Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
4°C

Seful Politiei Sibiu anunta deschiderea primului dosar penal pentru certificat de handicap obtinut pe nedrept

Un dosar de cercetare penală pentru înşelăciune, fals şi uz de fals a fost deschis de poliţişti în cazul certificatelor de handicap emise fraudulos în judeţul Sibiu, fiind verificaţi peste 400 de beneficiari ai acestor documente.

Şeful Poliţiei Judeţene Sibiu, comisarul Tiberiu Ivancea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în cazul certificatelor de încadrare într-un grad de handicap emise fraudulos s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru înşelăciune, fals şi uz de fals.

"Deocamdată, se fac cercetări pentru înşelăciune, fals şi uz de fals. Vom vedea pe viitor dacă vor fi extinse cercetările şi pentru alte fapte", a spus Ivancea.

Potrivit acestuia, "în momentul de faţă sunt peste 400 de persoane în acest dosar".

"Suntem în faza actelor premergătoare, nu putem spune dacă sunt vinovate sau nu", a afirmat Ivancea.

El a precizat că "deocamdată nu se fac cercetări faţă de medici", dar a menţionat că se vor extinde cercetările şi asupra celor care au emis actele, "dacă sunt elemente suspecte".

Ivancea a spus că cercetările în acest caz au pornit de la două dosare mai vechi, în care au fost cercetaţi foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu, pentru fapte de corupţie.

"De acolo s-a pornit, de la dosarele vechi, la care nu s-a sesizat nimeni o perioadă îndelungată de timp. Am solicitat Ministerul Muncii să efectueze verificări asupra certificatelor emise", a adăugat şeful Poliţiei Sibiu.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-unul din dosarele la care face referire Tiberiu Ivancea a fost cercetat Ioan Tinca, fost angajat al DGASPC Sibiu.

La începutul anului 2011 acesta a fost condamnat de Tribunalul Sibiu la patru ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă şi înşelăciune în formă continuată.

Aproape 300 de persoane cu handicap din Sibiu, printre care personalităţi publice locale, au primit certificatul de încadrare în grad de handicap în mod fraudulos, Comisia Superioară de Evaluare estimând că prejudiciul ajunge la zeci de milioane de lei, anunţa, în octombrie, Ministerul Muncii.

Majoritatea persoanelor publice din Sibiu care au primit în mod fraudulos certificate de handicap sufereau, teoretic, de astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică, beneficiind astfel de deducerea impozitului pe venit sau de pensionare anticipată, potrivit Ministerului Muncii.

Peste 500 de persoane suspectate de obţinerea frauduloasă de certificate de handicap sunt în cercetarea Poliţiei Sibiu, iar două dintre dosare au fost trimise Parchetului Tribunalului Sibiu, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită.

În plus, toate cele peste 19.000 de dosare ale persoanelor cu dizabilităţi din Sibiu sunt reevaluate de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, după ce în judeţ au fost constatate fraude la emiterea de certificate de handicap.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

TINCA

Acum 12 ani

1.ION TINCA 2.CORNELIA DAN
Raspunde

ho .mai ajunge

Acum 12 ani

95la suta sint sanatosi tun. Acum ar da spaga sa nu fie anchetati sarmani Sa dea inapoi impozitele si pensia de handicap.
Raspunde

TINCA-GHERLA

Acum 12 ani

VERIFICATI-O PE CORNELIA DAN-DIN SEICA MARE.STIE MULTE DESPRE PROBLEMA.
Raspunde

DGASPC

Acum 11 ani

TINCA IOAN E LA PENITENCIARUL BARCEA MARE, DE LA DEVA. TOATE FAPTELE SALE AU FOST COMISE IN CIRDASIE CU SORA-SA, KRAUS ANA, DE LA CONSILIU JUDETEAN PE CARE N-O INTREABA NIMENI DE SANATATE. SI DEFUNCTA MAMA CELOR 2 ORDINARI A BENEFICIAT DE PENZIE DE HANDICAP. INTERESANT, NU?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus