Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Revolutie la Urgenta: Fara spaga, anchete si Trihenea - exclus!

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, dr. Adrian Şanta, a anunţat primele măsuri pe care le va lua în 2011: anchete pentru depistarea personalului medical care nu îşi face treaba, s-a reziliat contractul cu firma lui Constantin Trihenea şi îşi doreşte stoparea şpăgii din spital, deşi recunoaşte că acest ultim demers va fi extrem de dificil. "Eu nu iau şpagă. E infernal de greu să opreşti şpăgile în spital", a declarat dr. Adrian Şanta.
Şanta a cerut anchete interne prin care a demonstrat că la Sibiu există şefi de secţii, medici care ar trebui să se pensioneze, dar refuză să o facă, unii dintre ei având un management defectuos sau păstrând materiale sanitare, necesare pacienţilor, în dulap. Unul din şefii de secţie care ar putea fi schimbaţi este şeful secţie Ortopedie, fost director medical al spialului, dr. Ioan Baier, informează Agerpres.

Şanta a semnalat şi o serie de alte anomalii în spital. Un exemplu: Serviciul Administrativ nu au avut de grijă şi a plouat pe o parte din paturile donate de un spital din Viena (Austria), în timp ce el a fost plecat în concediu, de sărbători. O altă anomalie este faptul că unii medici refuză să îşi ajute colegii şi să împartă locul în propriile cabinete cu aceştia pentru a consulta pacienţii. Spre exemplu sunt medici sibieni care au refuzat ca alţi colegi de ai lor să vină în acelaşi cabinet şi să consulte pacienţi, spunând că "nu este loc din cauza dulapului".
Din cauza acestor probleme, dar şi a unor probleme juridice pe care le-a descoperit, dr. Adrian Şanta şi-a dat demisia în luna decembrie 2010 şi a revenit asupra ei, fiind în continuare directorul general al spitalului, la intervenţia conducerii Consiliului Judeţean din Sibi
SCJU are în prezent datorii de peste 3 milioane de euro, nu şi-a plătit unii furnizori de medicamente de un an, nu mai are cearceafuri noi şi este nevoit să ofere pacienţilor medicamentele cele mai ieftine, nu tot timpul şi pe cele mai bune. Mai mult, în prezent, în urma unui audit intern, a fost reziliat şi un contract cu firma de construcţii a fostului prefect Constantin Trihenea, actual director al Hidroelectrica, după ce s-a constatat că firma acestuia a vândut materiale de construcţii spitalului, la un preţ mai mare decât îi permitea legea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

un sibiu

Acum 13 ani

cam stim mare parte din cele de mai sus...ce se face concret pentru spital si pentru pacienti...NUMAI in Romania un proaspat numit director de spital pleaca in concediu...un director daca cu adevarat vrea sa faca ceva trebuie sa stea apropape tot timpul acolo...stiu o sa incepeti sa spuneti ca are si el o viata, etc. Pe langa asta si-a asumat si o mare responsabilitate si asta ar trebui sa fie pe primul loc...un pacalici
Raspunde

lasa un sibiu

Acum 13 ani

Sunt de alta parere. Ba din contra, e bine ca iese in public cu afirmatiile facute. Si daca stiam cu totii cum sta treaba, macar asa are sanse sa se miste ceva. P.S. Scuzati, dar Baier chiar e un eschroc.
Raspunde

Treaba cu contractul...

Acum 13 ani

A mentionat ceva interesant. Rezilierea contractului cu firma lui Trihenea. Poate Turnul Sfatului face o ancheta mai amanuntita despre firma poienarului Trihenea, ce mai aduna si de acolo, Intr-un timp scria ca de la firma de transport care a lucrat la centura nu prea avea profit ca sa aflu ca are N fime prin Sibiu care sug banii contribuabililor..... Ia voi astia de la ziar mai cercetati-l pe Trihenea sau va pus pumnul in gura cum a pus Carabulea la Tribuna.
Raspunde

cenzura

Acum 13 ani

nu va place???
Raspunde

ion

Acum 13 ani

mergeti si cautati donatile din austria la ferma la domnariu, daca pui lupu sa pazeasca oile , la ce vrei sa te astepti
Raspunde

spaga in spitale

Acum 13 ani

Domnule director. Modificarile aduse Codului muncii si intrate in vogoare din 29 martie 2010 spune: cvontractul individual de munca inceteaza de drept la data in care salariatul are varsta de pensionare si stadiul minim de cotizare, adica cel putin 14 ani si 10 luni acum. In aceste conditii serviciul dumneavoastra de resurse umane este obligat sa incheie un nou contract individual de munca cu cei care au ajuns la varsta de pensionare. Banuiesc ca si in Spital contractele individuale de munca sunt semnate de catre director la rubrica angajator. Asa ca atentie la ce semnati si mai ales la modul in care se respecta legea de catre cei pusi s-om aplice.
Raspunde

revenire

Acum 13 ani

Aceste contracte individuale de munca icheiate cu cei pensionati se intocmesc si se semneaza numai daca acestia sunt mentinuti in functie. Daca nu incheiati un nou contract ei lucreaza \" LA NEGRU\" Asta inseamna ca practicati munca fara forme legale. Atentie I.T.M. Sibiu
Raspunde

Ana

Acum 13 ani

Un BRAVO cu felicitari dlui. Dr. Santa, din punctul meu de vedere este un om corect; insa in serparaia aceea de la spital nu stiu cat va rezista. Sunt \"viperele batrane\" sefi de sectii care nu se mai lasa dusi de acolo, au in minte o gramada de smecherii pe care le aplica zi de zi. Rusine pt astfel de oameni !!! PENSIONATI-VA !!!!
Raspunde

pt. 3

Acum 13 ani

DNA nu poate actiona. A intervenit eroul national - senator - ministru Ariton Ioan. Dar va veni o vreme in care, nici in gaura de sarpe nu se pot ascunde tradatorii de neam romanesc:ariton, turcanu, trihenea,stirbet, iohANNUS &. Aidul este foarte aproape. Dr. carabulea, procurorul Apostu vor fi plictisiti in puscarie fara ei
Raspunde

ely

Acum 13 ani

Felicitari domnuledirector Santa.Speram sa puteti pune lucrurile la punct dar pentru acest lucru ar trebui in primul rand sa-i indepartati pe toti cei care au functii de conducere si se afla prin preajma domniei voastre. Acestea sant hienele care au facut prapad pe unde au calcat si de aceea trebuie sa va folositi de toate posibilitatile pentru a scapa de ele.Altfe,sanse minime.Va uram mult noroc,fericire si sa nu renuntati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus