Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Coman rateaza partida cu Ceahlaul

Atacantul Voinței Sibiu, Ion Coman, ratează meciul din această seară, Ceahlăul Piatra Neamț - Voința Sibiu, din cauza unei accidentări la unul din antrenamentele de joi.

Din primele investigații medicale a reieșit faptul că jucătorul Voinței are contractură musculară. În partida de la Piatra Neamț, Alex Pelici îl poate înlocui pe Coman cu Neguț, Martinescu sau chiar cu Darko Lukanovic, noul venit în tabăra sibienilor. „Atacantul sibian, Ion Coman, cel ce a adus prima victorie pentru alb-verzi pe teren propriu, în meciul din etapa a XXI împotriva Concordiei Chiajna, ratează deplasarea de la Piatra Neamț. Coman s-a accidentat la antrenamentul de joi. Dupa primele investigații medicale, Coman suferă de o contractură musculară”, se arată într-o postare pe wall-ul de Facebook al Voinței Sibiu.

În altă ordine de idei, partida Ceahlăul – Voința va fi arbitrată de gălățeanul Marius Bocăneală, ajutat la cele două tușe de Eduard Florin Ungureanu și Valentin Avram, ambii din București. Rezervă va fi Emil Voicu, din Bacău, în timp ce bucureștenii Gheorghe Moise și Mario Agiu vor fi observatorii partidei de la Piatra Neamț.

Meciul Ceahlăul – Voința se joacă astăzi, cu începere de la ora 19.00. Partida este în direct pe Digi Sport 1.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus