X

Vreti sa stiti ce se intampla in comisiile CL si CJ? N-aveti voie!

 

„În şedinţele din plenul Consiliului Local nu sunt discuţii ample pe proiecte, deoarece acestea se desfăşoară în cadrul comisiilor de specialitate”, este motivaţia pentru faptul că proiectele se aprobă „ca pe bandă rulantă” lună de lună.
Am vrut să vedem şi noi cum se discută în şedinţele tehnice, aşa că, potrivit legilor în vigoare, am depus câte o solicitare în acest sens atât la Consiliul Local Sibiu, cât şi la cel Judeţean. Pentru că tot a fost prima şedinţă din an, şedinţă în care se discută împărţirea bugetelor, am solicitat accesul la discuţiile din cadrul comisiilor de buget.
 
La CJ mai avem o şansă
 
La Consiliul Judeţean, preşedintele Comisiei pentru probleme economice este Ioan Terea (PSD). Primeşte solicitarea şi, potrivit normelor legale, promite că o va supune votului membrilor comisiei, el fiind de acord cu cererea. Adică secretarului Beatrice Ungar (FDGR), lui Constantin Şovăială (PD-L), lui Dănuţ Viorel Voinea (PD-L), Marianei Tarniţă (PSD), lui Iosif Kober (FDGR) şi lui Gheorghe Dicu (PNL).
Şedinţa a fost programată marţi, de la ora 10.00. La 10.10, când încă nu erau prezenţi toţi membrii comisiei, solicitarea de a asista la discuţiile din cadrul comisiei a fost respinsă, la apriga insistenţă a liberalului Dicu. Dar, mai sunt şanse pe viitor. „Eu zic să mai depuneţi o solicitare, pentru luna viitoare. Cred că se va aproba”, spune Mariana Tarniţă. Gheorghe Dicu nu a răspuns la telefon.
 
Consiliul local: la fel de interzis
 
Dintr-o eroare (a reporterului, evident) pentru şedinţa Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, din cadrul Consiliului Local, am reţinut greşit data: în loc de luni la ora 12, am înţeles, marţi, aceeaşi ora 12. Dar nu a fost nicio pierdere: solicitarea de acces la şedinţă a fost respinsă.
Elisabeta Nowak Gertraud explică franc de ce nu e binevenită presa în comisia din care face parte. „Acum, dacă e o greşeală într-un proiect, de ce să afle toată lumea? Dar să nu scrieţi asta. Aceste şedinţe sunt momentul în care putem, fără auditoriu, să ne lămurim. Adică discutăm proiectele, cerem lămuriri de la specialişti, îi chemăm”, spune reprezentanta FDGR. Din punctul de vedere al Marianei Gabriela Brunchea, însă, şedinţele sunt deschise. „Din punctul meu de vedere puteţi să veniţi când doriţi. Într-adevăr, discuţiile ample sunt în comisii, când sunt prezenţi şi directorii din cadrul Primăriei şi când putem pune întrebări pentru a primi răspunsuri. Din punctul meu de vedere nu este niciun secret”, spune Gabriela Brunchea. Secretarul comisiei este Ecaterina Birk. „Opinia publică poate aflat ce se discută în aceste comisii. Acum a fost şi bugetul, am discutat mai bine de o oră şi jumătate. La aceste comisii nu se discută chestiuni secrete. Dacă avem nelămuriri, chemăm specialiştii, înainte de această şedinţă şi mergem pe teren, la faţa locului, să vedem despre ce este vorba”, povesteşte Ecaterina Birk.
Şedinţa Consiliului Local care a urmat a avut pe ordinea de zi 56 şi şase rapoarte şi informări, plus un proiect introdus pe ordinea suplimentară. A existat o singură intervenţie, din partea Liviei Sava (PD-L), care, la finalul şedinţei, a solicitat un raport din partea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Şedinţa s-a derulat „la o viteză” de aproape două proiecte pe minut.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact