X

Tanarul care a ucis-o pe studenta sibianca a fost condamnat din 2003 de trei ori

Tânărul care a ucis-o pe studenta la Stomatologie a fost condamnat de trei ori, începând din anul 2003, el primind trei sentinţe pentru furt, toate fiind contopite potrivit procedurii penale române, astfel că a rezultat o pedeaspă de cinci ani de detenţie.

Concret, Daniel Iordan a fost condamnat în anul 2003 la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru furt calificat, de către Judecătoria Făgăraş. În decembrie 2003, Iordan a fost condamnat tot la trei ani de închisoare pentru furt plus infracţiuni la legea privind circulaţia rutieră, fapte ce sunt concurente cu cele din prima condamnare, astfel că instanţa a aplicat articolul 85 Cod penal, în sensul anulării pedepsei de trei ani cu suspendare. În final, instanţa a decis în cazul lui Daniel Iordan condamnarea la trei ani de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei. Ulterior, el a mai fost condamnat la patru ani de detenţie pentru furt calificat, aplicându-i-se articolul 37 Cod penal (recidivă postcondamnatorie), la trei ani 3 ani pentru violare de domiciliu (i s-a aplicat minimul de pedeapsă-n.r.), doi ani de închisoare pentru vătămare corporală, patru ani şi şase luni pentru o altă faptă de furt calificat. Instanţa i-a aplicat articolul 86 indice 9 Cod penal, revocându-i lui Iordan suspendarea executării pedepsei de trei ani, i-a contopit toate pedepsele aplicate şi, în final, l-a condamnat la cinci ani de închisoare. Executarea sentinţei de cinci ani, de către Daniel Iordan, a început din 19 mai 2005.

Iordan a fost eliberat condiţionat la 22 iulie 2008, de către Judecătoria Deva, având un rest de pedeapsă neexecutată de 575 de zile. La momentul eliberării condiţionate, dispusă de instanţă, Iordan îndeplinea condiţiile impuse de lege, susţin surse judiciare.

Daniel Iordan, în vârstă acum de 28 de ani, a intrat, sâmbătă seară, pe fereastra lăsată deschisă a unui apartament din Făgăraş, unde se afla o tânără de 21 de ani, studentă la Stomatologie, la Sibiu. Surse judiciare susţin că tânăra îl văzuse pe agresor încercând uşile unor vecini, în încercarea lui de a pătrunde în case şi a jefui. Studenta a reuşit să fugă şi să se baricadeze într-o cameră, de unde a încercat să îşi sune fratele pe telefonul mobil. Agresorul a luat un cuţit din bucătărie şi a reuşit să intre în camera unde se afla fata, a înjunghiat-o pe aceasta în gât de mai multe ori şi a lovit-o cu picioarele în faţă, până când tânăra şi-a pierdut cunoştinţa, apoi a violat-o. Pentru a-şi acoperi urmele, agresorul a dat foc cu o brichetă saltelei patului în care se afla victima, a furat telefonul mobil şi o pereche de blugi ai acesteia, pe care erau urme de sânge şi a fugit de la locul faptei.

"Poliţia din Făgăraş a fost sesizată, sâmbătă la orele 18.30, de fratele acesteia, care a găsit-o decedată în locuinţa sa din Făgăraş. La faţa locului s-au deplasat echipajul SMURD şi pompierii Făgăraş, care au găsit cadavrul fetei parţial carbonizat", a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi. În locuinţa fetei, procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, care instrumentează cazul, au găsit pete de sânge pe jos, pe pereţi şi în pat.

Agresorul a fost prins duminică seară de poliţişti, în apropiere de locuinţa acestuia, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi riscă închisoare pe viaţă pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, violare de domiciliu şi viol urmat de decesul victimei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un contribuabil

    pedeapsa cu moartea e solutia pentru asemenea nenorociti , nu vreau sa stea pe bani mei la lnchisoare cu 3 mese pe zi si sa doarma ln ceraceafuri curate

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un contribuabil

    pedeapsa cu moartea e solutia pentru asemenea nenorociti , nu vreau sa stea pe bani mei la lnchisoare cu 3 mese pe zi si sa doarma ln ceraceafuri curate

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    justitia romana=zero

    din pacate pt. nenorociti ca acesta nu mai avem pedeapsa cu moartea…
    Sau izolare crunta intr-o vagauna fara utilitati pana moare ca un caine.
    Lucica avea tot viitorul in fata…
    Acum nenorocitul o sa stea la bine mersi la inchisoare la caldurica si cu mancare asigurata. probabil si biblioteca si TV.

    TREBUIE APLICATE PEDEPSE EXMPLARE PENTRU A SE PRETUI VIATA MAI MULT IN TARA ASTA.

Lasă un răspuns către un contribuabil Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact