Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
12°C

Haideti la referendum! Ba nu, la loc comanda!

Consiliul Județean a aprobat, râzând în hohote, primul referendum de după 1990, având drept scop consultarea sibienilor în legătură cu reorganizarea administrativă discutată la București. La câteva ore după, având tema pregătită, prefectul județului a atacat în instanță hotărârea pentru organizarea referendumului, blocând astfel consultarea publică. Procesul va avea – speră reprezentanții CJ Sibiu – termene scurte. În tot acest timp, printre altele, proiecte de 176,4 milioane de lei au finanțarea blocată de UE.

Ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute a adunat în ședință extraordinară 28 din cei 33 de aleși în Consiliul Județean Sibiu. Singura temă de pe ordinea de zi: aprobarea unui referendum prin care sibienii să fie consultați dacă vor sau nu reorganizarea administrativă a României, implicit modificarea granițelor administrative ale județului.

Discuţiile asupra proiectului au început greu, prima intervenţie fiind a consilierului FDGR, Friedrich Gunnesch. Acesta a cerut – fapt aprobat ulterior – modificarea textului întrebării. Iniţial, consilierii PSD şi cei ai PNL au propus ca, la referendum, sibienii să fie întrebaţi dacă sunt „de acord cu intenția Președintelui României, dl. Traian Băsescu, de a desființa județul Sibiu?”.

„Așdori să modificăm întrebarea, astfel încât să răspundă obiectiv intenției noastre de a afla dorința sibienilor. Și anume să întrebarea să fie «Sunteţi de acord cu intenţia de modificare a limitelor teritoriale ale judeţului, prin desfiinţarea judeţului Sibiu?»”, a spus Gunnesch.

Adrian Besoiu, cel mai vocal reprezentant al PSD, a explicat raţiunea politică a acestui referendum. „Rațiunea organizării acestui referendum este de a consulta cetățenii județului Sibiu care ne-au trimis pe noi aici, să ne întoarcem la ei, să îi consultăm, asupra opțiunii lor cu privire la viitorul comunității”.

Săptămâna asta sau cea viitoare?

Discuţiile au continuat asupra momentului în care trebuie adoptată hotărârea referitoare la organizarea referendumului. „Având în vedere că este un program foarte încărcat, vedeți agenda întocmită potrivit legii, vă întreb dacă nu e oportun să amânăm votul cu o săptămână și pentru a vedea evoluția politică în țară. Nu cumva să nu mai fie de referendum, de acest proiect. Sigur, ne gândim și la cheltuirea banului public. Dacă nu ar fi necesar referendumul, am economisi acești bani”, a spus preşedintele CJ, Martin Bottesch.

În discuţiile politicianiste a intervenit plastric şi consilierul PSD, Miron Neagu, de la Mediaş. „Am făcut o mare greșeală cu toții: după constituirea acestui Consiliu Județean trebuia să declanșăm acest referendum ca să existe o opinie în beton fixată, în cuie de bronz, dacă vreți, ca să existe pentru toate guvernele care ar urma această idee. Acest referendum trebuie să îl facem chiar dacă domnul Băsescu își retrage prostiile”.

„Eu renunţ la bani pentru binefacerea Consiliului Judeţean”

O primă remarcă din partea reprezentanţilor PD-L a venit tot din partea unui ales din Mediaş, Dan Voinea, „Consider că această hotărâre nu e bine pregătită din punct de vedere financiar. Este, de fapt, un sondaj de opinie pe care vrem să îl transformăm într-un referendum”.

Democrat-liberalul Ion Popescu, cel care câteva minute mai târziu va face o sală întreagă să râdă în hohote, a ales să intre şi el în discuţie. „Eu nu sunt de acord, în general, să se organizeze ședințe extraordinare la final de săptămână, deci vineri, sâmbătă și duminică. Asta implică și cheltuieli pentru noi. Deci, dacă suntem plătiți azi eu renunțla bani pentru binefacerea Consiliului Județean. Tot în spiritul declaraţiilor plastice a intervenit şi liberalul Sorin Şerbu. „Dacă amânăm această ședință ajungem iarăși sub orașul Stalin”.

Poziţia FDGR

La proiectul iniţiat de PSD şi PNL, votul a fost influenţat de aleşii FDGR, zece la număr (doar şapte prezenţi). În funcţie de opţiunea lor, referendumul putea fi respins sau admis. „Noi considerăm că reorganizarea țării trebuie precedată de o analiză minuțioasă și transparentă a tuturor aspectelor ce implică o asemenea reorganizare și a consecințelor, mai ales din punct de vedere administrativ, economic și social. Afirmăm că a face în timp scurt o asemenea reorganizare este o greșeală care ar avea efecte negative asupra diferitelor domenii de activitate. Considerăm greșită intenția de a dezvolta actualele județe și de a le înlocui cu județe mai mari. Aceasta ar însemna o îndepărtare a administrației de cetățean. Asumarea răspunderii din partea Guvernului e un mod nedemocratic de a lua o decizie și nu poate fi acceptată într-o asemenea situație”, a explicat Bottesch de ce va vota FDGR pentru organizarea referendumului.

Primul răspuns serios al PD-L împotriva acestui referendum a venit tot din partea lui Dan Voinea. „Ați vrut să îndepărtați discuțiile politice referitoare la acest referendum”, s-a adresat el lui Bottesch. „Un coleg spunea – mă duc să îl întreb pe un om oarecare «ești de acord să îți dărăm casa?». Ce va răspunde acel om? «Nu sunt de acord să îmi dărâmi casa». Deci ăsta e răspunsul la referendumul pe care îl doriți. Eu zic că deschideți o cutie a Pandorei și la orice decizie care nu ne convine să organizăm un referendum”, a adăugat Voinea.

Un hohot general

După alte câteva bâlbe asupra votului, a intervenit, din nou, democrat-liberalul Ion Popescu. ”Deci, vreau să vă dau o informație «pe surse» cum zice presa: capitala, 80%, va fi la Sibiu”. A urmat o secundă de tăcere, după care un râs general a cuprins sala de ședințe. ”Păi, da, că sunteți specialist în previziuni (Popescu e director al Centrului meteorologic regional – n.r.)”, se auzea, din sală, printre hohote aprige de râs.

Cu 19 voturi „pentru” şi nouă „împotrivă”, CJ Sibiu a adoptat organizarea referendumului.

Prefectul era deja pregătit

La doar câteva ore de la adoptarea hotărârii, prefectul Horaţiu Răcuciu a deschis o acţiune în contencios şi administrativ la Tribunalul Sibiu, acţiune prin care cerea anularea deciziei CJ de a organiza un referendum. Într-un comunicat trimis ulterior, prefectul invoca motive legate de organizarea şedinţei extraordinare, dar şi unele de fond. „Desfiinţarea unui judeţ este o problemă care se referă la organizarea administrativă a teritoriului şi nu la modificarea limitelor teritoriale ale judeţului”, încearcă, astfel, Răcuciu, să demonstreze că nu se aplică prevederile legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (Legea 3/2000). În plus, acţiunea iniţiată de prefect invocă unele chestiuni de ordin economic – că banii pentru organizarea referendumului nu pot fi luaţi din fondul de rezervă al judeţului, fond destinat exclusiv situaţiilor de urgenţă. Contactat de Turnul Sfatului, Horaţiu Răcuciu a respins vreo influenţă democrat-liberală în decizia sa. „Este rezultatul unei analize. De această şedinţă ştiam de vreo două zile, colegii mei au analizat din punct de vedere legal situaţia”, a recunoscut Răcuciu că era deja pregătită contestaţia.

Referendumul e acum blocat

Până când nu va exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţelor în ceea ce priveşte acţiunea iniţiată de Instituţia Prefectului, discuţia despre referendumul programat de CJ Sibiu pe 17 iulie. Decizia Tribunalului Sibiu poate fi atacată la Curtea de Apel de la Alba, deci lucrurile nu se vor lămuri foarte curând. „Eu cred că acest proces se va judeca cu celeritate. Vom vedea când va fi fixat primul termen şi sper că vor fi termene scurte. Din punctul meu de vedere, hotărârea este temeinică şi legală”, a declarat pentru Turnul Sfatului secretarul judeţului, Iordan Nicola.

Ce spun independenţii?

Bucur Bogdan, primarul comunei Răşinari, este unul din cei doi primari independeţi din judeţul Sibiu. „Organizarea unui referendum este o chestiune bună. O astfel de intenţie de reorganizare ar trebui să plece de jos în sus şi nu invers, cetăţenii trebuie să îşi spună punctul de vedere. Personal, cred că în momentul de faţă nu este oportună o discuţie despre reorganizarea administrativă, atâta timp cât sunt alte probleme mai importante. Avem şomaj, avem o economie care nu prea funcţionează. Mi se pare că este o temă aruncată ca să acopere alte subiecte cu adevărat importante”, spune Bucur Bogdan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

normal

Acum 12 ani

Au hotarat sa faca referendum desi inca NU s-a hotarat reorganizarea??? Asta e din folclorul po***r cu \"paza buna\"? Dar o analiza cost beneficiu a facut cineva? Ce pierdem, functii si banii de referendum? Unde e interesul cetatenilor aici? Suntem conduside sclerozati, unii si sub medicatie, sa fara ea, desi ar avea nevoie.
Raspunde

hi,hi

Acum 12 ani

Astia cu referendumul pentru ceva care nici macar nu este sigur sunt ca imbecilii din basmul lui Creanga cu drobul de sare!
Raspunde

rusine reprezentantilor guvernului in teritoriu

Acum 12 ani

1/ de ce le este frica de referendum??? aste absurd si ticalos sa se invoce lipsa \"proiectului\"de reorganizare... 2/ cum sedinta consiliului a durat pana la ora10.45,comunicarea hotararii Institutiei prefectului s-a facut dupa ora 11...ora la care ARHIVA TRIBUNALULUI ERA DEJA INCHISA !! SA MERGEM MAI DEPARTE CU RATIONAMENTUL?????rusine !!
Raspunde

pt. 3

Acum 12 ani

actiunea in justitie (contestatia) se depune la registyratura, nu la arhiva, iar programul este pana la ora 12! ca sa mergi mai departe cu rationamentul trebuie sa ai si minime cunostinte in domeniu, asa ca...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus