X

Radu Nechifor: Faima nu face calitatea!

“Sunt fericit să prezint un astfel de talent şi mândru că prin el, care a fost studentul meu, naiul român a căpătat un element excepţional”. Vorbele îi aparțin lui Gheorghe Zamfir și se referă la sibianul Radu Nechifor. Considerat unul dintre cei mai buni naiști ai țării, Radu a concertat week-end-ul trecut pentru prima oară la Sibiu după foarte mulți ani. Ce i-a luat atâta timp având în vedere că în străinătate are programate o mulțime de concerte, aflați chiar de la el.

Reporter: Cum se face că ai mai multe concerte în străinătate decât în Sibiu?
Radu Nechifor: O scuză ar putea fi faptul că m-am mutat în Sibiu relativ de curând, de aproximativ trei ani. Chiar dacă am venit la Sibiu, mi-am păstrat contactele și cunoștiințele din perioada cât am stat în București și practic mi-am continuat și aici activitățile pe care le aveam acolo. Iar acum, după trei ani de zile, am decis că este timpul să cânt la Sibiu și am început să pun la cale un concert. Am zis că dacă tot îl facem să facem un concert mare, cu invitați deosebiți.

Rep.: Ești mai timid de felul tău așa? De ce nu te știe lumea prin Sibiu?
R. N.: Pentru mine nici nu contează prea mult dacă mă știe lumea sau nu. Niciodată nu am ținut cont de acest lucru. La urma urmei, faima nu face calitatea! Și dacă ajungi la o anumită vârstă în care lumea te cunoaște puțin câte puțin, de printr-un concert în Piața Mică, de prin alt loc, ai liniștea că cei care te-au cunoscut măcar îți știu adevărata valoare și calitate.

Rep.: Deci ești mai modest.
R. N.: Consider că nu trebuie să ieși în față și să spui bazaconii sau să faci ceva exagerat pentru a ieși în evidență.

Rep.: Corect. Cum ți se parte faptul că dacă am opri acum pe stradă la întâmplare și i-am întreba când au auzit ultima oară de un concert de nai în Sibiu majoritatea ar spune că niciodată?

R. N.: Mi s-ar părea un lucru normal. În Sibiu și în general sunt foarte puțini naiști. Nu poți spune că există o școială foarte dezvoltată de nai la Sibiu, nu există Conservator la Sibiu, deci mi se pare un lucru absolut normal că nu există prea multe concerte de acest gen. Nu că nu ar fi public sau iubitori ai acestui instrument, dar nu prea sunt oamenii care să țină aceste concerte.

Rep.: Crezi că un concert Gheorghe Zamfir ar umple Piața Mică?
R. N.: Absolut! Oriune merge Gheorghe Zamfir umple cu spectatori orice piață.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact