Mă gândesc ce a fost în capul marilor administratori ai lumii când au pus la punct strategia ACTA?!
Nu stau acum să discutăm dacă ideea din spatele acestui act este bună sau rea, sau ce se va întâmpla dacă se va pune în aplicare. Ceea ce nu înţeleg cum au gândit strategia de aplicare, de pregătire şi de informare a lumii întregi.
Orice om cu ceva informaţii şi-ar fi putut da seama de reaccţia oamenilor la anunţarea aplicării ACTA sau la anunţul dat de statele lumii că au semnat acea foaie.
Chiar nici o ţară din lumea asta nu a înţeles că finalul va fi unul dezastruos pentru guvernele lor? Chiar niciunul dintre cei care au gândit ACTA sau care au participat la redactarea ACTA nu au ştiut că îşi pun într-o situaţie jenantă ţara din care provin?
Cine au fost aceşti oameni care s-au adunat la un loc şi au decis această lege, dar mai ales au gândit a nu spune nimenui despre nimic, iar apoi au venit cu o lege care evident a nemulţumit între mapamondul? Chiar nici un guvern nu s-a gândit că vor ajunge, din populism, din grijă electorală sau pur şi simplu din judecată simplă, a retrage acest act? Cum se poate ca nici un guvern să nu îşi dea seama de prostia ce urmează să o facă?
Realitatea este mai complicată şi mai gravă. Numai dacă ne amintim cine erau cei care au condus războaiele mondiale, sau care au fost decidenţi în marile perioade ale istoriei mondiale, ne dăm seama că în prezent avem de a face (şi nu de ieri sau de azi) cu o elită guvernamentală mediocră.
Nu avem cum a ne gândi în a-l compara pe Reagan cu Obama sau pe Thacher cu Blair sau pe de Gaulle cu Sarkoszy sau pe un Cavour cu Berlusconi. Din rândul ţărilor din nivelul al doilea ale puterii mondiale cu greu mai găsim lideri ce merită menţionaţi mai târziu în cărţile de istorie. Poate danezul Fogh Rasmunssen, poate unul din liderii polonezi dar nici aici nu mai găsim un lider de talia lui Havel.
Istoria cu greu şi mai mult forţat va reţine numele liderilor actuali ai lumii. Merkel şi Putin sunt cei care rezistă dar cu toţii ceilalţi nu se ridică la standardul istoric. Societatea de astăzi cu greu găseşte repere solide în aceşti lideri ai lumii.
Dacă un stat făcea eroarea de a semna ACTA pe care apoi o retrăgea, probabil că devenea un episod minor al politicii acelei ţări, finalizat cu o demisie a acelui guvern. Dar în această situaţie, îşi permite lumea o demisie în bloc a conducerii mondiale?
Capcana funcţionarilor nu duce altundeva decât în decăderea democraţiei. Aceşti specialişti ai birocraţiei nu au cea mai importantă valoare a unei guvernări: leadership-ul! Deşi lumea de astăzi îi cere tot mai mult, aceştia nu fac altceva decât a complica, a birocratiza dar deloc a găsi soluţii mondiale.
Secolul XXI este, încă, în căutarea liderilor săi, este încă în căutarea celor care vor scrie istoria acestei lumi. Căutarea aceasta devine cu atât mai complicată cu cât nu există, în acest moment, un lider care să îşi asume un moment istoric. Se ezită, se ocoleşte, se învaţă dar în acest moment nu se poate identifica un astfel de lider.
Secolul XXI are nevoie de acei lideri care pot desena lumea după necesităţile acestui secol şi nu după parametrii secolelor trecute. Ideea de continuare sau copiere a ideiilor secolelor trecute, nu numai că este dăunătoare dar aşează lumea pe un curs involutiv al mentalităţilor, al conceptelor.
Secolul XX trebuie înţeles ca un pod istoric spre o lumea a secolului XXI. Odată asumat acest concept, lumea îşi va putea continua a scrie istoria.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Fogh Rasmunssen
Vizualizari: 736
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
MB
Acum 7 ore
Claudiu
Acum 7 ore
Liberal autentic
Acum 7 ore
Neli Oproiu
Acum 7 ore
Bobo