Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
6°C

Tinerii din PD-L au inaugurat Cafeneaua politica de Ziua Europei

Organizaţia de Tineret a PD-L Sibiu au organizat de 9 Mai, Ziua Europei, o „Cafenea Politică”, având ca tema „Uniunea Europeană: Trecut. Prezent. Viitor pentru Români.” La dezbatere au participat peste 100 de tineri. „Prin această acţiune, dedicata Zilei Europei, am dorit să aducem toţi europenii mai aproape unii de alţi  şi să reamintim sibienilor ca s-au împlinit 60 de ani de când, la 9 mai 1950, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, a pus bazele a ceea ce cunoaştem cu toţii acum drept Uniunea Europeană. Partitul Democrat Liberal din România este membru al Partidului Popular European (EPP), cea mai mare formaţiune politică din Parlamentul European,  PDL având 11 europarlamentari români ce reprezintă  interesele României la nivelul Uniunii Europene. Organizaţia de Tineret PDL Sibiu va continua şi în perioada următoare cu acţiuni dedicate tinerilor şi de responsabilitate socială, având convingerea că este necesară o implicare activă a tuturor tinerilor, în această perioadă grea prin care trecem cu toţii”, au declarat reprezentaţii organizaţiei PDL Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

16 comentarii

ne implicam

Acum 13 ani

miercuri ora 10 piata mare
Raspunde

Olymp

Acum 13 ani

Fara sa am vreo preferinta politica, observ ca in ultima vreme sunt cei mai activi tineri politicieni din judetul Sibiu. E un lucru care ma bucura si imi ofera ceva sperante ca ei o sa faca o treaba mai buna decat cei care au fost pana acum la guvernare. I-am vazut de Ziua Europei, am citit in presa despre expozitia de pictura de la Habitus, i-am vazut de Valentines Day, de Pasti,etc. Bravo voua, tinerilor care va implicati! Sa nu va lasati !
Raspunde

@Olimp

Acum 13 ani

...mirosi a portocala imputita, las-o jos ca macane!V-au murit laudatorii,ticalosilor.
Raspunde

Melee

Acum 13 ani

Foarte frumos! Unii care se implica si in contextul actual trebuie apreciati domnule 3. Si dumneavostra mirositi ... a prostie.
Raspunde

Olymp

Acum 13 ani

N-am facut decat o simpla constatare pe baza articolelor care au aparut in ultima perioada in presa locala. Aceeasi atitudine as fi avut daca materialul era despre vreo actiune PSD, PNL, PRM, UDMR, etc. Pana la urma tinerii acestia de la PDL fac ceva pentru alti tineri, la fel ca si ei. Optiunile politice si mizeria din varful partidelor, nu au nicio legatura cu ceea ce fac tinerii. Din nou "Felicitari" tinerilor din PDL pentru ca meritati!
Raspunde

ilie

Acum 13 ani

Tinerii din PDL nu au incercat sa politizeze "ZIUA EUROPEI", ei doar au adus la cunostinta oamenilor sibieni ce inseamna ziua de 9 mai si cu siguranta prea putini stiau acest lucru!!! apreciez gesturile lor!!!
Raspunde

lia

Acum 13 ani

o actiune originala si foarte interesanta.bravo lor
Raspunde

bes

Acum 13 ani

De faptul ca 9 mai este Ziua Independentei Romaniei nu spune nimeni nimic? Stiti voi, 1877, razboiul rosu-turc(numit de noi razboiul de independenta), adunarea deputatilor, proclamarea independentei.
Raspunde

Pentru Bes

Acum 13 ani

Tu ai sarbatorit Ziua Independentei?Care in fapt , mai tarziu a fost denumita ZIua Regelui? Afla ca unii , au discutat si despre asta la Cafeneaua Politica. Moron!
Raspunde

Ella

Acum 13 ani

TU, cel ce esti platit sa comentezi, ce-ai facut pt tara asta? Cum te-ai implicat? Unde e ajutorul tau? Decat sa vorbesti urat, fa si tu ceva cu viata ta si mai gandeste-te si la altii care poate au nevoie de-o mana de ajutor....sau continua sa stai zi de zi cu fundul in scaun ca sa injuri niste tineri care se straduie sa faca ceva pt comunitate.
Raspunde

VARLAAM

Acum 13 ani

FELICITARI TINERILOR DIN PDL PTR. IDEILE LOR SI PTR . IMPLICAREA LOR IN ZIUA DE 9 MAI A EUROPEI.MULT SUCCES MAI DEPARTE IN PROIECTELE VIITOARE.TOATA STIMA...
Raspunde

ion

Acum 13 ani

FELICITARI TINERILOR DIN PDL !!!!
Raspunde

costel

Acum 13 ani

cafenele, ziua europei, idei noi, chestii.... si pentru romania nu faceti nimic?
Raspunde

LOR3

Acum 13 ani

FELICITARI TINERILOR DIN PDL!!!
Raspunde

usor

Acum 13 ani

tinerii din PNL va dau clasa cand vreti voi, v-au dat-o din istorie si pana in prezent. CEA MAI BUNA ORGANIZATIE DE TINERET DIN TARA. TINERETUL NATIONAL LIBERAL. toti pd-leiii trebuie arestati si batuti. ! jos guvernul. jos dictatura portocalie!!!!
Raspunde

Potarca

Acum 13 ani

nene'usor' LAMAIE ACRA.Eu sustin tineri PDL.Au proiecte interesante.Le urez mult succes pe mai departe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus