X

Dragos Bucur si Dana Rogoz egal Ken si Barbie in "Toy Story 3"

Dragoş Bucur şi Dana Rogoz vor fi vocile personajelor Ken şi Barbie din "Povestea jucăriilor 3/ Toy Story 3", ce va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 18 iunie, informează un comunicat.

După ce şi-au construit cariera interpretând diverse personaje în filme de lungmetraj şi seriale de succes, cei doi apar pentru prima oară într-o postură nouă şi inedită, fiind vocile personajelor de animaţie Ken şi Barbie pentru varianta dublată a filmului în România (intepretate în varianta originală de Michael Keaton şi Jodi Benson).

În "Povestea jucăriilor 3", frumuşica Barbie, care era prezentă şi în "Toy Story 2", îşi întâlneşte jumătatea, pe Ken, un burlac frumos, metrosexual şi plin de sine, care locuieşte singur într-o casă mare şi care, are tot ce îşi doreşte, dar, după cum mărturiseşte, "nu a găsit cu cine să împartă toate acestea".

"Să faci vocea pentru un personaj precum Ken este de-a dreptul o provocare! Există un exerciţiu în facultate în cursul de commedia dell'arte în care actorulului i se pune masca pe faţă: în 99 la sută din cazuri dispare orice urmă de inhibiţie. Acelaşi lucru se întâmplă şi în faţa microfonului, când ştii că desenul animat va fi «imaginea» ta în faţa telespectatorilor, e o senzaţie de libertate, poţi face orice!", povesteşte Dragoş Bucur despre prima sa experienţa în dublarea personajului de animaţie Ken.

"Mi-am dorit acest rol şi pentru că «meseria» de tată te pregăteşte pentru multe în viaţă, iar unul dintre acestea este dublajul de desene animate", mai spune Dragoş Bucur, a cărui fiică, Sofia, abia aşteaptă să îl audă în rolul lui Ken în "Povestea jucăriilor 3".

Dragoş Bucur a jucat rolul principal în lungmetrajul "Poliţist, adjectiv", în regia lui Corneliu Porumboiu (Premiul Juriului şi premiul FIPRESCI în secţiunea Un Certain Regard, Cannes, 2009). Tot în regia lui Corneliu Porumboiu, Dragoş Bucur a mai jucat în scurtmetrajele "Visul lui Liviu" (2003) şi "Post telefonic suspendat temporar" (2002), urmate de "Apa" (2006), în regia lui Constantin Popescu, şi de filmul de debut al regizoarei Cristina Ionescu, "După ea" (2007). De asemenea, Bucur a avut un rol în lungmetrajul "The Way Back", în regia lui Peter Weir. De asemenea, are un rol în filmul "Marţi, după Crăciun", în regia lui Radu Muntean.

Dana Rogoz are 24 de ani şi este o cunoscută vedetă de televiziune. A jucat în proiecte precum "Îngeraşii", o producţie Promance International pentru Acasă, sau "Fete cu lipici" şi "La Bloc", difuzate de Pro TV. Totodată, ea a deţinut rolul de prezentatoare a emisiunilor "Pro TV Junior" şi "Abracadabra", difuzate tot de Pro TV. Dana Rogoz, cu rolul "Abramburica", a deţinut partituri principale şi secundare în peste 70 de filme de televiziune pentru copii.

Totodată, Dana Rogoz a jucat în filme precum "Omul cu pipă în gură", de Igor Bergler, şi "Dulcea saună a morţii", de Andrei Blaier.

Rogoz a fost membră a juriului în ediţia internaţională a concursului "Bailando por un sueno" din Mexic şi a făcut parte din juriul Caravanei "Dansez pentru tine", unde anterior fusese şi concurentă. De asemenea, Rogoz a participat, în doi ani consecutivi, la Festivalul de film şi televiziune Agora.

Dana Rogoz este în prezent prezentatoarea emisiunii "De Suflet" de la Pro TV Internaţional.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact