Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Problema motiunii: Cade Boc si ce facem? Vine Boc IV?

În această săptămână se va vota în parlament viitorul Guvernului Boc. Social-democraţii dau ca sigură plecarea premierului Emil Boc. Liberalii cred că şansele sunt împărţite în 50%-50%, iar democrat-liberalii nici nu se gândesc că Emil Boc nu ar mai putea fi premier săptămâna viitoare.
Parlamentarii de Sibiu îşi susţin partidele, toţi parlamentarii PD-L vor vota împotriva moţiunii, iar social democraţii şi liberalii vor vota pentru. Singura necunoscută rămâne în cazul deputatul minorităţii germane, Ovidiu Ganţ. Preşedintele FDGR, Klaus Johannis a declarat săptămâna trecută că nu a fost luată nicio decizie în cadrul formaţiunii, dacă va sprijini sau nu moţiunea. Asta, deşi Johannis a atacat în mai multe rânduri propunerile Guvernului Boc de ieşire din criză.
Liberalul Mircea Cazan spune că şansele de reuşită ale moţiunii sunt împărţite, totul ţinând de conjunctura zilei şi de cuvântul oamenilor. Cât despre posibilitatea ca PNL să facă parte dintr-un viitor guvern: nu are competenţă să-şi dea cu părerea. “Şansele sunt 50-50. Depinde câţi vor vota dintre cei zic că vor vota pentru moţiune. Noi, cei de la PNL şi PSD vom vota categoric moţiunea. Mă depăşeşte în schimb problema intrării PNL la guvernare. Noi nu am înţeles încă faptul că nu Boc este problema, ci Traian Băsescu. Nu Boc conduce Guvernul, ci preşedintele. Ce ar putea fi după căderea actualului guvern? Boc IV, Boc V? Va fi acelaşi lucru”, a declarat Mircea Cazan.
Senatorul PSD, Viorel Arcaş, spune şi el că există şansa ca moţiunea să treacă şi măsurile propuse de Emil Boc să nu aibă finalitate. Totul depinde de tactica ce va fi folosită de democrat-liberali, spune Arcaş. “Dacă te iei după declaraţii, moţiunea are şanse de reuşită. Depinde de tactica folosită de PD-L. Am înţeles că vor să-i oblige pe parlamentari să nu voteze deloc, să se abţină de la vot. Le este şi lor frică de trădătorii din cadrul partidului. Dacă se vor abţine de la vot, atunci moţiunea nu va trece. Orice guvern e mai bun decât acesta. Poate viitorul guvern se va uita şi peste celelalte măsuri”, a declarat senatorul Viorel Arcaş.
Deputatul PD-L, Raluca Turcan, a trimis un mesaj prin care anunţă că este solidară cu PD-L şi Guvernul Boc. “Eu una n-am vândut iluzii oamenilor din colegiul meu electoral. În campania electorală le-am spus că mă voi ocupa de ajutorarea şcolilor şi a bisericilor, voi susţine finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului, voi sprijini construcţia unui nou spital în Sibiu, voi introduce (împreună cu întregul PD-L) pensia socială minimă. (…) Sunt solidară cu guvernul şi cu PD-L în trecerea măsurilor de austeritate şi consider că asta e calea corectă pentru a repara ceea ce s-a stricat ani în şir. Dar solidaritatea mea nu se extinde către cei care spun că s-a minţit şi consideră că de azi înainte trebuie “să ieşim din minciună”. (…) Dacă cineva a minţit în acest caz (fie şi prin omisiune), e grav. Eu ştiu sigur că n-am minţit”, a comentat Turcan pe blogul său cu trimitere direct la afirmaţiile ministrului PD-L Radu Berceanu. Acesta preciza într-un interviu că s-a minţit voit în campania electoral, pentru că aşa ar fi făcut orice alt partid.
Opoziţia, mânată din spate de deciziile guvernului de scădere a pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25% încearcă săptămâna viitoare să prăbuşească guvernul printr-o moţiune de cenzură. Pentru a reuşi acest lucru, opoziţia caută 24 de "trădători", pentru că de atâtea voturi mai sunt necesare ca Guvernul Boc să pice, în condiţiile în care toţi pesediştii şi liberalii s-ar mobiliza la vot. Acest număr se subţiază, după ce săptămâna trecută, senatorul PD-L de Prahova, Iulian Bădescu, şi deputatul PD-L Georgică Severin au anunţat că părăsesc partidul, explicând că nu poate să dea ochii cu mama lui ca să-i spună că a votat tăierea pensiilor cu 15 la sută. Sunt şi voci din interiorul PD-L care atacă măsurile propuse de Emil Boc. Vicepreşedintele democrat-liberal Sorin Frunzăverde a declarat că varianta majorării taxelor ar fi fost mai puţin dureroasă pentru populaţie. "Efectiv nu cred în acest tip de măsuri. Le-am spus colegilor mei că, în mod normal, ar fi trebuit să alegem varianta FMI şi anume mărirea TVA şi a cotei de impozitare. De pensii, nu trebuia sa ne atingem. Sub nici o formă", a declarat Frunzăverde.
Independenţii lui Gabriel Oprea au anunţat deja că se vor abţine de la vot. Deşi are un reprezentant în Executiv, în persoana ministrului Apărării Gabriel Oprea, Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat că nu îşi va exprima opţiunea nici pentru demiterea Cabinetului Boc, dar nici în favoarea menţinerii acestuia.
Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă de Parlament, Opoziţia trebuie să obţină majoritatea voturilor din numărul total al parlamentarilor, respectiv 236. În prezent, PSD şi PNL au 212 voturi, astfel încât mai au nevoie de încă 24. Acestea ar putea veni de la democrat-liberalii rebeli care au făcut notă discordantă sau au plecat deja din partid şi de la grupul minorităţilor naţionale, care numără 18 deputaţi. Guvernul îşi va asuma, luni, răspunderea pe legile austerităţii, au stabilit Birourile permanente reunite ale celor două Camere după întâlnirea avută cu premierul Emil Boc. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că moţiunea de cenzură a Opoziţiei va fi depusă, cel mai probabil, marţi, 8 iunie.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus