Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Procuror cu 500.000 de euro datorii, candidat la CSM

Marcel Rusu (foto), președintele Tribunalului Sibiu, și Ion Marius Aron, șeful Secției urmărire penal a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sunt candidații Sibiului pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
Ambii au trecut de primul tur al alegerilor, ce a avut loc la mijlocul lui septembrie. În față mai au doar scrutinul din noiembrie, în urma căruia din cei peste 30 de candidați vor rămâne pentru a asigura componența CSM pe următorii șase ani 14 magistrați  - nouă judecători și cinci procurori.

Rusu promite și tehnologie

Marcel Rusu este, cel mai probabil, cel mai cunoscut nume din rândul justiției sibiene. Timp de șase ani a fost președinte al Judecătoriei Sibiu, iar din 2002 este președinte al Tribunalului Sibiu.
În proiectul său depus în candidatura pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Marcel Rusu pornește de la ideea că sistemul judiciar român în prezent cunoaște un deficit de imagine fără precedent. De aceea, susține Marcel Rusu, dacă va fi ales în CSM va milita pentru ”garantarea independenței efectivă a sistemului judiciar. Independența nu este un privilegiu al judecătorilor, ci un beneficiu al cetățenilor”, subliniază Rusu. Proiectul său, întins pe 12 pagini, face amintire și la introducerea unui nou soft, care să permită emiterea hotărârilor direct pe calculator, prin dictarea acestora către grefier, dar și la transferarea fondurilor bănești ale autorității judecătorești de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rusu a declarat pentru revista Lumea Justiției că a ales să candideze din ”dorința de a contribui prin efortul propriu și experiența acumulată, la consolidarea independenței justiției și a promovării respectului care trebuie să existe față de această putere în Stat”.
Potrivit declarației de avere depusă pe 2009, Ioan Marcel Rusu, are venituri anuale de peste 55.000 de euro, obținute de la Tribunalul Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga”, Alma Mater și Centrul regional de formare continuă de la Sibiu. Rusu conduce un Audi A4 din 2007 și deține trei apartamente în Sibiu și o cabană la Avrig.

Aron cere modificarea Constituției

Procurorul Ioan Marius Aron are 40 de ani și lucrează în sistem din 1994, de când a terminat Facultatea de științe juridice din Sibiu. În proiectul său de candidatură pentru CSM, Aron vorbește despre același deficit de imagine al Justiției, dar cere și măsuri ample. ”Modificarea Constituţiei  în sensul de a da Consiliului Superior al Magistraturii dreptul de iniţiativă legislativă  este măsura primordială ce trebuie avută în vedere pentru a crea Consiliului Superior al Magistraturii pârghia necesară şi decisivă în eficientizarea sistemului judiciar”, scrie Aron în proiectul său. De altfel, schimbarea unor articole din legi și a unor regulamente sunt printre cele mai des invocate modificări pe care le propune procurorul Aron pentru eficientizarea sistemului judiciar din România.
Potrivi declarației de avere depusă în mai 2009 de Ioan Marius Aron, acesta deține alături de soția sa două apartamente și două case în Sibiu, achiziționate în perioada 2001 – 2004. Ultima achiziție, cea din 2006, este o casă de 480 de mp.
În declarația de avere a lui Aron mai sunt, însă, o mulțime de credite: două, de 50.000 de euro și 199.000 de euro, contractate în 2006, pe 25 de ani, de la Piraeus Bank. Alte două, din 2007, tot pe 25 de ani, de la Piraeus și Volksbank, în valoare de 163.400, respectiv 154.000 de franci elvețieni. În fine, în 2008 a mai împrumutat de la CAR PIM Sibiu încă 260.000 de lei.
Veniturile anuale ale procurorului Aaron și ale soției sale sunt de puțin peste 101.000 euro.



Citiți aici proiectul lui Marcel Rusu



Citiți aici proiectul lui Ioan Marius Aron



 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Geraldina

Acum 13 ani

Nu cumva Rusu este un simbol al legaturii intre Justitie si grupurile reunite ale mafiei sibiene? Nu cumva Rusu calca dreptatea in picioare cu sange rece? Nu cumva Rusu le cere judecatoarelor sa dea solutiile pe care el le promite in cercurile lui? Nu cumva Rusu este omul mai marilor din orasul nostru, in frunte cu Carabulea, primar si rector? Nu cumva lor le-a inchinat si tribunalul? Nu le mai ajunge Sibiul, vor toata tara! Cat merita din ceea ce vor? Pana si grefierele sunt scarbite de mizeria morala pe care o vad.
Raspunde

mira

Acum 13 ani

mult succes domnului Rusu, a dovedit intotdeauna ca este un om adevarat si un bun aparator al legii . Cei rau intentionati sa se abtina
Raspunde

inocentul

Acum 13 ani

Rusu este mana in mana cu baietii destepti iar despre Aron care a terminat acum sase ani(numai el stie cum) facultatea la 32 de ani ce sa mai spui? O sa fie bine,nu-i asa?
Raspunde

mira-m-as

Acum 13 ani

Rusu este corupt pana-n maduva oaselor. Un individ lacom, fara caracter si la mana mafiei locale!
Raspunde

basarab

Acum 13 ani

geraldina, mai bine te dadeai cu drezina... si incearca sa-ti raspunzi singur la intrebarile tale idioate, si-apoi, da-ti un picior in dos, te rog frumos.
Raspunde

Diana

Acum 13 ani

Rusu si-a cam facut plinul!! Hai sa-l ajutam pe Aron sa iasa in fatza!! Parca m-am saturat de expiratii care au trecutul cam cusut cu atza rosie , de care aflii ca au cam ,,ciripit\"! Nu-l cunosc bine pe Aron dar dupa datoriile care le are pe la banci , pare a fi un tip care se zbate si promite! Imi plac ,,lupii tineri\" mai mult decat ,,potaile\" batrane! Ma uit la PSD si descopar si acolo un ,,terrier\" la conducere !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus