Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Alin Greavu este noul secretar executiv al TSD

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a TSD Sibiu, Alin Greavu a fost ales secretar executiv al Tineretului Social Democrat din România. Sibianul Alin Greavu ocupă noua funcţie din data de 2 octombrie, când a avut loc Consiliul Naţional al TSD, la Bucureşti. Alături de Alin Greavu, alţi doi sibieni au fost aleşi în structura de conducere a TSD la nivel naţional. Este vorba despre Horaţiu Marin, preşedintele Organizaţiei Municipale a TSD Sibiu şi Ovidiu Hădâmbaş, preşedinte TSD Mediaş. Astfel, TSD Sibiu a câştigat trei reprezentanţi în Comitetul Executiv Naţional al TSD.

„Consiliul Naţional al TSD a confirmat, încă o dată, forţa incredibilă pe care o are social-democraţia de a îndrepta toate greşelile actualei guvernări şi de a găsi soluţii pentru românii din toate colţurile ţării. Dar, în special, a confirmat puterea tuturor tinerilor care înţeleg că ei pot schimba, întradevăr, tot ceea ce merge prost în ţara asta. Astfel de tineri sunt şi în TSD Sibiu. Sunt din ce în ce mai mulţi tineri care se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, a locuinţelor, cu greutăţile cu care se construieşte o carieră. Noi, cei din TSD Sibiu, avem acelasi interese pe care le au tinerii din întreg judeţul. Să găsim, împreună, soluţii pentru a rezolva toate aceste probleme. Acest lucru încercăm să-l facem prin munca noastră de zi cu zi” a declarat Alin Greavu.

În cadrul Consiliului Naţional al TSD au fost adoptate mai multe măsuri privind susţinerea mişcărilor studenţeşti şi sindicale de protest împotriva actualului guvern . Totodată, în 2 octombrie, TSD a lansat campania „Cumpără româneşte!”, campanie care urmăreşte diminuarea efectelor crizei economice prin cumpărarea produselor româneşti. Mai multe detalii despre campania demarată de tinerii social-democraţi pot fi găsite pe site-ul www.tsd.ro.


Alin Greavu,
Preşedinte TSD Sibiu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

alex

Acum 13 ani

felicitari!!! e bine ca sibiul are un reprezentant la nivel national. Trebuie ca implicarea tinerilor din toata tara sa fie mai intensa, ceea ce hotaresc cei din guver ne afecteaza pe toti. Ar trebui sa ne unim mai multi tineri si sa ne spunem cuvantul in privinta viitorului nostru. Nu vrem sa fim vanduti de actuala guvernare, nu vrem sa ne vanda viitorul! Poate ceva idei de atragere companii pentru creare de locuri de munca ar fi indicat!>
Raspunde

un sibian

Acum 13 ani

Am vazut sub acest articol un alt articol care spune ca a fost abrogat impozitul minim. Ce bine ca au omorat atatea societati care luptau sa traiasca si acum abroga acest lucru. Cine raspunde pentru firme? Dar ce se intampla daca cineva ar vrea sa dea in judecata statul pentru proasta conducere legislativa a tarii? Astia sunt romanii pe care i-am votat si acum imi pare rau. Jos cu ei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

...

Acum 13 ani

numai atat!? ma asteptam la mai mult ce-i drept
Raspunde

micul gigant

Acum 13 ani

Base si ai lui, cascadorii rasului :)) Bravo TSD, se poate ! Sibiul trebuie sa iasa din starea asta de semi hipnoza PD-lista si sa deschida ochii larg pentru a vedea cea ce au infaptuit cei din regimul Basescu , adica : DEZASTRUL !!!
Raspunde

ioio

Acum 13 ani

Raluca Turcan zicea ca la PSD este o adunatura ca la AA(alcoolici anonimi), cand PD-L-ul va avea si ea organizatie de tineret cu principii ca cea a PSD-ului poate face asemenea declaratii... pana atunci ... la pesti pe prut cu tine ... paralelo
Raspunde

nicu

Acum 13 ani

trebuie promovati cati mai multi tineri cu potential ridicat, iar TSD-ul dispune de astfel de tineri potenti si competenti , succes domnilor
Raspunde

BIGBOSS

Acum 13 ani

NA SA VEDEM ACUM CUM AJUTI TU SIBIUL DIN POSTURA DE BIGBOSS LA TINERETUL PESEDIST
Raspunde

sibian

Acum 13 ani

Bafta!!!
Raspunde

Concluzie!

Acum 13 ani

Nu am nicio treaba cu TSD/PSD, e bine ca se promoveaza tinri doar ca acestia ori sunt oamenii \"dinozaurilor epocii de aur\" ori daca nu vor disparea rapid din arealul politic deoarece nu au loc de mafioti !
Raspunde

un cunoscut

Acum 13 ani

baiatul asta ii pe nicaieri
Raspunde

cosma m

Acum 13 ani

horatiu marin e un om super ok very smart
Raspunde

da

Acum 13 ani

as
Raspunde

ULOS

Acum 13 ani

Marin Horatiu e o adevarata capacitate ... Razi de el de te strici. Cati secretari executivi are TSD? 40 cate unul din fiecare judet.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus