Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Tiberiu Ivancea, actualul sef al Politiei Sibiu l-a anchetat pe Ariton. Kovesi era procurorul!

Cei care l-au anchetat, în 2003, pe actualul ministru al Economiei, Ion Ariton, pentru neglijență în serviciu și fals intelectual, au ajuns pe funcții importante. Procurorul de caz, Laura Codruța Kovesi, este acum procurorul general al României, iar ofițerul de poliție care a muncit la anchetă este nimeni altul decât actualul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, comisarul Tiberiu Ivancea. Cei doi au decis scoaterea de sub urmărire penală (SUP) atât în cazul lui Ariton, cât și a celorlalte opt persoane anchetate. Ivancea spune că Ariton ar fi putut să îl aprecieze pentru modul în care a derulat ancheta.

În vremurile în care PSD era la guvernare, conducerea Petrom a depus o plângere penală împotriva a nouă angajați ai Peco Sibiu, acuzându-i de un prejudiciu calculat în 2002 la zece miliarde de lei vechi. Printre angajații acuzați era și Ion Ariton, directorul comercial în acea vreme, în subordinea căruia se afla și șeful Depozitului, de unde Petrom reclama lipsurile.
Alături de procurorul Codruța Kovesi, din partea Poliției sibiene a lucrat la dosar Tiberiu Ivancea, care în acea perioadă era ofițer de cercetare penală.
După mai multe luni de anchetă, în timpul căreia unul din gestionarii cercetați s-a sinucis, Kovesi si Ivancea au decis scoaterea de sub urmărirea penală a tuturor celor acuzați. Tiberiu Ivancea a răspuns întrebărilor ziarului Turnul Sfatului, în legătură cu perioada respectivă și cu ceea ce a urmat. Inclusiv legat de eventuala susținere a partidului condus de Ariton pentru șefia Poliției sibiene.

Ivancea: ”E posibil să mă fi apreciat”

Reporter: Au fost acuzații grave, a fost un suicid. Dosar greu...
Tiberiu Ivancea: Dosarul a fost foarte dificil, pentru că era o problematică cu totul nouă la vremea respectivă, acum aproape zece ani. Cu petrol, cu rezervoare, chestiuni tehnice, densități, cu circuit de documente greoi și așa mai departe. A fost greu, au fost făcute foarte multe verificări, expertize, s-a depus o muncă uriașă.

R.: Mai țineți minte cât ați lucrat la dosar?
T.I.: Mai bine de șase luni, cred.

R.: La un moment dat apăruse zvonul că respectivul combustibil care ar fi lipsit s-ar fi evaporat.
T.I.: Au existat expertize, dar nu că tot combustibilul s-ar fi evaporat. Pe timp de vară, combustibilul se evaporă. Sunt niște marje, niște toleranțe care se iau în calcul în cazul unor astfel de rezervoare foarte mari. Dar nu a fost vorba, că tot s-a evaporat. Din câte îmi aduc aminte, era o lipsă de gestiune acumulată în timp și erau mai mulți gestionari responsabili de depozit.

R.: Opinia general valabilă este că funcții precum cea ocupată de dumneavoastră acum se ocupă cu acordul partidului aflat la guvernământ. Care ”își pune șefii” peste tot, de la Meteo la Poliție. Dumneavoastră ați avut discuții, susținerea celor din conducerea PD-L când ați concurat pentru acest post?
T.I.: Nu am fost la o negociere cu nimeni, dacă la asta vă referiți. Este foarte posibil, având în vedere că ministrul de Interne este om politic, să se discute la nivel înalt pe variante, pe opțiuni. Dar nu pot să spun că am beneficiat de vreun sprijin deosebit.

R.: Nu au venit că ”sunteți omul nostru”...
T.I.: Nu, departe de așa ceva.

R.: V-ați mai întâlnit cu domnul Ariton, de când dumnealui e ministru, iar dumneavoastră șeful Poliției?
T.I.: Nu pot să spun că avem o relație profesională. Ne cunoaștem, din când în când ne mai întâlnim pe la diferite evenimente, dar nu ne sunăm sau, mai bine spus, nu păstrăm o legătură decât foarte rar.

R.: Cum a fost să îl anchetați pe cel care este acum ministrul Economiei?
T.I.: Ancheta propriu-zisă, în ce constă: să administrăm probe în acuzare. Am încercat să administrăm toate probele posibile. Domnul ministru, la vremea respectivă director comercial, a fost audiat de mine. O dată sau de două ori, în prezența avocatului. Am purtat o discuție, mai mult, am cerut niște explicații, pentru că era acuzat de ceva și ceream să răspundă la niște întrebări pertinente. Ca și răspunsurile. Am lămurit situația, cred, din discuție. Ulterior s-au solicitat expertize și așa mai departe și s-a dovedit că nu erau acuzații întemeiate.

R.: Ion Ariton vă cunoștea, din punct de vedere profesional, a fost anchetat de dumneavoastră. Credeți că a contat modul în care ați lucrat în dosarul respectiv în împrejurările în care ați ajuns șeful IPJ Sibiu?
T.I.: E foarte posibil să mă fi apreciat la vremea respectivă pentru modul în care am procedat și cum am pus problema cu ocazia anchetei. Dar...

R.: ... până la urmă tot concurs a fost.
T.I.: Da, a fost un examen.

După dosarul din 2003, Tiberiu Ivancea a mai lucrat ca ofițer de cercetare penală încă aproape patru ani. Din februarie 2007 până în septembrie 2009 a condus, mai întâi ca împuternicit, Serviciul de cercetări penale din cadrul IPJ Sibiu. A plecat apoi câteva luni la București, iar din februarie și până în august 2010 a condus Serviciul județean de informații și protecție internă Sibiu (fostul ”doi ș’un sfert”). A devenit șef al Inspectoratului de poliție județean Sibiu în urma unui concurs la care a fost singurul candidat.

Poziția lui Ariton

Actualul ministru al Economiei, Ion Ariton, este și președinte al PD-L Sibiu. El a transmis ziarului Turnul Sfatului, legat de subiect, să aibă în vedere că dosarul a fost închis fără să fie dovedită vreo vinovăție. De asemenea, a fost subliniat faptul că dosarul a fost instrumentat în perioada în care la guvernare era PSD, partid care, într-adevăr, în vremea respectivă avea o influență de fier în mai toate instituțiile deconcentrate.

Nu au existat dovezi

"În urma verificării acestor variante, precum și a administrării tuturor probelor necesare lămuririi cauzei s-a constat că nu există indicii clare din care să rezulte că există o pagubă reală și, totodată, nu există o legătură de cauzalitate între modul în care invinuiții și-au desfășurat atribuțiile de serviciu și paguba produsă", se arată în rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, citează Mediafax.
Conducerea Petrom arăta, în plângerea penală, că paguba a fost produsă între anii 2000 și 2002, însă expertizele efectuate depuse la dosar acest lucru nu putea fi stabilit drept cert. ”Or, nefiind dovezi clare din care să rezulte că, la data de 31 decembrie 1999, nu există lipsuri de combustibil în depozitul Peco Sibiu, nu se poate reține ca reală paguba calculată. Mai mult, s-a constat că în perioada 2000- 2002 s-au efectuat peste zece inventare și peste patru controale de fond, ocazie cu care nu s-au semnalat lipsuri semnificative din gestiune, nu s-a sesizat dispariția unor documente fiscale sau contabile și nu s-au sancționat persoanele care făcut corecturi în fișele de magazie, deși erau verificate, semnate și barate de comisia de inventariere", se mai arată în ordonanța semnată de Kovesi.
O expertiză contabilă depusă la dosar a stabilit cuantumul prejudiciului la două miliarde de lei vechi, dar acest calcul putea fi luat în considerare numai în ipoteza în care stocurile declarate în 1999 erau cele reale, fapt ce nu a putut fi dovedit.
În trecut, președintele organizației municipale a PSD Sibiu, Gheorghe Suditu, declarase că Ion Ariton a depus o cerere de adeziune la PSD, cerere care nu s-a mai concretizat, însă.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

horatiu

Acum 12 ani

ivancea e oricum un prost condus de altii.asta este,n-ai ce-i face
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus