Aceasta este cea de-a doua vizită a premierului la Sibiu în mai puţin de o săptămână. Emil Boc va fi însoţit joi de către ministrul transporturilor Anca Boagiu. “La Sibiu, delegaţia oficială va sosi, la ora 15:15, pe Aeroportul Internaţional, urmând să se deplaseze spre şantierul autostrăzii, situat în continuarea centurii municipiului, dincolo de giratoriul de la intersecţia cu DJ143B (Sibiu – Ocna Sibiului). Între orele 15.30 – 16.00, vor fi deschise lucrările de construcţie ale tronsonului Sibiu – Orăştie”, a anunţat astăzi Instituţia Prefectului judeţului Sibiu.
Mâine premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, vor face un adevărat tur de forţă pe autostrada Nădlac – Sibiu. Cei doi încep seria vizitelor oficiale la ora 8:30, pe traseul Nădlac – Arad – Timişoara - Sibiu.
Lucrările la autostrăzile de pe Coridorul IV între Nădlac şi Sibiu încep în această toamnă şi vor fi finalizate în 2013 şi 2016. Este vorba dcespre tronsoanele Nădlac-Arad (38,9 km), Timişoara-Lugoj (35,6 km), un tronson de 28 km din autostrada Lugoj-Deva, Deva-Orăştie (32,8 km) şi Orăştie-Sibiu (82 km). Termenul de finalizare este anul 2013, mai puţin un tronson de 80 km din autostrada Lugoj-Deva, care va fi pusă în funcţiune în 2016.
Lungimea totală a celor cinci autostrăzi însumează aproape 220 de kilometri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Aeroportul Internațional Sibiu , Ocna Sibiului , Emil Boc , Instituția Prefectului Sibiu , Asistenţă Socială Sibiu , Anca Boagiu
Vizualizari: 469
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
Sibianul
Acum 11 minute
Ger
Acum 11 minute
D.M.
Acum 14 minute
B
Acum 16 minute
Da!