Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Primele dispecerate medicale integrate ale ambulantelor si ISU, inaugurate Sibiu si la Baia Mare

 În România vor funcţiona primele dispecerate medicale integrate ale serviciilor de ambulanţă şi ISU (care include şi SMURD), sub forma unor centre pilot, care vor fi inaugurate la Sibiu și Baia Mare.

Cele două proiecte pilot vor fi inaugurate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă -, cu sprijinul STS, Direcţia pentru apelul unic de urgență 112.
La aceste evenimente, care vor avea loc la Baia Mare şi Sibiu, vor participa subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, reprezentanţi ai Prefecturii, precum şi cei ai consiliilor judeţene.
"Integrarea dispeceratelor înseamnă concentrarea în acelaşi loc a resurselor umane şi materiale care deservesc cele două instituţii, respectiv ISU (Pompieri - SMURD) şi ambulanţă. Prin această măsură urmărim dezvoltarea unui management mult mai eficient la nivelul resurselor de intervenţie, dar şi o colaborare directă mult mai bună între toate instituţiile şi serviciile care au rol în intervenţia de urgenţă tehnică, precum şi cea medicală", a declarat Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Acesta a adăugat că măsura mai urmăreşte şi scăderea timpilor de decizie la trimiterea resurselor de intervenţie ale instituţiilor amintite pentru acordarea de prim ajutor, asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare.
De asemenea, prin crearea acestor dispecerate medicale integrate, organizate în spaţii puse la dispoziţie de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, se urmăreşte şi creşterea eficienţei utilizării resurselor umane, materiale şi financiare alocate de către instituţiile publice.
Proiectele pilot vor fi evaluate timp de 2 - 3 luni, urmând să fie implementate şi în alte judeţe.
 
În judeţul Mureş funcţionează încă din anul 2001 un dispecerat integrat în care operează toate serviciile de urgenţă, respectiv cele medicale, ISU, dar şi cele de Poliţie şi Jandarmerie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

mihai sibiu

Acum 11 ani

mai bine era daca ramaneau doar dispecerele de la ambulanta care sunt profesioniste nu si subofiteri isu care sunt penibili...habar nu au sa puna un dg. prezumtiv......
Raspunde

Veta

Acum 11 ani

ziaruldeiasi.ro/local/ambulanta-taxi-gratis-pentru-zeci-de-cazuri-zilnic~ni5d2p
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus