Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Sunt tari reprezentate de catre 15 facultati si noi avem... sunt eu! Doar atat!

Într-o țară normală ar fi fost considerat un mic geniu. Și mari companii internaționale l-ar fi ținut în pufpentru munca lui. În Sibiu, în România, își bate capul mai mult de unul singur. Și își reprezintă țarala cele mai mari concursuri internaționale de robotică și IT. Cât mai stă prin România...

Reporter: Ești programator, la 30 și un pic de ani și la a opta participare la un campionat mondial de robotică... De ce căcat nu ai plecat din țară până acum?

Sebastian Marian: Ha, haa...! Ce să zic, atâta timp cât mai pot să face ceva aici și să meargă bine, o fac aici pentru că mă simt simt eu mai apropiat de toate, și de oameni. Însă într-adevăr, în afară chestia asta se face pe mulți bani și merită să pleci.

Rep.: Deci știi cât câștigă un programator pe munca ta în străinătate.

S. M.: Sigur că știu, am fost și eu plecat prin SUA și prin alte țări și știu ce înseamnă. Însă eu sunt un om care mă obișnuiesc foarte mult cu locul unde fac o treabă calumea și mi-e greu acum să plec și cu familie și cu tot. Cam târziu ar fi acum dar tot mai e timp.

Rep.: Eu nu vreau să te conving acum să pleci, dar ce te leagă atât de mult de Sibiu?

S. M.: Cam ăsta ar fi singurul lucru, îmi place că pot să fac lucrurile aici unde m-am născut și să le fac bine. Acum, pe de altă parte, să nu ai un cadru corect aici și nimeni să nu vrea să te ajute, e adevărat. Și mulți pleacă și foarte bine, asta să și facă din punctul meu de vedere.

Rep.: Trăiești cu grija zilei de mâine?

S. M.: Nu pot să zic asta. Fiind și vechi în breaslă, din 2000, nu ar fi corect să zic chestia asta. Dar într-adevăr, la ce pot am pune zerouri multe în coadă în alte părți.

Rep.: Povestește-mi cum a fost prima participare la un campionat mondial de robotică.

S. M.: În 2002 a început totul, când am terminat Ingineria – Calculatoarele, și am zis să aleg un proiect interesant de diplomă. Și chiar înainte de anul meu, un coleg programator am văzut că lucra la ceva interesant: mișca niște pastile pe un ecran, le muta... Ce-i acolo? I-am zis! Uite, un fotbal simulat, există o competiție Robocup, de vreo cinci ani și ăștia de la Lucian Blaga promovează chestia asta! Și atunci m-am gândit că dacă îl iau ca proiect îmbin cele două pasiuni ale mele, fotbalul și calculatorul. Am zis să iau și eu proiectul ăsta, să vedem, îl pot duce măcar până anul viitor. Și s-a dovedit că ce am făcut pentru diplomă a fost mai nimic, ce am făcut după a fost interesant. Am continuat pe cont propriu și practic din 2003 a fost prima participare...

Rep.: Unde s-a ținut?

S. M.: În Italia, concursul se ține în țara un este campionat mondial sau european de fotbal. Atuinci când este, pentru ca să poată fi promovat cât mai mult. Scopul este ca la un moment dat să se joace un meci de fotbal între echipa campioană mondială și o echipă de roboți. Bine, anul ăsta nu a fost sprijin deloc din Africa de Sud și s-a ales ca gazdă Singapore. Până acum a fost în Lisabona, în Osaka, în Bremen, în 2007 în State, în 2008 a fost în China și în 2009 în Graz, iar acum e în Singapore. Cumva, am prins două campionate, în Lisabona și Bremen.

Rep.: Mai lipsește Antactica, să mergi prin toată lumea.

S. M.: Da, am mai zis, America de Sud îmi mai trebuie că de Asia deja...

Rep.: Tu pleci în toate locurile astea pe cheltuiala ta, pe pasiunea ta...

S. M.: Până în 2005 da, dar de când sunt la Compa IT e altfel, pentru că mă ajută. Dacă n-ai un sprijin, oricât de mic ar fi el, e greu să faci față. Sunt niște cheltuieli, numai cu transport, taxe de înscriere, cazare, ajungi la vreo 2500 de euro. Și sunt drumuri lungi, până în Singapore, China, n-ai cum altfel, o mie de euro o dai numai pe avion.

Rep.: Și revin la ce ți-am spus mai devreme, nu se găsește un sponsor mare, o firmă mare, care să își asocieze sigla cu tine, doar mergi la cel mai mare concurs mondial...

S. M.: Tocmai, până în 2005 am umblat din ușă în ușă ca să fac rost de bani și prezentam produse, ok, facem reclamă, pot să spun că am făcut chestia asta foarte agresiv până în 2005 și de când am ajuns la Compa și mă ajută ei, plus că am văzut că nu există absolut niciun interes... Am mers la facultăți prin toată țara, pentru că sunt acolo sunt țări reprezentate poate de către 15 facultăți doar dintr-o țară cu diferite echipe, și noi avem... sunt eu, doar atât! Serios! Am dat mailuri cred că la vreo 20 de facultăți din România, am căutat toate facultățile de inginerie...

Rep.: Și câte ți-au dat reply?

S. M.: Mi-a răspuns unul, care mi-a scris: ce se va întâmpla în momentul în care robotul va sări la cap cu omul și vor da cap în cap, el fiind de metal. Deci din toată povestea asta, aia e tot ce a înțeles! Adică am încercat să promovez în România toată chestia asta, și o să mai încerc pentru că unul din visele mele este să aduc o dată Robocup-ul aici, este o chestie incredibilă pe care poate numai Bucureștiul ar putea să o susțină. Mi-ar plăcea să fie o ultimă chestie după care chiar să mă car de aici.

Rep.: Apropo de facultăți, ca și absolvent care privește din afară, cum ți se pare nivelul Facultății de Inginerie și al ULBS-ului?

S. M.: Să știi că era chestia asta, parcă facem aceleași chestii de 20 de ani, le tot reluăm an de an, adică nu reușim să venim cu nimic nou. Adică vorbim tot de anii 90 și de Pentium I și așa mai departe. Însă în ultimii ani am văzut că s-au implicat un pic în chestia asta de robotică și știu că au și o echipă care a participat pe undeva prin Austria cu niște roboței care adună niște bile...

Rep.: Cu două echipe.

S. M.: Da, da, adevărul este că au început să umble un pic și ei pe acolo dar este o treabă și cu studenții, în fiecare an vin alții și atunci, dacă nu există pasiunea aia, el vine să facă chestia asta doar ca să-și ia diploma și apoi pleacă. Iar profesorii trebuie să o ia tot timpul de la capăt. Ori, cum poți să progresezi dacă nu ai continuitate? E nevoie de câțiva ani, nu tot timpul să mai prezinți și ăstora care e treaba. E nevoie de un profesor, un îndrumător foarte bun care să ia studenții din anul doi, dacă nu e prea târziu, și să creeze o echipă, să progreseze. E nevoie de o echipă, altfel de unul singur. Eu din 2003 ca să ajung să iau locul III numai eu știu cât am băgat în taste și câte nopți și zile, e inimaginabil de mult. Și mai e vroba aia, că e mai greu să te menții acolo decât să ajungi. E reală! Când ești acolo sus toată lumea încearcă să te bată pe tine, îți ia programul și luptă contra ta. Pentru că ce fac când ajung acolo? Se uită care sunt mai buni, locurile unu, doi și trei, hai să îi batem pe ăștia! Te ia drept etalon și încearcă să te depășească pe tine, nici nu-l mai interesează că e locul opt și nu trece mai departe, el acolo ține.

Rep.: De fiecare dată programul tău trebuie să fie și mai bun?

S. M.: Da, de fiecare dată trebuie să faci modificări și ține cont că peste tot e considerat cel mai mare concurs de robotică din lume. Vin acolo cele mai mari firme, Honda, Sony, de fiecare dată prezintă roboți reali, am văzut mașini conduse de roboți, cu parcare și tot ce vrei, asta a fost ultima chestie anul trecut.

Rep.: Și meciul de fotbal dintre roboți și oameni, chiar îl vezi?

S. M.: Toată lumea a zis la început că e o glumă, un mișto. Dar și dacă spuneai acum o sută de ani că omul va ajunge pe lună îți râdea toată lumea în față. Sau calculatorul să poată să învingă vreodată pe cineva la șah, pe campionul mondial? În 97 Deep Blue l-a bătut de Kasparov.

Rep.: Dar totuși, una este să calculezi pătrățele la șah și alte este să alergi în echipă.

S. M.: Corect, și tocmai d-asta au zis băieții, mă, la nivelul ăsta am terminat, acum hai să mergem mai departe! Trebuia ceva dinamic, în care nu știi toate mutările adversarului. Dar dacă vezi câteva meciuri pe internet o să vezi că este incredibil. Eu cu ochii mei am văzut un progres incredibil din 2003 până azi. Cel puțin la roboții, care nu sunt încă pe picioaare, cei care merg pe bile, rulmenți, sunt extraordinari, au niște șuturi din niște unghiuri incredibile. Deci, rămâi uimit!

Rep.: Și unde e România în tot SF-ul ăsta? Uită-te în jur!

S. M.: Chiar mă gândeam odată, mă uitam la toate steagurile de acolo, că fiecare țară care are un participant îi pune un steag la intrare, și în Lisabona, din cauza mea era steagul României pus acolo între toate steagurile posibile. Te umflă râsul, un român participă și are și o performanță acolo. Te umflă râsul!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

caterpilar

Acum 13 ani

reporter de 3 ca.... ( citat din articol), cu minte de gaina! Ca orice om fara talente, vocatii, etc. el nu intelege de ce un om dotat ramane (totusi) acasa, daca ar fi dupa el l-ar trimite acolo unde sunt banii, tot astfel poate instiga domnisoarele chipese sa se duca sa faca trotuarul in Oman, doar acolo se castiga banii, nu la birou in Romania! E alegerea tanarului si nu poate fi decat mandru de asta.
Raspunde

dan

Acum 13 ani

citez : "De ce căcat nu ai plecat din țară până acum?" cine te-o mai fi angajat si pe tine cu un asemenea limbaj nu stiu. mai da pe la scoala si pe urma intoarce-te la ziar. esti penibil.
Raspunde

lol

Acum 13 ani

Penibil, ca limbaj, ziaristul asta de doi bani. Nici idei nu are prea multe...Putine, dar fixe!
Raspunde

cineva

Acum 13 ani

macar numele tinarului ni-l putea spune ca in rest a aberat destul...
Raspunde

Dan

Acum 13 ani

Ce jurnalist penibil ! Da'ti 2 palme si da-ti demisia ....Sau du-te din tara ca nu va duce nimeni dorul profesionalismului tau ! Tu de ce p--l--m nu ai emigrat ? (sa fiu in ton cu limbajul tau de om p--r--o--s--t)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus