Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

TIFF incepe cu documentarul despre viata lui Ceausescu

După un parcurs de excepţie la Cluj, Festivalul Internaţional de Film Transilvania se mută pentru cinci zile la Sibiu. Filme de calibru vor fi proiectate în acest an în trei locaţii diferite, la Teatrul de Vară din parcul Tineretului, în Centrul Cultural Habitus şi în Piaţa Mică, locul unde vor rula cele mai bune filme româneşti ale acestui an precum şi un lung-metraj de animaţie excepţional, Fantastic Mr. Fox, în regia lui Wes Anderson.

Startul Festivalului de la Sibiu este dat de documentarul realizat de Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, filmul care a închis Festivalul de la Cluj. „Filmul durează trei ore iar la Cluj am avut emoţii pentru că ne gândeam că după atâtea zile de proiecţii publicul va fi obosit. Dar am avut peste 1200 de spectatori care au fost încântaţi de film. E un film inconfortabil care va naşte cu siguranţă controverse. E amuzant şi terifiant în acelaşi timp, necesar şi surprinzător. E o lecţie de regie şi istorie”, spune despre documentar Mihai Chirilov, (foto) directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

TIFF a ajuns la cea de-a patra ediţie la Sibiu. În Piaţa Mică şi la Teatrul de Vară proiecţiile vor începe în fiecare seară la ora 22. În Centrul Cultural Habitus vor rula filme de la orele 16, 18 şi 20. Organizatorii au pregătit 600 de locuri în Piaţa Mică, 200 la Teatrul de Vară şi în jur de 100 în Centrul Cultural Habitus. „Cred că în Piaţa Mică vom ajunge la peste 1500 de spectatori având în vedere că de pe terasele barurilor şi restaurantelor din zonă ecranul se vede foarte bine”, mai spune Mihai Chirilov.

Punctul culminant al Festivalului va fi proiecţia filmului „Mânuşile Roşii”, în regia lui Radu Gabrea. Filmul va fi proiectat sâmbătă, de la ora 22, în Piaţa Mică, în prezenţa echipei care a realizat filmul. „Mânuşile Roşii” este un film strâns legat de Sibiu având în vedere că o parte din filmări au fost realizate chiar în oraş. „Radu Gabrea şi-a dorit mult să facă premiera filmului aici în Sibiu. La Cluj a avut loc doar o proiecţie informală”, spune Chirilov. Deasemenea, joi, 10 iunie, Taraful Haiducilor din Clejani va susţine un concert extraordinar în Piaţa Mică de la ora 21. Festivalul Internaţional de Film Transilvania se încheie duminică seară cu proiecţia filmului de animaţie „Fantastic Mr. Fox”, în regia lui Wes Anderson.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Local prin Primăria Municipiului Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Parteneri principali sunt EuroGsm, BenQ, News Outdoor, Buonavista Banqueting şi hotelul Ibis. Partener de promovare, Cameleon PR&Events.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

3 comentarii

hop si eu

Acum 13 ani

da si?
Raspunde

sibian

Acum 13 ani

este intrare libera?
Raspunde

Gretel

Acum 13 ani

Intrarea este liberă la Teatrul de Vară şi în Piaţa Mică. La proiecţiile de la Habitus, va fi 5 lei intrarea. Bilete se găsesc în Piaţa Mică, la cort şi mai era o locaţie dar nu mi-o amintesc acum.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus