Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Terapii complementare si holistice la Sibiu

Prima Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare şi Holistice 2010 va avea loc la Sibiu în perioada 5-7 noiembrie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională de Terapii Complementare din România (ANATECOR), iar teme  principale de discuţii vor fi sănătatea spirituală, remedii Ayurveda, omul fiinţă-conştiinţă şi rolul terapiilor alternative.
Conferinţa va începe vineri de la ora 12:00, iar la deschidere sunt invitați primarul Klaus Johannis, pr. Prof, Necula Constantin, președintele CJ, Martin Botesch, şi dr. Loredana Negoţiu Piloff. Sâmbătă şi duminică sesiunile vor începe la ora 10:00 şi se vor încheia ora 20:00.
La sala Thalia vizitatorii sunt aşteptaţi cu 40 de standuri, care oferă produse naturiste, aparate prezentate în premieră în România, cristale şi bijuterii.
„Sunt multe de văzut şi de învăţat în aceste trei zile. Programul nostru este complex şi variat, iar fiecare vizitator poate să găsească ceva ce i se potriveşte. Există personalităţi care ne vor sta la dispoziţie şi vor raspunde la întrebări despre viaţă, spirit şi potenţialul de care fiecare persoană dispune”, a declarat ing. Johann Muller Dragoman, vicepreşedinte ANATECOR.
Printre invitaţi se numără nume cunoscute din ţară, dar şi din străinătate: Oreste Teodorescu, g-ral Emil Străinu, ac.dr. Ovidiu Bojor, Viorel Pop, dr. Ionica Ciortan, Alexandru Pârgaru, ec. Remus Tănase.
„Ceea ce ne-a rămas este să credem în aceste momente că trebuie să devenim conştienţi de potenţialul pe care îl avem. Cursurile noastre ajută oamenii să îşi înţeleagă potenţialul imens şi să îl folosească în fiecare zi” a spus Remus Tănase, preşedintele ANATECOR.
Simultan, tot la Sala Thalia, se desfăşoară o serie de workshop-uri prezentate de dr. Eugen Radu, astrologul Dorneanu Costică, terapeut Ioan Solomon, psiholog Cristie Aime şi psiholog Ana Cîmpeanu.
Preţul unui bilet este de 10 lei pe zi, iar un abonament costă 20 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii pot achiziţiona bilete cu 5 lei, respectiv 10 lei un abonament.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus