Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Bancnote contrafacute, descoperite in Sibiu si in alte 11 judete

 

 Un număr de 99 de bancnote false au fost descoperite pe raza mai multor judeţe şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni pe care poliţiştii harghiteni o instrumentează de peste două luni, transmite Agerpres.
Reprezentanţii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita au declarat, vineri, că, la începutul lunii decembrie 2010, au fost anunţaţi că doi tineri au cumpărat diverse produse la un magazin din comuna Lăzarea, folosind o bancnotă falsă de 200 de lei.
Imediat, poliţia din localitate a reuşit să-i oprească în trafic pe cei doi, dar în maşina lor nu s-au găsit bunuri suspecte.
Ofiţerii de combatere a crimei organizate, care au preluat cazul, au aflat că P. S., de 25 de ani, şi K. L., de 29 de ani, ambii din Cristuru Secuiesc, au plasat bancnota de 200 lei, după care au aruncat în curtea unui imobil din Lăzarea un portmoneu în care se aflau şi alte bancnote false.
La locul indicat a fost găsit pormoneul, în care se aflau trei bancnote de 500 lei, şapte de 200 lei, trei bancnote de 200 de euro, zece de 100 de euro şi trei bancnote de 50 de euro, toate false.
Cercetările au continuat, iar într-o locuinţă închiriată a unuia dintre tineri, din Cristuru-Secuiesc, s-au mai găsit 15 bancnote de 100 euro, trei de 200 euro, 24 bancnote de 200 lei, 21 bancnote de 100 lei, imprimate pe coli A4, care nu fuseseră încă decupate şi 8 bancnote contrafăcute de 500 lei. De asemenea, s-au descoperit şi mai multe ustensile pentru decuparea bancnotelor şi lipirea ferestrei transparente.
Cei doi tineri au spus că au primit bancnotele de la C. C., de 45 de ani, din oraşul Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, căruia trebuiau să-i achite 15 la sută din sumele rezultate din vânzări.
Poliţiştii au descoperit la locuinţa bărbatului din Mureş o bancnotă de 100 lei contrafăcută, două imprimante, o unitate centrală de calculator, o armă de tir, o lampă UV, cinci pachete de ţigări netimbrate şi 300 de lei, autentici, suspecţi a proveni din săvârşirea de infracţiuni.
În cadrul anchetei, au fost descoperite, în total, 99 de bancnote false, însumând valoarea de 14.100 lei şi 3.850 de euro.
Verificările efectuate cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă şi Cecuri de Călători au stabilit că s-au făcut plasări de bancnote contrafăcute cu seriile identificate în judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea, Suceava, Bacău, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Argeş, Covasna, Mureş şi în municipiul Bucureşti.
Totodată, seriile bancnotelor corespund cu cele descoperite într-un alt caz, instrumentat anul trecut de poliţiştii harghiteni.
Cei doi tineri care au plasat bancnotele au fost arestaţi, iar bărbatul de la care există suspiciunea că au primit banii falşi a fost reţinut, după care a fost eliberat. Toţi sunt cercetaţi pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monede sau alte valori, înşelăciune şi falsificare de monede străine, infracţiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare.
Ancheta continuă pentru a se stabilit cu exactitate dacă aparatură descoperită a fost folosită la falsificarea banilor, dar şi pentru identificarea şi a celorlalte persoane implicate în acest caz.
Anul trecut, ofiţerii de combatere a crimei organizate Harghita au instrumentat trei cazuri de falsificare de monedă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

csu vointa sibiu

Acum 13 ani

Intr-o partidă amicală din stagiu de pregatire din Antalya, CSU Vointa Sibiu – Amkar Perm (prima liga din Rusia, locul 14 sezonul trecut) 1-1. Scorul a fost deschis de ruşi în minutul 68, echipa noastră egalând 6 minute mai târziu. ( MARII JURNALISTI SIBIENI UITA DE VOINTA< RUSINEEEE!!!!)
Raspunde

zdrula

Acum 13 ani

si cine plm sunt jurnalistii aia mari si sibieni pe deasupra? brylynski cu apetitul lui bolnavicios (si motivat financiar) pentru cainii vagabonzi?
Raspunde

milan

Acum 13 ani

asta e intr un fel statul le determina pe oameni la totfelul de infractiuni
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus