Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Recuperarea fotografiei

 

Zilele acestea (până în 5 aprilie), la Casa Albastră, puteţi admira o excelentă expoziţie de fotografie semnată de Andre Kertesz. Pentru cei care nu ştiu cine este Andre Kertesz, acesta este unul dintre cei mai importanţi fotografi ai secolului al XX-lea. 
Născut la Budapesta la sfârşitul secolului al XIX-lea, Kertesz a devenit un fotograf autodidact dar care prin creaţiile sale a marcat evoluţia acestei arte, pe traseul Budapesta – Paris – New York. 
El rămâne una dintre bornele fotografiei mondiale iar noi sibienii avem onoarea de a îi aprecia operele. Peste 100 de lucrări sunt expuse în Sala Polivalentă a Casei Albastre iar sibienii le pot vedea, îi pot analiza lucrările şi îşi pot face o imagine a ce a însemnat o bucată importantă din istoria fotografiei mondiale. 
Această expoziţie îmi aminteşte de expoziţiile din anii `80 de la Sibiu ale foto-clubului Orizont, când Sibiul se considera o capitală culturală a fotografiei din România. Şi acum am în bibliotecă albumele vechi ale expoziţiilor din urmă cu ceva ani. Prin acestea am descoperit mica minune sibiană, adică expoziţiile de fotografie de altădată. 
Avem teatru, avem muzică, avem muzee, avem film dar ce s-a întâmplat cu fotografia? Istoria Sibiului este bogată în fotografii şi fotografi. Muzeul Brukenthal are serioase colecţii de fotografie datorate marilor noştrii fotografi, iar noi ne-am simţit obligaţi a îl introduce pe Emil Fischer în rândul marilor sibieni, pentru adevăratul ”tezaur” lăsat oraşului. 
Fred Nuss, Theodor Glatz sau mai nou Silvana Armat şi Sebastian Marcovici sunt nume din istorie sau din prezent ce echivalează cu fotografia. Zeci de fotografi profesionişti, zeci de mii de fotografii facute Sibiului sau în Sibiu, mii de fotografi amatori fac necesară o revitalizare a acestei arte, a acestui fragment de cultură din Sibiu.
Sibiul ar trebui să devină din nou acea capitală a fotografiei româneşti, acel centru important cultural al fotografiei din Europa Centrală. Doar cu o expoziţie de sinteză la sfârşit de an, realizată de Marcovici şi Armat, acest deziderat nu este realizabil. Doar cu o expoziţie în memoria lui Kertesz, acest deziderat nu este realizabil. Doar cu expoziţiile tematice ale lui Budrală, acest deziderat nu este realizabil. Cu toatele sunt momente excelente de cultură dar nu sunt acel ”destul” pentru o promovare activă a fotografiei. 
Ce se întâmplă cu clubul Orizont? Nu se mai aude nimic de el. Ce se întâmplă cu expoziţiile internaţionale ce altădată aveau loc la Sibiu? Ce se întâmplă cu expoziţiile marilor fotografi români sau internaţionali ce itinerau Sibiul? 
Şi această artă suferă din lipsa unui spaţiu adecvat de expunere. Este adevărat că Muzeul Brukenthal sau Centrul Cultural Habitus sau cafeneaua Atrium s-au transformat în spaţii momentane de expunere, dar Sibiul are nevoie de un spaţiu expoziţional adecvat. Nu redeschid problema Casei de Cultură dar un spaţiu este necesar.Fotografia are la Sibiu o poartă deschisă. Sunt convins că fotografii profesionişti locali se vor implica într-un proiect amplu de revitalizare a acestei arte la Sibiu. Cunosc foarte mulţi tineri fotografi, oameni cu talent, oameni cu viziune dar care au nevoie de un motor de coeziune. Au nevoie de un proiect. Au nevoie de o idee. 
Poate această remarcabilă expoziţie dedicată lui Andre Kertesz va naşte acea idee. Mergeţi la Casa Albastră, admiraţi munca acestui titan şi gustaţi o nouă porţie de cultură pe care Sibiul vi-o oferă. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

scouts.ro

Acum 11 ani

Mai sint, dar sufletul marilor saloane internationale si al fotoclubului Orizont, probabil ca a plecat odata cu artistul EFIAP Gheorghe Lazaroiu, spre o lume mai buna ... si tata si eu i-am fost elevi si ii pastrez o frumoasa amintire acestui mare (si prea repede uitat) fotograf ... ce dor imi este de o expozitie foto in memoria lui ... pe moment, va sugerez sa nu ratati expozitia foto cu imagini foto de arhiva Sibiul vechi, din holul Primariei, Piata Mare.
Raspunde

voua, vi, v-.......

Acum 11 ani

ca daca nu iasa doar un Vi-o de la Vio! ;)
Raspunde

sib

Acum 11 ani

Ba umflat nebarbierit, \"istoricul\" sulii, pune ba mana pe gramatica roamana ca esti de toata jena. Nu te mai incapatana cu scrisul, cand \"nu ai nimic a spune\", vorba lui Eminescu. Ai auzit de el? Unde dracu\' ai facut tu facultatea, ca esti paralel cu toate, rar am vazut asa un incult sa scrie la ziar.
Raspunde

ovidiu

Acum 11 ani

sa-i dea careva o lamaie la lesinatul asta !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus