Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Consiliul Concurentei suspecteaza 17 firme ca au facut intelegeri la licitatii Transgaz si Romgaz

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi sucursalele a 17 companii suspectate de o posibilă înţelegere privind participarea cu oferte trucate, individuale şi în asociere, la opt licitaţii organizate de Transgaz şi Romgaz în perioada 2009 - 2011.

"Suspectăm companiile că s-au înţeles atât asupra conţinutului ofertelor pe care urmau să le prezinte la licitaţii cât şi asupra modului în care îşi susţineau aceste oferte, astfel încât contractele să fie adjudecate prin rotaţie. În acest caz am colaborat cu DIICOT, care ne-a furnizat indiciile necesare pentru a declanşa o investigaţie de amploare într-un domeniu sensibil cum este cel al gazelor naturale", a declarat într-un comunicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Mediafax.
 
Licitaţiile au vizat atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor. Valoarea totală a celor opt contracte încheiate de Transgaz şi Romgaz cu cele 17 companii este de aproximativ 98,8 milioane lei.
 
Cele 17 companii investigate sunt Condmag Braşov, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, Inspet Ploieşti, Moldocor Piatra Neamţ, TMUCB Bucureşti, Fluent Gaz Sâncraiu de Mureş, Rominsta Cristeşti, judeţul Mureş, CIS Gaz Sântana de Mureş, TD Williamson Belgia, Habau Pps Pipeline Systems Ploieşti, Cala Târgu Mureş, Instaservice Târgu Mureş, Amarad Arad, Gascop Târgu Mureş, Posada MED Mediaş, Petrostar Ploieşti, Syscom 18 Bucureşti şi Transelectric Târgu Mureş.
 
Transgaz şi Romgaz sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei.
 
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
 
Companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
 
Legea concurenţei 21 din 1996 interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte, se mai arată în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Mare figura si Calburean asta

Acum 12 ani

Anii trecuti salariul lui era de 800.000 de euro/an, adica jumatate din profitul firmei... Chiar daca profitul scazuse el tot a luat 800.000 euro...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus