Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Ministrul Ariton. Promisiuni neonorate

După o primă conferinţă de presă în care s-a prezentat, în urma ministrului Economiei, Ion Ariton,  s-a aşternut liniştea. Deşi nu a fă cut o impresie tocmai bună jurnaliştilor, Ariton a dat asigurări că va continua dialogul cu mass-media din Bucureşti. Nu a fost însă aşa. Deşi a promis că va avea o întâlnire cu presa o dată la două săptămâni şi că va numi un purtător de cuvânt al ministerului, ministrul nu s-a ţinut de cuvânt. “Ariton însă nu a avut de transmis niciun mesaj concret, în afară de cel al continuării muncii predecesorului său. În rest, discursul ministrului a fost presărat cu posibilităţi sau intenţii de analize, fără a transmite însă o idee conturată de la conducerea ministerului care are în subordine companii româneşti de miliarde de euro”. Aşa sună analiza făcută de ziarişii Ziarului Financiar făcută ministrului Economiei.  Întrebat în timpul primei conferinţe de presă dacă aceste întâlniri cu mass-media vor avea loc la fel cum s-au întâmplat şi cele promise de preşedintele Traian Băsescu în Piaţa Universităţii, Ariton a zâmbit. "Nu am niciun gând de a modifica proiectele în derulare" a spus ministrul, dând astfel asigurări că ceea ce a început Videanu va fi dus mai departe. Detaliile concrete au rămas însă a fi discutate pentru o dată viitoare. Şi aşa a rămas.


Ariton a mai promis de asemena că va continua programele predecesorului său, Adriean Videanu, şi anume programele "Cumpără româneşte" şi "Observatorul preţurilor". “Ne dorim promovarea produselor româneşti şi vom face studii să vedem cum vor fi promovate. Când analizăm proiectul, vom avea şi concluzii. Vor avea retailerii nişte facilităţi şi vom colabora şi cu Ministerul Agriculturii", a precizat Ariton fără a explica la ce se referă aceste facilităţi.
Celălalt proiect, Observatorul preţurilor, este de fapt un site unde vor fi postate săptămânal preţuri ale unor produse din întreaga ţară astfel încât cumpărătorul să poată face o selecţie. Proiectul, care prima dată a fost anunţat de Videanu, beneficiază deja de fonduri de 2 milioane de euro.



Mesajele ministrului Ariton sintetizate de Ziarul Financiar:


1. Ne dorim promovarea produselor româneşti şi vom face studii să vedem cum vor fi promovate. Când analizăm proiectul, vom avea şi concluzii.
2. Programul "Cumpără româneşte!" a obţinut o finanţare europeană de un milion de euro şi vizează stimularea vânzărilor de produse autohtone.
3. Nu aş dori ca în această iarnă să crească preţul la gaze nici pentru populaţie, nici pentru agenţii economici.
4. Vânzarea pachetului de acţiuni la Petrom ar putea dura câteva luni, dar mi se pare un termen prea larg. Aş dori să se fi finalizat ieri.
5. Nu am niciun gând de a modifica proiectele în derulare (începute de Adriean Videanu - n.red.)
6. Ordonanţa de Urgenţă privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri va fi supusă spre aprobare Guvernului în şedinţa de miercuri, 20 octombrie.
7. Bineînţeles, ne dorim să finalizăm proiectul Observatorul preţurilor rapid.
8. Proiectul Observatorul preţurilor a fost aprobat spre finanţare, primind fonduri de 2 mil. euro cu un termen de implementare de 12 luni.
9. Exporturile au crescut cu un ritm de 25,1% ceea ce ne creează premisele atingerii până la finele acestui an a nivelului din 2008, anul record al exporturilor pentru ultimii 20 de ani.
10. AGRI şi Nabucco sunt promovate prioritar şi necondiţionat de România, iar dezvoltarea proiectului AGRI nu este concurentă eforturilor de realizare a Nabucco.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

lele

Acum 13 ani

nu consider ff important sa discute cu presa, mai bine tace si face...si asa si face ariton de obicei...
Raspunde

un sibian

Acum 13 ani

tace si nu face nimic...mai bine ar face pe la el prin Oltenia ca noi ne-am saturat de el
Raspunde

doi sibieni

Acum 13 ani

ariton = demis, judecat, condamnat, inchis
Raspunde

Dodo

Acum 13 ani

@IP 188.24.227.70: psd sau pnl? :)
Raspunde

IP x

Acum 13 ani

Mare prost \"sibianul\" . Ariton e din Pitesti . Daca Oltenia cuprinde Pitestiul , inseamna ca \"sibianul\' e marginean combinat cu ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus