Joi,
25.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Ca intre sibieni: ministrul Ariton l-a inlocuit din functie pe directorul Gal

 

Stelian Gal a fost, din nou, schimbat din funcția de director general al companiei naționale de transport al energiei electrice, Transelectrica. Decizia a fost anunțată azi, pe site-ul Bursei de valori București și va deveni ”lege” din 11 mai, când Consiliul de administrație al Transelectrica urmează să valideze înlocuirea din funcție a lui Stelian Gal. Stelian Gal a mai fost director al Transelectrica în perioada 2005 – 2009. Schimbările politice, l-au readus pe Stelian Gal la Sibiu, în postura de director al Transelectrica Sibiu. La sfârșitul anului trecut, însă, Stelian Gal a fost numit din nou pe postul de director general al companiei naționale.
Hotărârea de a fi schimbat Gal din funcție aparține ministrului Ion Ariton. ”Prin prezentul raport curent, CN Transelectrica SA informează publicul investitor că Ministerul Economiei a emis Ordinul nr. 856/2011, prin care domnul Gal Stelian Alexandru se eliberează din funcţia de director general al Companiei, iar domnul Horia Hăhăianu se numeşte în funcţia de director general al Companiei. 
Prevederile Ordinului 856/2011 urmează să fie puse în aplicare prin Hotărârea Consiliului de 
Administraţie; Consiliul se va întruni în data de 11 mai 2011”, se arată într-un comunicat postat pe BVB.
Stelian Gal a declarat presei centrale că nu cunoaște, încă, motivele schimbării sale din funcție. Cel care îi va lua locul, Horia Hăhăianu, este în prezent director al Teletrans, filială din cadrul Transelectrica, al cărui obiect de activitate îl reprezintă asigurarea infrastructurii comunicaționale pentru compania-mamă. Este de așteptat ca Stelian Gal să revină în funcția de director al Transelectrica Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

F.

Acum 12 ani

Dreactoru saracu e tufa profesional, a luat 6 la examenu de diploama! Dupa aia, io facut un doftorat subalternii Balasiu, Fagarasan et. co. A fost dat afara de la univ. ca radeau studentii de prostia lui... Jalnic ins. Un absolvent de 6 sa conduca Transelectrica, numai in Romania se poate!
Raspunde

SANDU

Acum 12 ani

PRIETENE ALIAS \"PROF \",AI VREA SA TI SE BATA LA USA CU CITATIA PT CALOMIE?POZEZI IN PRIETENUL FAMILIEI SI DENIGREZI UN OM DE TALIA LUI GAL...URAT CARACTER !!!AI PROBLEME POATE ITI RECOMAND UN PSIHIATRU.
Raspunde

3. soy yo

Acum 12 ani

Nu are nici un fundament denigrarea de la 1.F A fi manager este o profesie, ca atare. Stelian Gal are capacitatile dominante compatibile cu cerintele profilului ocupational de manager si respectiv , manager top, de tip democratic si participativ.In acelasi timp, este si un adevarat leader ship , ceea ce ii asigura succes in cariera de manager. Mai mult, are realmente bine dezvoltata QE = inteligenta emotionala (nativ), atat de necesara unui manager, si nu neaparat cunostinte teoretice sau nota obtinuta la diploma de stat. Se stie, din toate cercetarile psiho -sociale de marca, ca adevaratii oameni de succes in viata, in cariera, sunt cei cu inteligenta sociala/emotionala bine dezvoltata si nu tocilarii si neaparat notele la examen. De-a lungul profesarii ca manager S. Gal a evoluat foarte mult, sub multe aspecte, profesional, spiritual, etc. cum era si firesc. Doresc sa precizez ca NU am niciun caracter partinic si /sau subiectiv in acest caz.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus