Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

„Legea Educatiei s-ar putea sa nu fie viabila din punct de vedere politic”


Schimbări de organizare şi metodologie de la un an a altul, studenţi care nu mai au bani de taxă şi familii întregi care merg dimineaţa împreună la acelaşi loc de muncă, la universitate. Despre toate acestea vorbeşte fără niciun secret decanul uneia dintre cele mai mari facultăţi din Sibiu – Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”.

Reporter: Vă încurcă Legea Educaţiei?
Dumitru Batâr: Da, ne încurcă prin modul în care se vrea aplicarea ei, şi anume la jumătatea lunii februarie. Multe activităţi sunt evaluate altfel odată cu aplicare acestei legi, dar mai ales indicaţiile acestei legi vin în contradicţie cu cu precizările altor organisme – ARACIS (Asociaţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior), Charta Universităţii „Lucian Blaga”. De asemenea, vine în contradicţie cu modul în care ne-am planificat noi activitatea pentru acest an universitar. Trebuie reorganizată întreaga activitate, în conformitate cu actuala lege. Ca să vă mai dau un exemplu, activităţile didactice trebuie organizate şi plătite după cum prevede această lege. O primă discuţie care a avut loc la noi în facultate a pus pe un plan destul de serios faptul că o să rămână neplătite destul de multe activităţi care se desfăşoară în mod normal.

Rep.: Daţi-mi un exemplu!
D. B.: În prezent există normative pentru dsfăşurarea a maximum două norme didactice pentru fiecare cadru didactic. Prevederile ARACIS ne acceptau trei norme didactice. Toate activităţile noastre pentru anul universitar în curs au fost proiectate pe normele ARACIS. Vorbesc despre activităţi de evaluare, examene, examene de licenţă, disertaţie,  consemnate în cadrul unor norme şi plătite. Acum multe activităţi de acest gen vor depăşi cele două norme didactice şi vor rămâne neplătite. Aceste măsuri nu sunt percepute în sens pozitiv de către colegii noştri. Nimeni nu acceptă să muncească neplătit.

Rep.: Şi cum îi convingeţi să-şi facă treaba neplătiţi?
D. B.: În primul rând, toţi colegii noştri îşi percep rolul în cadrul acestei organizaţii într-un mod responsabil. Nu poate fi vorba despre convingere. Fiecare ne dăm seama că studentul trebuie să parcurgă un program indiferent de schimbîările care survin pe parcurs, inclusiv în modul de plată.

Rep.: Acum, nu este ULBS mai cu moţ, problemele acestea se găsesc în toată ţara, la toate universităţile.
D. B.: Bineînţeles, am discutat cu colegii noştri din alte universităţi, cu alţi decani, şi domnealor au aceleaşi probleme. Este adevărat, nu toate facultăţile au aceste reglementări, sunt facultăţi unde nu există mai mult de două norme, sunt facultăţi unde s-au sistat aceste plăţi cu mult înainte de apariţia acestor acte normative, în special din cauza lipsurilor materiale şi a crizei economice. Universitatea „Lucian Blaga” a plătit într-o măsură destul de cosistentă activităţile care depăşeau normele.

Rep.: Vă întreb şi pe partea cealaltă, cât de mult vă ajută noua lege a educaţiei?
D. B.: În măsura în care se va implementa într-un mod principial, pe termen lung s-ar putea să fie folositoare. Dar pe termen scurt... Un alt element care este destul de greu de acceptat în rândul universităţilor este acela că limitează destul de mult autonomia universitară. Nu este neapărat eliminată, dar este limitată. Poate pe termen lung şi foarte lung, această lege va fi funcţională, deocamdată însă ea a produs doar dezordine, în special prin modul în care se impune aplicarea ei: la mijlocul anului universitar, fără o pregătire. Un alt aspect care nu a fost luat încă în calcul dar care se discută în mediul universitar este acela că legea s-ar putea să nu fie viabilă din punct de vedere politic. Aşa cum se ştie, în Parlamentul României există o altă lege similară care îşi urmează cursul normativ, fără să se ştie încă dacă ea va fi votată sau nu acum. Dar, în perspectiva unor alegeri viitoare foarte mulţi dintre noi ne întrebăm: ce facem, ne chinuim să înţelem şi să aplicăm o lege în perspectiva alteia? Bine, acestea sunt problemele pe care le avem noi acum, dar cu siguranţă că vor fi pe parcurs şi alte probleme destul de delicate la care probabil că nu am ajuns încă.

Rep.: Dumneavoastră cum aţi gestionat în Facultatea de Ştiinţe problema familiilor care lucrează în cadrul aceleiaşi facultăţi?
D. B.: La noi în facultate nu a fost o asemenea problemă deşi avem colegi căsătoriţi, care s-au căsătorit în timp ce lucrau la această facultate. Nu poţi să impui astfel de lucruri unor colegi de catedră sau care fac parte dintr-un colectiv restrâns. Nu ştiu unde se va ajunge cu această idee. Eu nu sunt de acord cu ea. Trebuie să gândim şi să găsim alte soluţii de a limita influenţe preferenţiale de acest gen. Dar trebuie să ne gândim şi la capitalul cultural de care dispune o familie dintr-un domeniu. Capital cultural şi economic în acelaşi timp, care este folosit în principal de către copii. Într-o familie de medici spre exemplu există cărţi, materiale ştiinţifice, studii, preocupări care se resfrâng asupra copiilor şi care vor face ca şi ei să dobândescă un capital cultural destul de consistent. Acest capital cultural trebuie exploatat. De ce să o facem numai în condiţii private, într-un cabinat medical sau de avocatură? În condiţiile acestea de ce ne punem problema ca un copil să nu profeseze la facultatea unde şi tatăl predă? Mie mi se pare o perspectivă defectuoasă de a judeca lucrurile. Ca să nu mai vorbim despre libertatea omului, libertatea de a alege şi multe altele de acest gen.

Rep.: Cum decurge sesiunea până acum, ştiu că este în plină desfăşurare?
D. B.: Din ce am văzut eu, nu avem probleme. Poate doar studenţi nemulţumiţi de notele primite, dar îmi place să primesc reclamaţiile de acest gen direct în faţă. Studenţii urmăresc să-şi parcurgă examenele cât se poate de consistent şi cât se poate de ritmic, pentru a nu avea mai multe examene ulterioare, şi nici cheltuieli ulterioare suplimentare. Sunt studenţi care urmăresc să-şi păstreze locurile bugetate şi aceştia studiază intens, sunt care urmăresc să-şi menţină bursele, şi de asemenea studiază intens, iar sub aceste categorii există o pondere destul de consistentă, până la 25 la sută din ceilalţi studenţi, care sunt apropiaţi cu mediile şi învaţă pentru a dobândi un loc bugetat sau o bursă. Bine, nu vreau să înţelegeţi că este totul perfect, avem şi studenţi care au alte motivaţii.

Rep.: Referitor la studenţi, câte cazuri de neplată a taxelor aveţi în comparaţie cu alţi ani? I-aţi mai primit la examene?
D. B.: Sunt foarte puţini, poate la nivelul de doi sau trei la sută. Cazurile întâlnite au fost gestionate cu atenţie şi toate cererile de amânare a taxei au fost aprobate, acolo unde ni s-a solicitat. Nu am vrut ca studenţii să nu se poată pregăti sau să nu poată intra în examen din aceste motive. Şi nici nu au fost multe.

Rep.: Puteţi spune cu mâna pe inimă că sunteţi mulţumiţi de majoritatea studenţilor care vă trec prin mână, care termină Facultatea de Ştiinţe?
D. B: Fără nicio discuţie, am mai spus-o şi cu alte ocazii! Sunt mulţumit de studenţii noştri. Vreau să vă argumentez prin faptul că avem un număr dominant de absolvenţi de licenţă care îşi doresc şi continuă cursurile la studii de master şi o parte însemnată dintre aceştia lucrează încă din timpul studenţiei în activităţi adiacente domeniului respectiv. De asemenea, avem studenţi de la programele de asistenţă socială care sunt implicaţi serios în activităţi ale unor fundaţii şi asociaţii. Sunt foarte mulţumit când văd foşti studenţi care au ales să-ţi continuie cariera în mediul universitar.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

alexandru

Acum 13 ani

legea educatiei se schimba dupa cum bate vantu` sunt curios daca machedonii si aromanii vor autonomie si scoli in limba lor .... guvernantii nostri le vor oferi acelasi lucru ca maghiarilor ??? ce multe lucruri poti sa faci cu 5 % :))
Raspunde

Pentru Batar

Acum 13 ani

Ca decan, ar trebui sa ai multe probleme importante si grele, daca le-ai identifica si aborda. Calitatea invatamantului (de care esti deplin multumit !) sufera mult, ca in intreaga Universitate. Problema de integritate a rudelor se refera la functiile de conducere detinute in familie in regim de subordonare, nu la calitatea rudelor de cadre didactice. Ai vorbit ca sa faci placerea celor care te-au impins la decan, dupa ce catedra nu te-a ales nici sef si nici membru al Consiliului facultatii, in care ai intrat \"de drept\", adica ilegal. Cred ca ar trebui sa taci mult, pentru ca situatia nu te recomanda sa vorbesti. Sper ca m-ai recunoscut.
Raspunde

student

Acum 13 ani

poate batar te recunoaste, dar ceilalti cititori, nu. de ce nu spui cine esti? sau poate esti dintre cei multi pe care noua lege nu ii ajuta \"de drept\", atat de mult incat sa se recomande? oricum, calitatea invatamantului nu va prea intereseaza, atat timp cat vom fi prea putini studenti care invatam din pasiune.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus