Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Alegeri in PD-L Sibiu: Sa nu ne imbatam cu apa rece!

Liderii locali ai PD-L Sibiu s-au ales. L-au aşteptat preţ de jumătate de zi pe premierul Emil Boc, însă acesta nu a mai venit, aşa că s-au apucat de treabă. Au candidat fiecare pe câte o funcţie, iar oamenii aduşi la Casa de Cultură a Sindicatelor au votat ce era de votat.
Vineri a fost primul Consiliu Judeţean de Coordonare al PD-L Sibiu, iar în lipsa premierului Emil Boc, care a declinat invitaţia ministrului Ion Ariton, lucrurile au mers ca unse. Liderul organizaţiei a lăudat trecutul şi a privit cu trufie spre viitor. “Au fost trei ani în care am avut de îndeplinit sarcini deosebit de importante legate atât de viaţa internă, cât şi de participarea organizaţiei la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale”, şi-a început Ariton discursul. A continuat cu enumerarea primăriilor câştigate, precum şi a scorurilor obţinute în cei trei ani de campanii electorale şi a ajuns la programul de guvernare. Discursul lui Ariton a concluzionat cu proiectele sale pentru viitorul mandat de preşedinte. “După alegerile din 2012 doresc să numărăm cel puţin 30 de primării şi să câştigăm preşedinţia Consiliului Judeţean… La nicel local, organizaţia noastră va intensifica dialogul social, contactele nemijlocite cu toate categoriile sociale. În acest fel, ne vom crea baza de date cu care vom putea participa la dezbaterea naţională pe seama creşterii nivelului de trai, asigurarea unui trai decent mai ales pentru categoriile sociale defavorizate”, a continuat Ariton. Cât despre mass-media, ministrul vrea numai bine: “vom atrage şi mass-media în aceste dezbateri, pentru o comunicare din ce în ce mai bună cu sibienii”.
Deputatul Raluca Turcan a vorbit la rândul său despre presa, care prezintă într-o lumină negativă activitatea Guvernului Boc şi a îndemnat conducerea organizaţiei către unitate. “Numai Traian Băsescu a mai avut parte de un asemenea atac mediatic, atât de agresiv”, a combătut Turcan.
Seniorul organizaţiei, Nicolae Nan a fost mult mai pragmatic şi a făcut o socoteală. “Când eram eu prefect erau la prefectură 32 de angajaţi. Acum îs 62. Şi nu-I mare diferenţă faţă de ce se făcea atunci. Când eram preşedinte al Consiliului Judeţean erau 67 de oameni acolo. Acum îs peste 120. Mă întreb, unde e eficienţa economic a României?”, a punctat Nan. Deasemenea, Nan a îndemnat primarii să le vorbească primarilor despre realizările Guvernului Boc, şi să nu lase oamenii să fie informaţi doar din mass-media.
Preşedintele organizaţiei PD-L Mediaş, Florin Muntean a vorbit la rândul său “despre lucruri pe care le cunosc mai bine” şi a îndemnat parlamentarii să voteze legi cu adevărat importante. Un exemplu dat de Muntean: o lege prin care să se modifice componenţa Consiliilor de Administraţie a SIF-urilor. “Ştiţi de ce nu se schimbă legea? Pentru a proteja directorii puşi de PSD. Asta pentru că în spatele fiecărui director se află anumite interese”, a mai spus Muntean.
Pentru mulţi din cei din sală, cel mai important discurs l-a ţinut profesorul Băcilă, unul din cei mai vechi membri ai PD. “Trecem un moment de durere şi să nu ne îmbătăm cu apă rece. Noi trăim în jurul oamenilor şi trăim într-un moment de crudă durere, iar noi cei din comunde, de la oraşe, trebuie să aducem aceste emblem ale greutăţii aceste msuri ale guvernării. Ele sunt drastic şi sper ca după ele să vină şi binele. Pentru că aşa se spune, că după greu mai vine şi bine. Este greu, oamenii trăiesc foarte rău, dar nici alţii îanintea noastră nu au făcut mai bine”, a conchis membrul PD-L, cel care nu a candidat la nicio funcţie. Oricum erau ocupate.

CASETĂ
ORGANIZAŢIA PD-L SIBIU:
Preşedinte: Ion Ariton
Prim-vicepreşedinţi: Florin Muntean şi Cornel Ştirbeţ
Secretar general: Daniela Câmpean
Secretari generali adjuncţi: Ioan Bumbuc şi Elisabeta Ghidiu
Trezorier: Adrian Stroia

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

lore

Acum 13 ani

s-a observat la alegerile de pana acum ca e o echipa puternica si cred ca va continua tot puternica...
Raspunde

gogu

Acum 13 ani

Nan e un dinozaur batran care habar nu are ce vorbeste. Informeaza-te mai bine domnule ex prefect. Nu mai induce oamenii in eroare cu ororiile ce le spui.
Raspunde

DenDen

Acum 13 ani

Doamna Raluca Turcan are dreptate. PDL nu este vinovat pentru toate greselile facute de guvernarile precedente.
Raspunde

pe dracu

Acum 13 ani

are dreptate pe dracu domana Turcan. si asta este o fomista venita de aiurea sa faca purici in Sibiu, se vede cu ochiul liber ca e moarta dupa pule.
Raspunde

@lore

Acum 13 ani

echipa puternica?sa mori, tu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus