La doar câteva zile după adresa Primăriei Sibiu cu privire la situaţie dascălilor de la Liceul de Artă din Sibiu, neplătiţi de mai bine de două luni, Ministerul Finanţelor Publice a exprimat un punct de vedere. Din păcate, răspunsul specialiştilor de Bucureşti complică şi mai mult lucrurile.
„Încadrarea situaţiei prezentate de dumneavoastră în categoria cazurilor excepţionale nu intră în competenţa Ministerului Finanţelor Publice. În ceea ce priveşte legalitate redistribuirii de sume care determină depăşiri de costuri standard şi nominalizarea instituţiei competente, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1395/2010, să aprobe aceste redistribuiri, vă comunicăm următoarele:
Hotărârea Guvernului nr. 1395/2010 privind finanţarea de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost per elev pentru anul 2011 nu conţine prevederi referitoare la depăşirea costului standard, reglementând doar situaţia redistribuirii de sume repartizate pe comune, oraşe, municipii, fără a specifica însă că aceste redistribuiri pot duce la depăşirea costului standard”, se arată în răspunsul ministerului.
Mai mult decât atât, răspunsul primit de municipalitatea sibiană se încheie cu sugestia ca primăria Sibiu să se adreseze Ministerului Educaţiei pentru lămuriri concrete suplimentare.
Între timp, profesorii de la Liceul de Artă Sibiu au intrat în grevă şi refuză să mai intre la ore. Majoritatea lor au făcut împrumuturi pentru a face faţă situaţiei şi aşteaptă în continuare o soluţie.
“Eu personal am luat bani împrumut! Am luat bani de la prieteni, de la cunoștiințe, de la neamuri... Ce era să fac?”, a declarat pentru Turnul Sfatului directorul liceului, Dan Călin Băban.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Hotărârea Guvernului , Turnul Sfatului , Ministerul Finanțelor Publice , Dan Călin Băban , Ministerului Educației Naționa , Primăriei Sibiu , Hotărârii Guvernului , Artă Sibiu
Vizualizari: 347
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Matei
Acum 44 minute
Emil
Acum 1 oră
John
Acum 1 oră
John
Acum 1 oră
Adina