Răzvan Marcu a plecat de la Antena 1 Sibiu, locul său fiind luat de Radu Nechit, fostul director al stației locale Realitatea TV. Emisiunea de duminică pe care o realiza Răzvan Marcu la Antena 1, alături de Nicolle Stănese, va fi înlocuită cu o emisiune ce va fi moderată doar de Nicolle. Cel mai probabil, emisiunea se va numi ”Duminica în familie”, dacă Antena 1 și Mihaela Rădulescu își vor da acordul pentru folosirea acestui brand.
Anunțul a fost făcut de Răzvan Marcu pe pagina de Facebook a emisiunii Raluca și Răzvan: ”Am decis de comun acord cu Antena 1 Sibiu să încetăm colaborarea noastră începând de săptămâna acesta. Nu există vreun motiv ascuns, există pur și simplu o decizie discutată și asumată cu decență și de o parte și de cealaltă. De altfel, nici nu cred că se putea altfel... ne leagă șapte ani de colaborare profesională și ceva mai mulți de prietenie. Antena 1 Sibiu va avea un loc special în sufletul meu din teribil de multe motive. Cel mai important, însă - oamenii! Adică cei care m-au suportat, cei care m-au certat când am greșit, cei care mă iubesc și cei care, făcându-le pe toate cele dinainte și altele o mie pe deasupra, au susținut financiar totul. Le multumesc”, scrie în mesaj Răzvan Marcu.
Deținătorul francizei Antena 1 Sibiu, Vasile Presecan spune că despărțirea s-a făcut amiabil, iar pe viitor are în vedere o schimbare a produselor stației. ”Pentru emisiunea de duminică vom continua cu Nicolle, cu o emisiune ce se va difuza pe același tronson orar, duminică de la ora 12. Dorim ca emisiunea să se numească ”Duminica în familie”, însă asta depinde și dacă vom putea folosi acest nume, urmează să discutăm cu Antena 1 sau cu Mihaela Rădulescu dacă acest lucru este posibil. Emisiunea pe care dorim să o realizăm va fi făcută pe modelul acelei emisiuni prezentate de Mihaela Rădulescu. Între orele 16 și 17 vom avea știri prezentate de Laura Dobrotă și Radu Nechit, știri prezentate live, cu invitați. L-am ales pe Radu Nechit pentru că este un profesionit în acest domeniu. Legat de Răzvan Marcu, noi ne-am propus să continuăm doar pe emisiunea de duminică, însă el a hotărât să continue un proiect personal”, a declarat Vasile Presecan pentru Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Matei
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
John
Acum 5 ore
John
Acum 5 ore
Adina