X

Rectificare bugetara: s-au dat bani pentru finalizarea centurii!

Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială, cu scopul de a evita "declanşarea unor conflicte sociale". Sibiul va primi în plus  bani pentru finalizarea centurii ocolitoare, a anunţat premierul Emil Boc. Printre proiectele bugetate în continuare au fost menţionate finalizarea lucrărilor la centura Bucureşti pe secţiunea Chitila-Voluntari, la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura municipiului Constanţa, astfel încât în vara anului viitor să se poată circula în regim de autostradă pe tronsonul Piteşti-Constanţa. La acestea se adaugă finalizarea a 1.396 locuinţe pentru tineri, a 300 kilometri de drumuri judeţene şi comunale, a reţelelor de apă în 104 localităţi, a sistemului integrat de apă în 17 localităţi, precum şi reabilitarea termică a 29.690 apartamente. Premierul a amintit totodată că prin rectificarea bugetară au fost asigurate fonduri pentru achitarea datoriilor restante ale statului în sistemul de sănătate (1,9 miliarde lei) şi a datoriilor unor companii de stat (500 milioane lei).

Conform proiectului de rectificare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 miliarde lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi a pensiilor IOVR, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale. Ministerul Sănătăţii va primi la rândul său încă 2,81 miliarde lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului. Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului şi Pădurilor (241,2 milioane lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane lei, pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice, precum şi consolidarea unor clădiri culturale, ca Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale), Ministerului Comunicaţiilor (49,6 milioane lei, în principal, pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft), Academiei Române (17 milioane lei, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile). Vor fi însă tăiate bugetele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ( cu 494,6 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (476,8 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (278,5 milioane lei), Ministerului Justiţiei (198 milioane lei), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (168,6 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (142,5 milioane lei), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (121,7 milioane lei), Ministerului Public (105,2 milioane lei). Guvernul apreciază în nota de fundamentare a proiectului că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor de asigurări sociale de stat şi a indemnizaţiilor de şomaj şi "evitarea declanşării unor conflicte sociale". Veniturile estimate la bugetul consolidat scad la rectificare cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuări de venituri fiind la impozitul pe venit, accize şi impozitul pe profit, Guvernul bazându-se pe resurse suplimentare din creşterea TVA. Cheltuielile pe acest an ale bugetului asigurărilor pentru şomaj vor fi majorate cu 1,1 miliarde lei prin rectificarea bugetară, Guvernul anticipând pentru perioada imediat următoare o reducere a numărului de salariaţi faţă de prognoza utilizată la construcţia iniţială a bugetului. Sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri. Bugetul CFR Călători şi cel al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare vor fi suplimentate de Guvern pentru acoperirea unor datorii faţă de alte companii, inclusiv către E.ON Gaz, condiţia fiind însă ca sumele astfel încasate de către furnizorul de gaze să fie vărsate la buget ca dividende.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Radu Sibianul

    Nu sunt cârcotaș, dar, din păcate, în textul de mai sus, eu nu am remarcat vreo frază în care să se afirme explicit că Guvernul României a dat bani pentru finalizarea autostrăzii de centură a municipiului Sibiu.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    As cataloga ca lipsit de profesionalism acest articol deoarece titlul ne transmite una, iar continutul articolului alta, amintind doar in treacat despre problema dureroasa a centurii de ocolire a Sibiului cu regim de autostrada.
    De ceva timp incoace se tot scriu articole despre aceasta problema, in care sunt laudati ba unii ba altii, dar lucrarile la centura stagneaza, (am vazut personal in ziua de joi, 12.08.\’10 ora 11:45, in zona giratoriului de la jonctiunea cu drumul de Ocna-Sibiului, cum stateau vreo 10 bascule de mare tonaj iar soferii lor faceau plaje), de unde deduc ca cineva are un interes expres ca aceasta centura sa nu fie gata nici macar la anu si poate vor tergiversa asa lucrarile inca multi ani. Nimeni nu mai are curaj sa afirme clar si concret data inaugurarii acestei lucrari, macar partial cum este promisa, ca de centura in totalitate cum era in proiect mai avem muuult de asteptat.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vio

    Mai, eu de fiecare data cand merg in Sura Mica -saptamanal, vad ca lucreaza Vectra Service cum nu au lucrat Geiger si Max B. la un loc, asa ca nu stiu ce pauza aveau oamenii atunci dar probabil cea de masa, ca e cam pranzul la 12 fara un sfert; si cand lucrezi pe santier mai trebuie sa si mananci. Nu iau apararea nimanui dar acum chiar se munceste. Pana acum au cam frecat-o altii dar, DEOCAMDATA, Vectra Service cred ca e in grafic . Sa-i tina naravu si sa lucreze la fel in continuare. Mai e ceva de lucru la centura si anume : mai sunt de pus protectiile sa nu iesi in decor, ornamente, vopsit. Lucrarile se estimeaza ca s-ar termina spre sfarsitul anului sau sa zicem de la noi primavara 2011 pentru tronsonul iesirea spre Medias – Selimbar. De restul, partea la care lucreaza brasovenii, V.S. nu stiu cand au termen. Oricum in viitorul apropiat o vom folosi ca nici eu nu mai suport ca locuiesc chiar dupa podul spre Medias si m-ar ajuta mult centura daca ar fi gata. BAFTA !

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact