X

Recomandarile lui Chiriac pentru FITS 2010

Directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a trecut peste clişeul „toate spectacolele sunt bune şi merită văzute” şi a punctat, pe zile, cele mai importante producţii prezente în cadrul ediţiei din acest an a FITS.

Ziua 1 – 28 mai
Cel mai important spectacol, din punct de vedere al impactului pentru public, în prima zi de festival este producţia francezilor de la Transe Express – Dansul Nopţii. Spectacolul se va desfăşura în centrul istoric, pe traseul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare. „Folosim o macara uriaşă de care artiştii sunt agăţaţi. Este foarte greu în lume să vezi astfel de spectacole”, spune Constantin Chiriac.

Ziua 2 – 29 mai
Spectacolul de la Teatrul Gong „Acasă la tata” în regia lui Alexandru Dabija şi cu Marcel Iureş în rol principal. De asemenea, nu trebuie ratat spectacolul „Arte y pureza” al Arte y Pureza Flamenco Company din Spania, un spectacol „absolut mininat”, în caracterizează directorul teatrului.

Ziua 3 – 30 mai
Spectacolul lui Dan Puric de la Casa de Cultură a Sindicatelor – „Vis”, spectacolul „Oedip rege” în regia lui Masahiro Yasuda din Japonia de la sediul TNRS şi „Închisoarea de oase” în regia lui Eugenio Barba de la Hala Simerom. „Nu ştiu cum o să vă împărţiţi să le vedeţi pe toate”, spune Chiriac despre ziua 3 a festivalului.

Ziua 4 – 31 mai
„Ziua futută a lui Niels”, un spectacol de Ştefan Peca, Teatrul Luni de la Green Hours este una din propuneri, de luni începând secţiunea underground a Festivalului, în colaborare cu Zebrano Club. Teatrul Green Hous are un aport însemnat în această secţiune. „Ei ne-au făcut o nofertă de vreo 12 spectacole din care am ales doar pe cele mai bune. Vom avea cinci seri de spectacole underground, în această secţiune”, explică Constantin Chiriac.

Ziua 5 – 1 iunie
„Oraşul cu un singur locuitor” după textele lui Matei Vişniec – Gare au Theatre din Franţa, în sala Teatrului Gong. „Anul trecut când am fost la Tokyo am găsit un întreg festival Matei Vişniec acolo. A fost incredibil”, spune Chiriac desapre aducerea la Sibiu a acestui spectacol.

Ziua 6 – 2 iunie
„Cocoşul” de Barak Marshall, al The Israeli Opera and The Suzanne Dellal Centre, spectacol ce se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor. „Barak Marshall este unul dintre cei mai mari şi importanţi regizori de la Hollywood. Spectacolul din festival a fost făcut cu muzică ţigănească autentică din România. Este păcat de la Dumnezeu să nu ajungă oamenii să se bucure de aceste spectacole”, spune Chiriac.

Ziua 7 – 3 iunie
„Artistul” de Riro Larmes, din Belgia, spectacol programat la Teatrul Gong. „Tipul acesta este unul dintre cei mai trăniţi actori şi umorişti pe care i-am cunoscut vreodată. Are un umor cu totul şi cu totul special. Este un individ nebun! O să vă placă…”, îl caracterizează Constantin Chiriac.

Ziua 8 – 4 iunie
„Lipseşte doar duminica” în regia lui Licia Maglietta al Teatri Uniti Napoli din Italia, spectacol ce se va desfăşura la Teatrul Gong. „Spectacolul acesta mi-a fost recomandat de George Banu. Mi-a spus despre el  dar nu era sigur că îl voi putea aduce. Ei bine, am reuşit”, povesteşte Chiriac.

Ziua 9 – 5 iunie
Spectacolul „Flori” al Charleroi Danse, în regia lui Pierre Droules. „Flowers a fost cel mai bun spectacol de teatru dans la întâlnirea  de la Charleroi, una dintre cele mai mari din lume de profil”, spune Constain Chiriac despre aducerea acestui spectacol la Sibiu.

Ziua 10 – 6 iunie
Sunt două puncte mari de atracţie: „Femeia care şi-a pierdut jartierele” în regia lui Silviu Purcărete, Teatrul de Comedie din Bucureşti, cu Horaţiu Mălăele şi Georege Mihăiţă în distribuţie, şi „Herr Paul” în regia lui Radu Afrim – spectacol al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Despre primul spectacol menţionat Constantin Chiriac spune că „nici nu a avut premiera la Bucureşti”, un spectacol foarte interesant care şi-a dorit să fie prezent la Sibiu.

Punctele centrale

În afara spectacolelor menţionate mai sus, există câteva spectacole de mare importanţă pentru ediţia din acest an a festivalului, considerate puncte centrale ale ediţiei din acest an a FITS. „Ancient art new paths” al Quanzhou Puppet Marionette Troupe din China, spectacolele celebrului Eugenio Barba şi cele semnate Peter Brook, un alt nume mare al teatrului european.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact