Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Opt puncte negre pe DN1, in judetul Sibiu. Vezi unde vor fi amplasate panouri informative

Peste 30 de panouri cu caracter preventiv care semnalizează zone cu risc ridicat de accidente vor fi amplasate pe Drumul Naţional 7 între Bucureşti şi Nădlac, iar alte opt pe DN 1 în judeţul Sibiu, a declarat marţi directorul adjunct al Poliţiei Rutiere, Marin Motoc.

Potrivit lui Marin Motoc, cele 40 de panouri vor semnaliza aşa numitele puncte negre unde într-o perioadă de cinci ani consecutiv s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulaţie, soldate cu cel puţin zece persoane decedate sau rănite grav.

Astfel, punctul negru reprezintă un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru în care au avut loc asemenea evenimente rutiere.

Conform statisticilor Poliţiei Rutiere, la nivel naţional au fost inventariate 138 de puncte negre în care s-au înregistrat 1.517 accidente grave soldate cu decesul a 569 de persoane şi rănirea gravă a altor 1.369.

Conduita recomandată şoferilor la vederea indicatorului punct negru, semnalizat printr-un triunghi alb cu marginile roşii având în mijloc o bulină neagră, este reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenţiei şi evitarea efectuării oricăror manevre riscante.

Cele 40 de panouri vor avea dimensiunea de 2,5 metri lungime şi 1,2 metri lăţime şi au o suprafaţă reflectorizantă galbenă, pe ele fiind evidenţiat simbolul de punct negru şi mesajul "Atenţie, zonă cu risc ridicat de accidente 1,0 km".

De asemenea, odată cu amplasarea în teren a noilor semne de circulaţie şoferii vor putea consulta şi amplasarea pe hartă a acestora pe site-ul www.hartapunctelornegre.ro putând astfel să vadă dacă pe traseul pe care vor merge există astfel de puncte.

Din punctul de vedere a distribuţiei punctelor negre cele mai multe sunt pe DN1 respectiv 37, DN2 21 de puncte negre, DN7 cu 16 puncte negre, acestea urmând să fie evidenţiate în teren.

Motivaţia dată de Poliţia Rutieră pentru amplasarea panourilor cu caracter preventiv pe DN7 şi DN1 este că aceste drumuri constituie principalele sectoare ale culoarului 4 Pan-European care asigură legătura punctelor vestice de frontieră cu porturile Mării Negre.

De asemenea, valorile traficului pe aceste drumuri ating cifre însemnate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

T.B

Acum 12 ani

\"Aici sunt banii dumneavoastra\" Astfel de panouri au mai fost si nu au rezolvat nimic. Mai bine se mai facea 1 km de autostrada din banii de pe astfel de table care vor ajunge la fier vechi... sau poate... 10.
Raspunde

M

Acum 12 ani

Trebuie AUTOSTRAZI nu panouri, NENOROCITILOR si TICALOSILOR de la CNADNR!
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Cele mai multe accidente au fost pe tronsonul dintre Cristian si Sibiu la coborarea dealului de la aeroport zis S ul morti , nu stiu cum de acolo nu s-au gandit sa puna indicator cu bulina neagra .
Raspunde

Maria

Acum 12 ani

Decat sa faca sosele , mai bine pun panouri , ca deh\' vin alegerile ,mai trebuiesc niste banutzi pentru campanie........
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus