Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Peste 55% din internarile in Spitalul Clinic Judetean s-au facut, in 2010, in regim de urgenta

 

 Peste 55 la sută din internările în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu s-au făcut, anul trecut, în regim de urgenţă, numărul total de pacienţi care s-au internat depăşind 40.000, în scădere faţă de anul precedent, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit statisticii Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, în anul 2010, s-au internat în clinicile unităţii mediale 40.120 de pacienţi, în scădere faţă de anul 2009, când au primit îngrijnirile medicilor 41.672 de pacienţi.
"Un procent de 55,26 dintre cazuri s-au internat în regim de urgenţă, acest lucru fiind normal pentru un spital de urgenţă, aşa cum suntem noi", a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.
Potrivit sursei citate, cei peste 40.000 de pacienţi au însumat un număr total de 301.932 de zile de spitalizare, durata medie de spitalizare a unui pacient fiind de 7,46 de zile.
Spitalul Clinic Judeţean Sibiu este cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, având peste o mie de paturi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus