X

IPS Laurentiu Streza a implinit 64 de ani

ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a sărbătorit la începutul acestei săptămâni împlinirea a 64 de ani. Momentul a fost celebrat la Capela Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”, alături de numetoşi studenţi, preoţi şi reprezentanţi de seamă ai Mitropoliei Ardealului.

“Înalt Preasfinţia Sa este un foarte bun pastor de suflete, un ilustru profesor al teologiei româneşti, iubitor al sfintelor slujbe şi al Sfintei Liturghii, un foarte bun gospodar şi bun chivernesitor al averii bisericeşti. Dacă ar fi să tragem o linie asupra calităţilor pe care ÎPS Mitropolit Laurenţiu le are, n-am putea spune decât că este un tată foarte bun al păstorilor şi credincioşilor din Ardealul străbun”, a spus cu această ocazie PS Episcop Andrei, citat de Ziarul Lumina.

Ca şi cadouri de ziua sa, Mitropolitul Ardealului a primit din partea celor apropiaţi o cruce de binecuvântare şi foarte multe flori.

“Această sărbătoare se rasfrânge asupra întregii Biserici şi mai ales asupra acestei unităţi eclesiale din care facem parte şi unde Dumnezeu m-a rânduit să fiu ierarh. De aceea se cuvine să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite şi pentru că nu ne-a pedepsit pentru păcatele noastre, pentru greşelile noastre, pentru neputinţele noastre şi pentru lipsa împlinirii unor fapte”, a spus ÎPS Laurenţiu Streza pentru Ziarul Limina.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lg

    Inalt Prea Sfintia Sa, Dr. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, sa ne traiasca si sa ne pastoreasca intru multi, fericiti si sanatosi ani, caci Vrednic este !

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vai de capul lui...

    …cand l-or ajunge blestemele celor de care si-a batut joc. Lingaul de Andrei zice ca este un tata foarte bun pentru toti credinciosii, el nu-i tata nici pentru copiii lui darmite pentru straini. Poate se milostiveste bunul Dumnezeu si il cheama la El si vine un arhiereu adevarat, nu o satana in haine calugaresti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact