În toamna lui 1990 o fotografie făcea înconjurul lumii iar autorul ei câştiga prestigiosul premiu Pulitzer pentru jurnalism. Cine era personajul anonim al clişeului fotografic, ce încărcătură simbolică trebuie să se fi adunat pe acea peliculă ca ea să impresioneze prestigiosul juriu de acordare a premiului? Pe străzile din preajma Hotelului Intercontinental din Bucureşti, în 23 decembrie, în vacarmul Revoluţiei, printre gloanţe şi cadavre, un bărbat între două vârste, încremenit pe caldarâm, cu faţa brăzdată de lacrimi saluta, cu semnul victoriei, convoaiele de tineri ce marşau spre kilometru zero, acolo unde raza de liberate era dobândită cu o plată de moarte. Ne întrebăm cu toţii care era identitatea acestui bărbat, netemător, între cartuşele care şuierau aducătoare de moarte?. Dintr-o succintă referinţă biografică aflăm că se numea Constantin Avram, probabil un muncitor de la una dintre platformele industriale ale capitalei, surprins de un jurnalist american în focul revoluţiei. Fotografia marca, în mod simbolic sfârşitul Războiului Rece, al nopţii totalitare şi făcea apel la o lume a speranţei, aşteptată şi de Constantin Avram. O altă întrebare firească apare: ce a făcut şi ce mai face astăzi Consatntin Avram, erou necunoscut al lui Decembrie însângerat? Dacă poate, la 5 ani de la Revoluţie Constantin Avram mai avea speranţe de proclamare definitivă a decenţei şi abolirea sărăciei degradante într-o Românie postcomunistă (pe care probabil o iubea şi pentru care s-ar fi sacrificat) astăzi el este abandonat, îşi plânge de milă. Poate copii nu mai sunt lângă el, ci, împinşi de necruţătorul cenuşiu al existenţei româneşti au luat drumul bejeniei. Ultimul moment strălucitor din existenţa lui a fost surprins în iureşul Revoluţiei. Poate azi nici nu mai e în viaţă, poate că, resemnat şi învins, singura bătălie pe care o mai duce este aceea cu preţul crescând nemilos, al medicamentelor. Ajuns de bătrâneţe şi de boli, Constantin devine simbolul cohortelor de bătrâni umiliţi ai României. Pe ei, guvernanţii nu-i mai vor, au devenit o povară. Nedrept, ca într-o piesă de teatru cu sfârşit tragic, în care eroul ziditor nu mai are loc în lumea nouă (şi nerecunoscătoare) pe care creat-o, Constantin Avram este împins, acum la 21 de ani de la evenimentele dătătoare speranţă, în cenuşiul maladiv de care cu naivitate crezuse cândva că a scăpat! Lucian Robu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consatntin Avram , Lucian Robu , Hotelului Intercontinental , Revoluţie Constantin Avram , Războiului Rece , Constantin Avram
Vizualizari: 2673
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
MB
Acum 13 ore
Claudiu
Acum 13 ore
Liberal autentic
Acum 13 ore
Neli Oproiu
Acum 13 ore
Bobo