Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
9°C

Inginerii care dau lectii gratis de yoga

Nu e o religie, nici o sectă şi nici o grupare. E o comunitate de oameni pe care îi leagă aceeaşi preocupare: regăsirea echilibrului interior şi asigurarea liniştii mentale. În propria lor locuință, o familie de ingineri din Sibiu inițiază orice doritor în tainele ”reconectării la dimensiunea spirituală reală”.

Famila Lucian şi Corina Roman sunt o familie normală, perfect integrată în jocul social, dar poate mult mai fericită decât altele. Împreună cu fiica lor de 13 ani, practică regulat o formă de meditaţie, numită Sahaja Yoga sau Realizarea Sinelui. Efectele practicii sunt vizibile, începând de la seninătatea de pe feţele lor şi până la prosperitatea materială pe care o au. Sunt ambii ingineri şi au propria lor firmă de construcţii. Prosperitatea afacerii le permite să pună la dispoziţie sediul şi dotările necesare întâlnirilor săptămânale pe care le au cu alţi practicanţi de yoga. De asemenea, susţin financiar concerte de muzică indiană sau vizite ale unor maeştri străini. În fiecare marţi, de la ora 18,30, familia Roman găzduieşte, în mod total benevol, sedinţele de meditaţie la care oricine poate experimenta o întâlnire cu sine însuşi.

Începuturile comunității

Lucian este o persoană caldă, veselă şi gata să explice cu răbdare oricui doreşte filosofia din spatele metodei de meditaţie pe care o propune. La vârsta de 43 de ani, experienţa de practică spirituală este de 20 şi admite că aceasta l-a scos din deriva cotidianului şi l-a pus pe făgaşul unei vieţi liniştite şi fericite în care reuşeşte armonia dintre realizarea sinelui şi realizarea socială. Şi-a cunoscut soţia tot în urmăm cu 20 de ani, imediat după ce a luat cunoştinţă cu Sahaja Yoga. Imediat după ce s-au cunoscut, Corina a primit şi ea realizarea sinelui şi împreună au avut tăria să-şi susţinăm filosofia de viaţă într-o societate reticentă şi suspicioasă la astfel de influenţe orientale. Cei doi îşi amintesc că în anii 92”, când s-au stabilit în Sibiu, la noi în orașpracticau yoga doar câţiva studenţi clujeni şi abia după ce-au aderat şi ei s-a constituit o comunitate. În prezent, doar ei au rămas activi din vechiul grup  şi abia de trei-patru ani se poate spune că este stabil. Actuala comunitate are aproximativ 30 de membri şi numărul lor este în creştere. La fel și realizarea sinelui lor.

”A-ți goli mintea de gânduri...”

Primii pași constă în asigurarea cadrului mental relaxat și favorabil ascensiunii energiei vitale în corp. Această energie poartă numele de Kundalini. Rădăcina ei se află la baza coloanei vertebrale, imediat sub ”osul sacru”. De acolo urcă pe şira spinării spre creştetul capului şi conectează fiinţa umană la „energia cosmică" sau la Creator, explică Lucian Roman. Această idee se regăseşte în toate religiile, în toate tradiţiile spirituale, doar experienţele sunt diferite. Unii o numesc botez, alții nirvana, alții zen. Toţi sfinţii şi toţi asceţii au activată această energie şi sunt în conexiune cu Sursa Creatoare

În Sahaja Yoga, această experienţă este accesibilă oricui în câteva minute de meditaţie ghidată. După cum explică, într-o înregistrare, fondatoarea Sahaja Yoga, Shri Mataji Nirmala Devi - născută în India, în 1923 - trebuie întâi să te ierţi pe tine şi pe cei din jurul tău, să scapi de toate emoţiile negative şi să-ţi goleşti mintea de gânduri. Restul vine de la sine. Nu este însă atât de uşor pe cât pare. Pentru că o minte neantrenată, a omului obişnuit, se agaţă fie de viitor, fie de trecut. „Noi trăim de pe vârful unui gând pe altul. Realitatea, prezentul, se află însă între două gânduri, în acea clipă de calm interior. Este acea secundă pe care trebuie să învăţăm s-o lărgim.”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

16 comentarii

Nicu

Acum 12 ani

Bun, si unde pot fi gasiti oamenii acestia, unde se desfasoara lectiile din \"fiecare marti, de la ora 18,30\" ??
Raspunde

PG

Acum 12 ani

Sibiu, Str. Victor Tordosan nr. 2 0745-580936 - Lucian Roman
Raspunde

aviz amatorilor!

Acum 12 ani

Legat de fondatoarea acestui sistem de Yoga,Sri Mataji Nirmala Devi,exista niste teorii ca nu a fost chiar asa de bine intentionata precum ar fi gata sa jure probabil adeptii ei.Apropo,doamna fondatoare a parasit planul fizic anul asta prin luna martie parca.Informatiile de care am luat cunostinta mai demult -pe cand doamna traia-si care o incrimineaza pe maestra sus-amintita le-am gasit pe forumul \"Roportal\" unde si-au spus parerea si cativa fosti adepti ai acestui sistem de Yoga.Cineva spunea ca maestra avea o aura de doi bani si in aceste conditii,e greu de crezut ca ea putea sa aiba o influenta pozitiva asupra discipolilor ei.Ba dimpotriva,se zice ca de fapt urmarea sa ia de la discipolii ei energia care probabil ii asigura existenta.Iar daca lua aceasta energie-sau cum i-o zice-de la mai multi,probabil ca nu se vedeau efecte adverse-ca sa zic asa-asupra discipolilor,pentru ca lua probabil putin de la fiecare(si de aceea nu se simtea).Cum reusea sa ia aceasta energie? Adeptii Sahaja Yoga practica un gen de meditatie in urma careia trebuie sa simta cum le iese un vant rece din palme si din crestetul capului(fontanela).De ce trebuie sa fie vantul ala rece nu stiu,mai ales ca adeptii altor practici spirituale se straduiesc sa simta caldura in palme.Poate ca numai energia rece ii prieste maestrei?Pana in punctul in care adeptii Sahaja trebuie sa verifice daca le iese din palme si din cap vantul racoros,practicantii acestei meditatii trebuie sa spuna in gand niste incantatii-care par destul de spirituale desi oarecum hilare-legate de iertare si realizarea sinelui.Cui credeti ca se adreseaza practicantii prin aceste incantatii din timpul meditatiei? Desigur,mamei lor: Sri Mataji.Am vazut un filmulet cu maestra lor in care aceasta le tinea o cuvantare discipolilor si le zicea asa ca dojana:Eu stiu cand voi nu meditati!Deh,trebuie sa spun totusi ca se spune ca aceasta meditatie are si un anumit gen de efecte terapeutice,unii dintre practicantii Sahaja sustinand ca s-au vindecat de niste boli in urma practicarii meditatiei din Sahaja Yoga.Spre binele adeptilor Sahaja,sper ca aceste indoieli care planeaza asupra maestrei lor sa fie nefondate,dar totusi le-as recomanda sa nu mearga ca orbii la Sahaja doar pentru ca \"e pe gratis\".Asa cum eu nu am cunoscut-o absolut deloc pe maestra lor,la fel s-ar putea sa nu o cunoasca si sa nu stie nimic despre ea nici ei.Sigur,nu vreau sa spun ca ce am citit pe un forum trebuie sa fie si purul adevar.Dar de ce ar inventa cineva astfel de acuze,mai ales daca nu ar avea nimic de impartit cu doamna?Nici eu nu vreau sa improsc cu noroi,nu as fi scris nimic aici daca nu ar fi planat asemenea suspiciuni asupra respectivei maestre.Chiar daca fondatoarea Sahaja Yoga a primit si anumite distinctii si recunoastere pentru activitatea ei spirituala din partea unor foruri si autoritati mondiale,asta nu ii poate oferi o aura de imunitate in fata oricaror suspiciuni.Pe de alta parte,ceea ce sustin adeptii Sahaja Yoga-ca aceasta meditatie ii poate ridica in mod spontan practicantului energia Kundalini si astfel sa-i ofere direct realizarea spirituala(realizarea sinelui)- este contrazis de practicantii altor cai de realizare spirituala,care afirma pe buna dreptate ca lumea ar fi trebuit sa se umple de oameni iluminati si realizati spiritual daca totul ar fi fost asa de simplu.Sunt absolut convins ca adeptii Sahaja Yoga-cel putin cei de la noi din tara- sunt oameni de buna credinta,care nu au nici un fel de intentii ascunse,dar faptul ca s-au infiintat mai multe centre de practicare a meditatiei Sahaja si la noi in tara,este destul de ingrijorator.Chiar daca e pe gratis,asta nu inseamna ca Sahaja Yoga sau fondatoarea Sri Mataji e dincolo de orice dubii si demna de incredere.Cei care au chef si timp pentru meditatii spirituale,sa mediteze si asupra unor astfel de informatii,chiar daca provin din surse nesigure.Repet totusi :sper sa ma insel asupra motivelor invocate ptr care doamna trebuie privita cu suspiciune.Oricum,Dumnezeu sa o lumineze,oriunde s-ar afla acum si oricare i-ar fi fost intentiile cat trait pe pamant.
Raspunde

Catalin Stan

Acum 8 ani

Bine ! Dar cine esti tu care spui toate astea de oamenii astia de la Sahaja? Sfantul Duh?
Raspunde

Pentru neamatori

Acum 8 ani

Scuzat sa-mi fie,era bine sa mergeti la citeva programe,tocmai ptr a fi iluminat si a intelege pe propria persoana,cum e cu "briza racoroasa ",Nu stiu de unde ati luat informatia,dar sunteti in mare eroare.Nu poti sa vorbesti de ceva despre care nu ai stiinta ci comentind ce a birfit "tata "Veta,duminica,la portita cu vecinele.
Raspunde

tantra yoga

Acum 6 ani

La ce va ttebuie racoare pre frigul asta? Lasati-o pt. la vara..
Raspunde

Vicent

Acum 8 ani

O fi alternativa la sectantii lui Bivolaru cel iubitor de trufandale minore sau o noua forma de sclavagism si exploatare umana tip M.I.S.A. Hai sictir !!!!!
Raspunde

Coloana vertebrala

Acum 7 ani

Feritiva de această sectă condusă de o grasa umflată țigancă indiana împreună cu alte femei.Nebuna practica cultul personalitatii si vorbește din dinți,obraji sex si burta si anus.Doar ea e importantă.Face o masturbare psihici emoțională cu palma pe creștet spunând cuvinte dintr-o limbă ,cântă .Pe scurt ticăloasă e bucuroasă că e copiată de lume apoi indobitocitii ei încep să vândă cd,carti draci laci pt stăpână lor.Tiganca cere să împărtășiți banii si dragostea de familie cu ea o țigancă în putință.
Raspunde

Dan

Acum 7 ani

Sectă rudaresei promovează interesul ei personal ,idioții ei cred că e e carne din Dumnezeu,va dați seama că adunătură de oameni din toată lumea a căzut victimă acestei bolnave psihic.In viața ei na câștigat nici o competiție in fata nimănui.Ea e autointitulata cum vrea ea.Rusine descreieratilor de vor să atragă sectantia sub șefia umflatei hoatze.
Raspunde

Andrei

Acum 7 ani

Nu am nimic cu persoanele care nu cred si nu rezoneaza cu aceste lucruri dar nu trebuie sa ajungem la jigniri. Multe spitale si centre de recuperare din strainatate folesc aceasta metoda unica fondata de catre Shri Mataji. Cuvintele oamenilor ce critica nu au valoare pentru persoanele ce datorita acestei metode s-au vindecat...
Raspunde

mierla carmen

Acum 6 ani

fiecare avem liberul arbitru ,deci credinta ta te-a videcat spunea ISUS,VA ROG NU JIGNITI !
Raspunde

Diana

Acum 6 ani

Am cunoscut-o personal pe Shri Mataji Nirmala Devi. Am cunoscut si oameni vindecați de dumneaei. Pe prietena mea a vindecat-o de cancer limfatic mamar in ultima faza. Mie mi-a redat încrederea în oameni, în viitor, în Dumnezeu. Si acesta e doar un nivel. Mai sunt si altele-pace, iubire, detașare, iertare, integrare...Dar trebuie experimentat. Eu nu sunt din Sibiu, la mine în oraș nu sunt programe publice, aveți mare noroc că există aceste programe publice, mie mi-au schimbat viata
Raspunde

Ion Ionescu ot Ionești

Acum 6 ani

de când s-a apucat fă dumnezeu de yoga?
Raspunde

Diana

Acum 6 ani

Cine suntem noi sa știm cu ce se ocupă Dumnezeu, din moment ce nu știm nici cine suntem noi sau cum sa purtam un dialog civilizat?
Raspunde

Diana

Acum 6 ani

Întâmplarea face să-i cunosc pe cei care țin programele de sahaja yoga din Sibiu. Sunt persoane echilibrate, serioase, familiste, cu multi ani de experienta spirituala, chiar se pricep, nu bat câmpii si, pe deasupra, sunt foarte comunicativi si răbdători. Iar despre legătură dintre sahaja yoga si MISA-nicio grija! Nu exista așa ceva! Bivolaru a făcut pentru yoga ceea ce inchiziția a făcut pentru crestinism-sa murdărească! Yoga nu înseamnă nici stat in cap, nici sex in grup, nici urinoterapie. Yoga e ceva foarte pur, poate fi practicata si de un "tinerel" de 90 de ani, si de fiu-meu de nici 3 ani. Yoga înseamnă "unire"-intre spiritul individual si cel universal, comparabil cu " religo, religare"-a uni (pe om cu D-zeu), de unde deriva termenul de "religie"-legătură libera, conștientă si personala a omului cu Dumnezeu. Un yoghin e un bun creștin fiindca știe adevărul biblic ca " Iisus este lumina" Chakra agnya, de la nivelul frunții, a fost deschisa de Domnul Iisus, El este iertarea din noi, fara El nu e posibila realizarea sinelui. Iar Shri Mataji s-a născut intr-o familie crestina. A vorbit mereu cu veneratie despre Domnul Iisus, fiind nemulțumită ca tocmai tarile "crestine" Il respecta cel mai puțin. Noi, "creștinii", am făcut cele mai murdare filme despre Iisus-gen " Codul spart al lui Da Vinci". Daca mergi in India si spui astfel de lucruri, mănânci bătaie si de la un creștin, si de la un hindus, si de la un musulman, pentru ca aduci atingere principiului divin. Suri Mataji nu a luat vreodată bani sau alte avantaje ca preț al cursurilor de sahaja yoga. Nici n-ar avea rabdare-e descendenta directa a dinastiei Shalivahan, dinastie recunoscuta pentru corectitudinea membrilor ei. Dar nici nu o interesează altceva decât evoluția spirituala a omenirii. Eu am cunoscut-o când aveam cca un an de practica spirituala si nici nu știam cine este. In prezenta dumneaei, am simțit atata pace, siguranță, iubire, susținere, cum nu mai simțisem niciodată. Am simțit spiritualitatea ce emana din ființă ei si iubirea intensa pe care o are pentru omenire. Dar, pentru o ființă spirituala, totul e spiritual. Iar pentru un hoț, toți sunt hoți. Dintr-o lume materialista, ce șanse de credibilitate mai au persoanele cu adevarat interesate de spiritualitate? Si intr-o lume plina de șarlatani, va mai putea fi ascultat si un maestru autentic? Trebuie sa fim macar la etajul întâi ca sa realizam ca exista si zgârie-nori. Eu va iubesc pe toți si va doresc ceea ce imi doresc si mie-spor in evoluția spirituala.
Raspunde

Alexandra

Acum 3 ani

Salut :) am practicat si eu Sahaja yoga. sunt o persoana care cauta pe Dumnezeu și spirituală. Cred in Dumnezeu și stiu ce e cu noi, in noi cine vrea sa accepte asta. In timpul practicii m-am simțit mai calmă, mai buna, mai echilibrată. Dar am primit asta si din practica meditațiilor de introspecție sau respiratie :). In timpul practicii nu am simtit tot timpul răcoarea,si ma gândeam ca de ce e nevoie sa imi înclin toata atentia lui Shri Mataji, simteam ca ma înclin cuiva care nu e Dumnezeu, e cineva care nu cunosc :). E posibil ca pentru mine sa nu se fi potrivit si totusi am apreciat afirmațiile, iertarea e importanta pentru oameni si pentru sufletele noastre. Nu simt ca e necesar sa ne jignim pentru ca altii practica un mod si ceilalti altul. Ce ma mai intriga e ca la ședințele de meditatie se spunea că asta e singura cale si alta cale ar aduce spirite rele si demoni asupra ta. Eu am simtit ca exista o limitare intre mine si Shri Mataji. Dupa o perioada meditam si ma gandeam ca eu ma rog unei persoane pe care nu o cunosc. Nu e Dumnezeu. :) Am inceput ea meditez fara poza, cu lumânare si sa ii cer ajutorul in mod direct lui Dumnezeu :) Inima mea imi spunea ca e totul ok si ca asa e cel mai bine. Intrebarea mea este...de ce nu am putea practica aceasta meditatie adresandu-ne Dumnezeului din noi, Spiritului pe care Dumnezeu l-a pus în noi? Si de ce asta e singura cale prin care omul se realizeaza spiritual ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus