asupritori!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pt. IP 82.77.219.8

    misto IP v-ati tras, securistilor! adica, “host unknown”. tare caramulea asta, plateste si firme colaboratoare sri (adica, detectivi “particoleri”) !!!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pesedistul

    Nu- -i vinovat Brate care, pe bani, scotea un raport cum il dorea platitorul (a se citi Carabulea) Vinovati sunt, in primul rand, factorii de decizie care au aprobat acest troc si sunt convins ca acesti factorio de decizie n-au facut pe gratis, si-au luat partea leului. Acum ORGANELE DE CERECETARE PENALA, POLITIE, PROCURATURA SI APOI JUSTITIE trebuie sa se sesizeze din oficiu si sa demareze urgent cercetarile de rigoare, sa nu tergiverseze cercetarile si sa se pronunte urgent. Asta s-ar face daca la Carabulea n-ar lucra o buna parte din membri de familie ale acestora sau n-ar calatori, pe gratis, in strainatate acesti oameni din polit6ie, procuratura sau justitie. Aceasta practica, de a lua pe nimic un bun , o are Carabulea de mult. Stiu cei de la fostul FPS cum i-a vandut lui Carabulea o serie de socitati comerciale

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    wx

    Carabulea s-a imbogatit cu bani de la FNI,el a apucat sa ia,pensionarii si amaratii au ramas cu ochii-n soare,doar au depus fara sa mai apuce sa ridice…Vantu e bine- mersi,a avut-o pe Vlas tap-ispasitor.E interesant de aflat cati din miliardarii de azi au reusit sa ia bani de la FNI

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bubu

    “Contractul de schimb de terenuri întocmit între ADS și familia Carabulea este ”beton” din punct de vedere legal” – da, daca legea este facuta de hotii aflati la putere. Cand la putere nu vor mai fi hoti, acest contract nu va mai fi asa “beton”, ci “canal Dunare-Marea Neagra – munca silnica pe viata”.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    titi

    lui bubu: tipule, esti in urma, te-ai nascut prin chiuretaj… canalul respectiv e ispravit demult! acolo o sa ajungi tu, atunci cand se va hotari sa fie asfaltat…mars de bubuie la buda!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    titi

    lui bubu: tipule, esti in urma, te-ai nascut prin chiuretaj… canalul respectiv e ispravit demult! acolo o sa ajungi tu, atunci cand se va hotari sa fie asfaltat…mars de bubuie la buda!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pt bubu

    asa frate hoti astia din romania merita sa-i trimiti la munca ca sclavi din isaura dar sa sti ca se intoarce roata cit de tirziu si asa sa le ajute d-zeu cum au facu ei cu alti

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    aron

    la primari astia trebuie pusa ata undei criza si cine o face hoti poate le ajunge cindva cind le pune atata pamint pe gura si se satura

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Anchete
  • Contact