Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Guvernul da 3.894.000 de lei pentru constructia de baze sportive in judetul Sibiu

Potrivit Hotărârii de Guvern apărute, luni, în Monitorul Oficial, judeţului Sibiu i-a fost alocată suma de 3.894.000 de lei pentru construcţia de baze sportive în zece localităţi.

"Este un lucru foarte bun că s-a adoptat această HG şi că judeţul Sibiu este unul dintre judeţele cu cele mai mari sume alocate. Orice ban este binevenit. E bine că se pot face construcţii sportive pentru populaţie, sportul fiind extrem de important, pentru că revigorează organismul. La atâta stres cât se acumulează în zilele noastre sportul este necesar pentru organism, că oferă o refulare", a declarat, corespondentului Mediafax, vicepreşedintele CJ Sibiu Constantin Şovăială.
Cea mai mare sumă alocată judeţului Sibiu - 469.000 de lei - este repartizată oraşului Avrig, unde se va contrui un stadion.
Potrivit primarului localităţii Avrig, Arnold Klingeis, licitaţia pentru construirea acesei baze sportive a avut deja loc, marţi urmând să se predea constructorului amplasamentul pentru construcţia stadionului.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Avrig, în localitate se vor construi un teren de fotbal, o pistă de atletism cu două culoare de alergare, o pistă pentru sărituri în lungime cu groapă de nisip, vestiare, tribune şi alte anexe.
În judeţul Sibiu, prin banii alocaţi de către Guvern se vor construi baze sportive în localităţile Apoldu de Jos, Avrig, Biertan, Dumbrăveni, Gura Râului, Laslea, Răşinari, Sadu, Sălişte şi Şeica Mare.
 
Judeţul Mureş a primit peste 16 milioane de lei de la Guvern pentru realizarea unor investiţii în infrastructură, suma alocată fiind cea mai mare dintre judeţele Transilvaniei, iar cea mai mare parte a acesteia - 1,3 milioane de lei - revine proiectului de amenajarea a unui depozit de deşeuri.
Cea mai mare sumă alocată judeţelor din Transilvania a revenit judeţului Mureş, potrivit Hotărârii de Guvern apărute, luni, în Monitorul Oficial. Astfel, judeţului i s-au alocat 16,4 milioane de lei pentru proiecte de infrastructură, iar majoritatea localităţilor din Mureş care au primit fonduri sunt conduse de primari UDMR, transmite corespondentul Mediafax.
Din această sumă, cea mai mare parte revine proiectului de înfiinţare a unei platforme pentru depozitarea temporară a deşeurilor din şapte localităţi, la Bălăuşeri, în valoare de 1,3 de milioane de lei.
"Acest depozit ecologic face parte din strategia judeţului în domeniul deşeurilor. E vorba de o staţie de transfer care va intra în strategia mare de management al deşeurilor din judeţ", a declarat corespondentului Mediafax preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke.
Între investiţiile din Mureş pentru care se alocă sume importante se numără cea de la Chibed, unde pentru sistemul de canalizare-epurare s-au alocat 1,1 milioane de lei, cea de la Dumbrăvioara, din comuna Ernei (un milion de lei pentru sistemul de canalizare şi staţia de epurare) şi cea de la Periş, din comuna Gorneşti (1,050 de milioane de lei pentru canalizare).
Potrivit hotărârii Guvernului, judeţul Maramureş a primit peste 10 milioane de lei pentru lucrări de infrastructură, suma cea mai mare fiind alocată pentru reţeaua de canalizare din localitatea Dragomireşti (2.311.000 de lei).
Judeţul Harghita a primit suma de 9,4 milioane de lei, la repartizarea pe proiecte a sumelor din TVA pentru finanţarea programelor de dezvoltare a infrastructurii.
Comuna Mădăraş a primit cea mai mare sumă, de 1,4 milioane de lei, pentru finalizarea proiectului "Canalizare menajeră şi staţie de epurare".
Potrivit deciziei Guvernului privind alocarea de fonduri pentru construcţia, reabilitarea sau amenajarea de baze sportive, judeţul Bistriţa-Năsăud va primi suma de peste cinci milioane de lei.
Cea mai mare sumă, 490.000 de lei, a fost alocată comunei Livezile, condusă de Olimpiu Neamţ (PNL), dar care se află în Colegiul nr. 1, care a trimis în Parlament doi reprezentanţi ai PDL, pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi pe senatorul Ioan Sbîrciu.
De altfel, şi primarul comunei Livezile, Olimpiu Neamţ, este într-o relaţie tensionată cu PNL, fiind "suspectat" că va candida, în 2012, la un nou mandat din partea PDL.
Din cele 13 primării care au primit bani de la Guvern, şase sunt conduse de primari PSD - Bistriţa, Josenii Bârgăului, Leşu, Feldru, Ciceu Mihăieşti şi Parva, patru sunt conduse de primari PNL - Livezile, Spermezeu, Romuli şi Mărişelu, iar trei au în fruntea lor primari PDL - Cetate, Maieru şi Budacu de Jos.
Şi judeţul Bihor a primit peste cinci milioane de lei pentru finanţarea programului de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din mediul rural.
Între judeţele Transilvaniei unde au fost alocaţi bani de către Guvern se mai numără Alba, cu 8,297 milioane de lei pentru infrastructură şi 1,743 milioane lei pentru baze sportive, Arad, cu 5,551 milioane de lei pentru infrastructură şi 1,487 milioane lei pentru baze sportive, Braşov, cu 3,227 de milioane de lei pentru infrastructură şi 4,631 milioane de lei, Cluj, cu 6,957 milioane de lei pentru infrastructură şi 3,457 milioane de lei pentru baze sportive, Covasna, cu 10,015 milioane lei pentru infrastructură şi 2,015 pentru baze sportive, Harghita, cu 9,496 milioane de lei pentru infrastructură şi 3,027 de lei pentru baze sportive, Hunedoara, cu 6,117 milioane de lei pentru infrastructură şi 1,618 milioane de lei pentru baze sportive.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus