Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Incrancenare oligarhica

Deseori m-am întrebat dacă scrierea cometariilor politice la această rubrică săptămânală împlineşte vreun rost. Mi-am zis: modul în care au evoluat lucrurile în Romania după speranţa postdecembristă, ridică grave semne de întrebare asupra capacităţii sau dispoziţiei noastre de a ne alinia standardelor de normalitate. Sute, mii, zeci de mii de români şi-au dat viaţa în încercarea de a salva ţara  şi libertatea ei de regimul comunist, de aservirea ei unor puteri străine. Sute de oameni au murit în numele idealurilor revoluţiei. M-am întrebat: ce ar zice ei dacă prin imposibilă ipoteză, ar vedea ce uriaşă distanţă ne desparte acum, după douăzeci de ani, de acele idealuri. Să punctăm bine: sunt printre noi semeni care respectă şi onorează valorile, oameni de bine care-şi închină eforturile binelui social, binelui public, oameni de admirat, dar în mare, societatea românească este în derivă, mult prea departe de normalitate şi ceea ce pare mai grav, fără perspective previzibile de a ieşi la liman. Cauzele nu sunt neaparat de ordin material deşi am atins pragul unei crize din care greu vom ieşi, ci de ordin formativ – mentalitar, pe fondul ignorării valorilor, cu deosebire a celor morale. De bună seamă nu emit pretenţia de exclusivitate la adevăr, dar mă gândesc că fie şi dacă numai un număr restrâns de cititori se apleacă asupra acestor rânduri, gândirea, chiar şi în contradictoriu pe aceste teme, poate fi de folos în încercarea de a dinamiza conştiinţe. Şi de ce să n-o spunem, părerea noastră, a ardelenilor, în speţă a sibienilor, asupra problemelor de substanţă a devenirii noastre, contează. Iată de ce m-am decis să scriu în continuare.
    Acum, subiectul la zi este problema Agenţiei Naţionale de Integritate. Pe această temă iese concret la iveală una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă ţara şi anume că de fapt nu ne conduce o democraţie ci o oligarhie. Afirmaţie gravă dar pe atât de reală : de fapt nu avem un regim democratic ci unul oligarhic. Esenţiale pentru definirea unui regim politic nu sunt formele exterioare care îmbracă puterea ci în mâna cui este puterea. Şi Ceauşescu mima democraţia şi încă de nivel superior când în realitate, conducea despotic. Avem instituţii caracteristice unei democraţii dar, ele sunt mai mult de decor, manipulate de forţa care în fapt deţine puterea şi anume, oligarhia românească, creaţie ilustrativă postdecembristă de mare anvergură şi de mare succes.
    Cum se ştie, înfiinţarea cu multă trudă a ANI, avea scopul de a face o breşă în evoluţia şi comportamentul scandalos al oligarhiei. A fost nu numai o cerinţă impusă de starea lucrurilor de la noi ci cerută imperios şi de UE ca o condiţie a integrării. Pusă cu anevoie pe roate, Agenţia a început să dea roade când, oligarhia, direct vizată, i-a pus piciorul în prag : până aici ! Prin intermediul cui credeţi ? Cu ajutorul şi sprijinul celei mai înalte instituţii democratice şi juridice din ţară : Curtea Constituţională. Cu un argument năucitor : cum că darea în vileag a modului în care oligarhia şi-a strâns averurile, ar afecta dreptul la viaţa intimă. Judecăţii celei mai simple, argumentul îi schiţează un zâmbet amar pe buze şi o revoltă nestăpânită în suflet. Că deci, cei ce s-au cocoţat la pârgiile puterii pe care o folosesc discreţionar în scopul îmbogăţirii personale pe spinarea avutului naţional, ar fi lezaţi, mă rog, în viaţa lor intimă, dacă se află cum s-au ajuns. Aflăm de ultimă oră că şi-au camuflat „agoniseala” prin paradisuri fiscale, departe de vederea românului. Este pur şi simplu greu de crezut că o instituţie de talia CC ar fi adus o astfel de soluţie altfel decât, fie că unii judecători sunt direct interesaţi, fie că sunt sub influenţa puternică a interesaţilor. De altminteri, am mai spus-o, oligarhia a penetrat tot ce se poate corupe în ţara asta. Ajungem la concluzia descurajatoare că nu avem oameni la nivel de ţinută morală şi de prestigiu care să onoreze instituţiile democratice pe care le reprezintă. Cu alte cuvinte, că încă nu suntem pregătiţi pentru o reală democraţie.
    Guvernul a încercat să cârpească pe cât posibil legea, amputată atât de grav. Au reacţionat vehement şi factorii importanţi europeni. Un proiect menit a ocoli obstrucţia CC a ajuns pe băncile Camerei Deputaţilor. Stupoare : prin amendamente adoptate la repezeală, proiectul este văduvit şi de minimalele prevederi menite a ocoli inepţia CC. Aşa dar, ei, parlamentarii pe care i-am ales tocmai pentru a ne respecta în chip democratic voinţa, îşi croiesc legile după chipul şi asemănarea propriilor interese. Cele două puternice instituţii zis democratice, una legislativă iar cealaltă judecătorească, îşi dau mâna pentru a servi pe tavă puterea oligarhică. Aceasta este cruda realitate ce se derulează sub ochii noştri. Nu-i vorbă, cât s-or socoti de democratice, cele două instituţii şi nu numai ele, colcăie la rândul lor de oligarhi.
    „Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic rece” spunea Eminescu la adresa aceloraşi oligarhi ai vremii sale, cu deosebirea că, cel puţin în accepţiunea poetului, societatea românească de atunci, se trezea la realitate, gata să-i tragă la răspundere. Trecură de atunci o sută de ani şi mai bine, iar societatea de azi înghite în sec şi cu prea plecată umilinţă, debandada respingătoare pe care oligarhia a aşternut-o pe plaiurile noastre româneşti. Ba mai mult, când este zgândărită, când este cât de cât ameninţată în fiinţa şi puterea sa discreţionară, dă din copite, scoate flăcări pe nas, ordonă „figurinelor” democratice să-i stea de pază.
    Mi-am pus în chip repetat întrebarea, oare de ce şi cum se explică această stare de prostraţie a românilor, cum pot fi atât de uşor manipulaţi, atât de uşor duşi de nas, de înşelat ? Una dintre explicaţii ar putea fi aceea că mirajul banului a pătruns masiv spiritele, că mulţi şi din poziţii cheie, administrative sau de altă natură, aspiră la statutul de „oligarh” şi astfel o dau înainte spre stimularea ideii, în speranţa că odată vor pătrunde în sanctuarul ei. O altă pătură, oarecum mulţumită cu ce are, afişează o indiferenţă condamnabilă la ceea ce se petrece dincolo de propriul gard. În fine, cea mai mare parte a populaţiei îşi clamează strângând din dinţi nemulţumirea şi revolta, dar în acelaşi timp şi neputinţa. Înadevăr, suntem aşa de puternic încorsetaţi de chingile oligarhice, încât greu se poate anticipa dacă şi când vom scăpa din strânsoare, dată fiind puterea şi încrâncenarea cu care aceasta reacţionează la cea mai mică atingere de bombeu.
 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus