Teodor Tulpan: Daca analizele ies bine, in mai vreau sa plec in Alaska

L-am prins pe Teodor Tulpan îmbrăcat în salopetă şi acoperit cu vopsea lavabilă sau var din cap până în picioare. Muncea din greu să termine cu renovarea la casă. Şi-a tras sufletul preţ de cinci minute şi ne-a invitat în bucătăria ferită de văruială, dar lovită de praf, pentru a ne acorda un interviu despre expediţia planificată în 2011 şi tragedia prin care a trecut în 2010. Din păcate a zis că se supără dacă-i facem şi poză îmbrăcat în muncitor pe şantier, aşa că n-am vrut să-l supărăm şi am trecut direct la întrebări.

Reporter: Cum a fost anul 2010 pentru tine?
Teodor Tulpan: Plin de surprize pentru mine, începând cu luna aprilie când am avut accidentul cu parapanta.

R.: Asta da surpriză!
T.T.: Da, foarte mare. Surpriza a fost că am scăpat cu bine şi operaţia a reuşit. Operaţia am făcut-o în Bucureşti pentru că aici, la Sibiu, nu se putea face aşa ceva. Pentru operaţia asta ţin neapărat să mulţumesc SMURD-ului şi Spitalului Foişor, în special domnului doctor Ursu...

R.: Cred că toată viaţa o să-i ţii minte.
T.T.: Bineînţeles! Şi-au lăsat amprenta asupra mea şi asupra corpului meu. Acum, după vreo şase luni sunt refăcut, să zic pe jumătate, pentru că recuperarea completă durează cam un an. Am început în ultima vreme să merg la bazin, să merg cu bicicleta...

R.: Păi, faci recuperare pe şantier, printre muncitori şi cu bidineaua în mână?
T.T.: Păi asta este, ce să-i fac. Oricum mă menajez, fac aşa mai încet, mai cu grijă să nu forţez prea tare spatele.

R.: Pe munte ai mai apucat să urci anul trecut? Măcar aşa, la o plimbare, la aer curat...
T.T.: Da, am fost încă din luna iunie în Şcoala de vară cu Salvamontul, pentru că sunt şi instructor naţional. Am fost deci în zona Padina, dar n-am mers foarte mult, doar lejer în jurul cabanei, circa o oră în fiecare zi am umblat. La Bâlea am fost în patrulare în luna septembrie, înainte de sărbători am fost în Păltiniş, dar încet, aşa, fără rucsac sau greutăţi şi pe trasee uşoare, fără efort foarte mare. Durează un pic până mă fac bine şi dacă o iei treptat cu refacerea şi rezultatele vor fi pe măsură.

R.: De la 2011 ce aştepţi? Ce îţi doreşti, ce planuri ai?
T.T.: Păi, în primul rând îmi doresc foarte mult ca în aprilie controlul medical să iasă bine, atunci am un an de zile  şi trebuie să iau rezultatele finale şi să văd ce zice doctorul şi apoi în luna mai vreau să plec în expediţia din Alaska pe care am ratat-o anul acesta din cauza accidentului. Este o expediţie la care ţin şi pe care am început să o replanific încă de anul trecut.

R.: Deci eşti hotărât, ai rămas acelaşi, nu te-ai speriat după accident?
T.T.: Da, numai că eu în principiu vreau să plec, mai rămâne să mă fac bine la spate, după aceea să strângem fondurile şi nu în ultimul rând să iau viza de State, poate cea mai importantă etapă. Viza ne poate pune probleme, eu sper să nu fie aşa.

R.: Acum, între noi fie vorba, eşti printre cei mai mari alpinişti români şi ai fost pe cei mai înalţi munţi din lume, nu-mi spune că ţi-e frică de o tanti la Ambasadă care nu ar vrea să-ţi dea viza?
T.T.: Da, dar acum nu este important pe unde ai fost, ci am înţeles că la viză contează foarte mult culoarea ochilor (zâmbeşte). Depinde şi de dispoziţia în care găseşti persoanele respective la ambasadă.

R.: Mda, sper să nu fie probleme de genul acesta. Asta chiar ar fi o ştire.
T.T.: Da, şi eu sper să nu am probleme de genul acesta. Eu cel puţin nu am niciun motiv să rămân în America.

R.: Să presupunem că totul va decurge fără probleme, abia atunci va începe greul, o dată ce începeţi să urcaţi. Cât, pe unde?
T.T.: Expediţia este planificată la sfârşitul lunii mai, de fapt în perioada mai-iunie pentru că durează circa o lună de zile, este în Alaska, în zona Parcului Naţional Mc Kinley, Denali mai precis, unde se află vârful Mc Kinley de 6.194 de metri, cel mai înalt munte din America de Nord. Expediţia este dificilă din punct de vedere a temperaturilor extrem de scăzute, au fost cazuri când temperatura a scăzut în acea regiune şi până la minus 50 de grade, vânturile suflă foarte puternic, cu 100 sau chiar 200 de kilometri pe oră, şi nu în ultimul rând dificultatea traseului, dificultate care constă în principal în lungimea lui. Se pleacă de la 2.200 de metri şi se urcă până la peste 6.000 de metri altitudine, deci este o diferenţă de altitudine aproape 4.000 de metri, dar din punct de vedere al lungimii totale a traseului, este chiar mai dificil ca pe Everest. Faptul că altitudinea este mai mică decât pe Everest ne ajută foarte mult, desigur, dar ca dificultate a traseului şi ca rezistenţă, este un vârf destul de puternic, de dur. Ceilalţi doi colegi care vor să facă parte din echipă şi-au dat deja acordul şi, în principiu, mergem anul acesta.

casetă
Fractură de coloană

La sfârşitul lunii aprilie a anului trecut Teodor Tulpan a suferit un accident, prăbuşindu-se cu parapanta în zona Vălari – Curmătură, lângă Cisnădie. „A fost un accident banal şi stupid”, a spus Teodor Tulpan imediat după eveniment. După accident Tulpan a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, o zi mai târziu fiind preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Bucureşti, la Spitalul clinic de ortopedie-traumatologie "Foişor". Câteva luni mai târziu Teodor Tulpan a revenit în Sibiu, în prezent aflându-se în perioada de recuperare.

Primul român pe Everest

Pe 22 mai 2003 Teodor Tulpan devenea primul român care cucerea vârful Everest într-o expediţie românească, alături de Marius Gane, Lucian Bogdan şi Gheorghe Dijmǎrescu. Sibianul nu s-a oprit la Kilimanjaro, Teodor Tulpan cucerind şi vârfurile Aconcagua, Elbrus, Orizaba sau Mont Blanc, de-a lungul timpului.


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).