Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Prima noapte dupa gratii pentru Ilie Carabulea

 

Înștiințată încă de ieri dimineață, Curtea de Apel Constanța a emis ordinul de arestare pe numele lui Ilie Carabulea în jurul orei 17.00, iar la ora șapte seara acesta se afla în arestul poliției. Polițiștii sibieni l-au ajutat pe magnatul condamnat la un an și jumătate de închisoare cu executare să scape de ochii presei. ”În această după-amiază, atunci când a fost introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă Sibiu a avut asupra lui un bagaj, așa cum are fiecare persoană condamnată, iar în cursul zilei de mâine (vineri) are dreptul la pachet așa cum au dreptul toți cei din arest”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

 
Penitenciarul Rahova, posibila destinație
 
Deocamdată nu a fost făcut public numele penitenciarului în care Ilie Carabulea își va ispăși pedeapsa începând de la finele acestei săptămâni. Potrivit informațiilor Turnul Sfatului, cea mai plauzibilă variantă este penitenciarul de maximă securitate Rahova, a cărui administrație a fost înștiințată în cursul zilei de ieri de sentința dată de Înalta curte de Casație și Justiție în Dosarul Apostu. Aceeași copie a minutei a fost transmisă și către Penitenciarul Poarta Albă unde, de un an și jumătate, sunt în arest Florin Apostu și Tiberiu Popescu.
 
Cinci ani - Apostu. Un an și jumătate - Carabulea

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României l-au condamnat pe Ilie Carabulea la un an și jumătate de închisoare cu executare în Dosarul Apostu. Fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, judecătorii Înaltei Curți i-au mărit pedeapsa la cinci ani de închisoare cu executare. Tot la închisoare cu executare au fost condamnați și soții Cârstea: câte un an și două luni fiecare, cu suspendare. Fostul ofițer SRI, Tiberiu Popescu a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare.
Nicolae Boța a fost achitat, el fiind condamnat la plata unei amenzi de 1.000 de lei.
Sentința este definitivă.

Politicienii deplâng soarta familiei Carabulea

”Din respect pentru un om care a făcut foarte mult pentru județul Sibiu și a fost un model din punctul de vedere al dezvoltării economice, e trist. Să nu ne bucurăm de răul altcuiva. Cred că omenește și creștinește este să nu ne bucurăm de situația prin care trece el și familia lui. Binenînțeles că justiția și-a făcut datoria și a fost un proces greu. Dar nu aș vrea să comentez mai mult”, spune președintele organizației județene a PSD, Ioan Cindrea. Trist se arată și liderul PNL, deputatul Mircea Cazan. "Fiecare avem o familie, fiecare le știm pe ale noastre", spune Mircea Cazan. Primarul Sibiului, Klaus Johannis, este mai rezervat în declarații. ”Am citit despre această sentință. Nu cunosc dosarul, nu vreau să mă pronunț”.

”Se petrece o decimare după modelul uman”

Liderul PC Sibiu, Viorel Ioniță, face apel și el, la ”trauma familială”. ”Când justiția trebuie să își face datoria este în regulă. Dar atâta timp cât avem interlopi, canalii, bandiți economici care se plimbă în continuare liberi și, din când în când, se petrece o decimare după modelul uman și se dau exemplu, atunci ceva nu e în regulă. Văd că sunt alții care ar fi meritat procese mai mult mediatizate și nu se întâmplă nimic. E rău că cineva a fost condamnat, gândiți-vă la familie și la toate celelalte aspecte”, a declarat, cuvânt cu cuvânt, Viorel Ioniță.  

Apostu, coruptibil pentru a fi în „elita comunităţii locale”. Carabulea, dornic de a controla justiţia

Sentința de acum un an, de la Constanța, părea una extrem de dură. După cum relata Turnul Sfatului din motivarea dată de judecătoarea Curții de Apel Constanța, Adriana Ispas, instanța reținea atunci că se impun pedepse aspre pentru fostul prim-procuror Florin Apostu şi pentru fostul ofiţer SRI, Tiberiu Popescu. În acelaşi timp, cataloga drept specială situaţia lui Ilie Carabulea, al cărui scop, în opinia instanţei, a fost acela de a controla justiţia până la cele mai înalte foruri.

„Inculpatul Apostu Florin Nicuşor a deţinut funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi, profitând de aceasta, a săvârşit mai multe acte de corupţie în scopul, pe de o parte, de a participa activ la «elita comunităţii locale», iar pe de altă parte, pentru obţinerea de foloase materiale”, se arată în decizia instanţei de la Constanţa. Relaţia lui Apostu cu Ilie Carabulea a fost una care a cântărit greu pentru instanţă. „Semnificativă în activitatea infracţională a inculpatului Apostu este şi contribuţia inculpatului Carabulea Ilie, fondator, acţionar majoritar al holdingului Atlassib SA Sibiu, format din 40 de firme cu obiecte de activitate diverse (... cu o cifră de afaceri de 240 de milioane de euro în anul 2010 şi peste 6.000 de angajaţi), care a profitat de dorinţa celui dintâi de a face parte din sfera oamenilor influenţi la nivelul judeţului, oferindu-i diverse avantaje până la mită”.

Situaţia lui Ilie Carabulea a fost una mai specială, în analiza instanţei judecătoreşti. „(...) referitor la individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului Carabulea Ilie, instanţa are în vedere atât minimul prevăzut de legiuitor mai ridicat pentru infracţiunea imputată acestuia, dar şi mobilul total diferit şi anume intenţia de a-şi întinde şi menţine influenţa asupra persoanelor chemate să înfăptuiască actul de justiţie de la prim nivel până la unul dintre cele mai înalte foruri – procuror general al ţării”.

Citește și care au fost pedepsele date, inițial, de Curtea de Apel Constanța: Opt ani și două luni de închisoare în Dosarul Apostu

Vom reveni


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

83 comentarii

Toto un fost ...

Acum 11 ani

Imi pare rau pt Carabulea, dar are timp de odihna ca tot se plangea ca nu a avut concediu. Acum poate sa mediteze la toate pacatele si greselile si sa revina mai smerit si mai puternic. Multi se vor bucura si eu credeam ca o sa fiu printre ei, dar acum constat ca il compatimesc pt ca nu a fost justitie ci proces facut la comanda.
Raspunde

maricica

Acum 11 ani

mi se pare extrem de usor sa stai un an si jumatate la inchisoare ....la banii astia ... vacanta ...
Raspunde

catalin

Acum 11 ani

cred ca ai dreptate , a fost un proces la comanda si cred ca nu e bine niciodata sa te bucuri de raul altuia chiar daca justitia mai are uneori dreptate .
Raspunde

radu

Acum 11 ani

sa vad si eu cum merge carabulea la inchisoare.........................nu cred asa ceva
Raspunde

dodecaedru

Acum 11 ani

daca citesti motivele pentru care au primit pedeapsa, adica ceea ce au putut sa le dovedeasca,( 400 de euro si o reparatie de masina) sunt grotesti si dovedesc ca justitia este incompetenta si manipulata politic! Au vrut sa dea un exemplu, pentru ca pe rechinii mari de la Buc. nu-i prind, asta nu inseamna ca cei doi nu merita, dar....
Raspunde

un om bun

Acum 11 ani

sa nu se bucure nici dusmani ,nimeni pe pamantul acesta de aceasta sentinta data de ,,coruptii si besinosi din Bucuresti,, 1.Carabulea a ajutat si a creat 6.000 locuri de munca chiar daca era cunoscut ca un dur,afemeiat ...etc.hai sa fim seriosi ,carui barbat nu-i plac femeile.Sa spuna alt patron ce a facut pentru oamenii din Sibiu ...Sunt multe lucruri bune de spus ..nu judecati ..iubiti oamenii 2.a doua sentinta pentru fam.Carstea este cea mai idioata sentinta data de cretinii din Inalta Curte (daca exista asa ceva la noi ) oamenii acestia doi au intrat nevinovati ...halal justitie ,raman pe drumuri doi copii mici - nenorocitilor voi cei imbracati in robe si cu sufletul lui Iuda . Suntem alaturi de aceasta familie care nu merita asemenea pedeapsa . Speram ca bunul Dumnezeu sa schimbe ceva in aceata mocirla ,care se numeste Justitia Romana
Raspunde

buluc

Acum 11 ani

imi pare rau pt domnul carabulea
Raspunde

Ma bucur sa va revad (neglijenta), domnule Deleanu

Acum 11 ani

\"...motivarea dată de judecătoarea Curții de Apel Constanța, judecătoarea Adriana Ispas\" - va plac formularile redundante, sau sunteti adeptul axiomei \"repetitia este mama invataturii\"? ... iata un termen cu etimologie celtica: \"catalogha\" ... ni se-mbogateste lexicul, bravo! ... \"Apostu Florin Nicuşor a deţinut funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi, profitând de acesta...\" - de cine-a profitat, cine-i \"acesta\", domnule Deleanu? Daca stiti mai multe, de ce va-nvaluiti in mister? ... \"oferindu-i diverse avantaje până la mită” - puteti fi mai specific? Alte avantaje pana la a-i da si mita, sau avantajele au culminat cu supremul \"avantaj\" - mita? Daca asta-i formularea reprodusa exact din motivarea sentintei, atunci nu ma mir ca justitia scartaie in Romania - probabil e o judecatoare care s-a scolit dupa \'90, iar daca ati reformulat dumneavoastra...
Raspunde

catalin c.

Acum 11 ani

o sa iasa mai repede ....vine campania si e bun la \"casa omului\"
Raspunde

ion

Acum 11 ani

Este o pedeapsa prea mare....in comparatie cu gravitatea faptei. Era de ajuns daca ramanea o pedeapsa cu suspendare. El nici nu este vinovat macar ... alticineva este vinovatul principal din holdingul atlassib in acest caz de dare de mita. Stie el cine este........
Raspunde

test

Acum 11 ani

pentru \"un om bun\" gunoiule de doi bani, daca erai implicat tu intr-un proces in care aveai dreptate? si cei doi soti nevinovati dadeau declaratii cum ca tu esti cel minicinos? declaratii dictate chiar de procuror? procuror platit de partea adversa in proces? desi tu esti indreptatit sa castigi? daca gunoiul ala beat la volan ti-ar fi omorat familia nevinovata? locul tau e dupa gratii langa ei, nu sa respiri aerul oamenilor liberi. daca asemenea personaje sunt aruncate dupa gratii pentru sume infime de bani dovedite de procurori, si nu pentru adevaratele fapte de coruptie care le fac, eu sunt de acord pe deplin cu aceasta practica.
Raspunde

dana

Acum 11 ani

Ca in Romania...ce poti sa mai spui...dar uitativa pe situl finantelor publice Sibiu sa vedeti cat cotizeaza dl Carabulea statului roman..Judetului Sibiu in special.. ... oare ce o sa se intample cu numeroasele firma pe care le administreaza?cati oameni o sa isi piarda locul de munca?oare chiar asa un pericol public este?...mi se pare o decizie complet gresita...in Germania s-a intamplat un lucru similar cu directorul unei mari fabrici....si ca sa nu inchida fabrica si statul sa piarda alti bani directorul era obligat sa administreze afacerea de luni dimineatza - pana vineri dupamasa fara a parasi incinta fabricii...iar vinerea veneau baietii si il duceau la inchisoare pana urmatoarea luni....justitie!
Raspunde

cristi

Acum 11 ani

uraaaaaaaaaa sa o vedem si pe asta
Raspunde

bravo maaaaaaaaaa

Acum 11 ani

bravo ma.................lasa ca nui rau si asa face numaie vaziune fiscala............toti tractoristii lui ce se dau soferi de tir si autocare au salariu minim iar diurnele in euroi le baga in buzunar fara a plati ceva.....na lasa k se scoate.......finazeaza campania pd-l ului si o sa scape......ha ha...poate face infarct magarul si sa scapat fara griji.....oare ia facut si la ,,italianul,, al treilea copil testament? sua numai tziganii 2 primesc ,,m ue,,?
Raspunde

dda

Acum 11 ani

daca tot il criticati de ce nu va faceti voi macar jumatate din cat a realizat el??????
Raspunde

cri

Acum 11 ani

Nu e corect ! Stiti cati angajati are omul acesta ? Stiti cat bine a facut oamenilor ?Haideti sa-i bagam la puscarie pe toti care mai misca ceva in tara asta...ca oricum e vai de noi,...
Raspunde

o picatura de justitie

Acum 11 ani

acolo sus nu au mai putut face nimic, ca la Sibiu taiau si spanzurau tot,sunt prea mici ptr aia!Merge si ulciorul ce merge ...si intra la apa!
Raspunde

o picatura de justitie

Acum 11 ani

laudabila sentinta!(daca o meritau e o picatura de justitie,restul-ce se fac altii,etc- sunt conexe!)
Raspunde

ion

Acum 11 ani

La toti besinosii, care se bucura va transmit ca va bucurati degeaba. Lui Cristii, ce ai ma boule ti-ai vazut k dupa colt ?
Raspunde

Carabulea

Acum 11 ani

Nu va mai dati rotunzi ca a facut Carabulea numai bine. Toti angajatii fug de el. Are cele mai mici salarii din sibiu si face cei mai multi bani. Daca tot ai profit de ce nu iti recompensezi si angajatii? Nu ei muncesc sa iti faca tie saci de bani? Si este singurul angajator care te obliga sa stai 3 ani.... si te tine pe salariu de cacao. Iar daca nu iti convine si vrei sa pleci trebuie sa ii dai daune... Atatia sibieni sunt in proces cu el pe treaba asta... Nu merita inchisoare pt asta, dar merita pt multe altele.
Raspunde

tuturutututu

Acum 11 ani

pai e logic ca pupincurismul inca nu a disparut din romania iar in sibiu slugi prea plecate la alde carabulea sau aldea sau marcel rusu sunt cu tona...e logic ca doar cei ce au un interes legitim poate sa pupe in***si sa faca frumos precum pudelii la hoti de astia
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

sper sa fie nevinovat domnul Carabulea, care s-a implicat in dezvoltarea economica a judetului
Raspunde

Alin

Acum 11 ani

Cata prostie e in jurul. A facut, a dres, a cladit, e un erou! De ce nu vorbiti punctual, prostilor ce-l aparati, de ce nu vorbiti despre faptul de coruptie (minuscul - in comparatie cu celelalte) dovedit? Daca ar avea (are) niste merite, asta l-ar scuti de lege? Ganditi fix ca ceea ce sunteti: imbecili.
Raspunde

Nicolae, zeul sexului

Acum 11 ani

Eu am scapat baaaaaaaaaaaaaaaaaa! Ma duc la menias sa i-o trag bucuros la amanta! Potzaaa forevaaarrrrrrrrrrrr!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

Tavi

Acum 11 ani

Bravooooo, SARBATOAREEEE pt toti cei prejudiciati de zgarcenia Ing. \"Caraba\" !!!!! In sfarsit masonu\' ajunge la mititica ..... Acolo sa-i putrezeasca oasele ala de mafiot !!!
Raspunde

@dana

Acum 11 ani

Caraboulea nu poate conduce \"fabrica\" de luni pana vineri, fara a iesi din fabrica, pt. ca el conduce 7 zile din 7, multa mita se da in weekend... cei cu care isi rezolva problemele nu sunt abordabili atunci, fiind si ei la birou... ce spui tu este valabil numai pt. Germania, hai, cel mult, si Anglia!
Raspunde

capusa

Acum 11 ani

Pentru ce a facut in Sibiu merita sa stea multi ani in inchisoare,ca a facut mult bine(mita,trafic de influenta,santaj,hotie,si multe altele). Dar e bine si asa ca sta macar 18 luni la mititica. Pentru sustinatorii lui,am impresia ca se va pocaii si va mari lefurile la toti angajatii,iar la slugi va da dublu,asta mai ales in functie de comentariile de pe forum.Dati bice la comentarii pro.
Raspunde

Agentosu\' ATL

Acum 11 ani

Ilie la puscarie ...... la puscarieeeeee ....Ilie la puscarie !!!!! Las-o-n ***** mea de treaba, ca ai dat de naiba nea Ilie
Raspunde

TEPES

Acum 11 ani

Deşteaptă-te, Române, din Somnul cel de Moarte, În care te-adânciră Tiranii de Baştani ! Acum ori niciodată croieşte-ţi alte soarte, Să-ţi ceri, să-ţi aperi, drepturile Frate’! Acum ori niciodată să vorbim pe bune’ Având conştiinţe juste, nepătate, De Holding Atlassib unde se petrec Hoţii, Jafuri, infracţiuni nenumărate . Înalţă-ţi a ta frunte şi cată-n jurul tău, Cum stau ca sclavi în firmă, oameni sute şi chiar mii ; Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupii-n stâne : Poştaşi, şoferi, agenţi, din munţi şi din câmpii ! Să aibă leafa mică, penalizări o droaie, Cei care n-ar pleca din gloriosul loc, Când Holding Atlassib, cu inima duioasă, Vă cere ca să trecem prin sabie şi foc! Priviţi măreţe umbre : Ştefi’, Micu şi Ilie Înalta Împărăţie cu tot cu ai săi Netoţi, Având braţele Mânjite, Hoţia lor în vene, ”Viaţă-n Libertate!”, ori “Moarte!”, strigăm toţi . Pe noi ne nimiciră a Pizmei Răutate Cu Uneltirea voastră, fiind noi Exploataţi, Dar noi pătrunşi la suflet de sfânta Libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea Fraţi! Agenta pagubită, de la firma cea mare, Pretinde la ai săi colegi azi mână de-ajutor, Şi blastămă cu lacrimi în ochi, pe orişicare În astfel de pericol s-ar face trădători ! N-ajunse mâna barbarului Caraba’, Al cărui jaf fatal şi azi îl mai simţim ; Acum o bagă ciuntă în vistieria goală, Martoră-i Justiţia, nu vrem să o primim ! N-ajunse Despotismul cu-ntreaga lui slujire, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ; Acum încearcă Şefii, în oarba lor trufie, Sa ne răpească Leafa’, dar morţi numai, v-o dăm! Români din patru zări, acum ori niciodată Uniţi-vă în Cuget, uniţivă-n Simţiri ! Strigaţi în lumea largă, Diurna ni-i furată !!! Cu Penalizări şi alte viclene Uneltiri ! Agenţi cu crucea-n frunte!, căci breasla e creştină, Deviza-i Libertate şi scopul ei preasfânt, Să mergem în Tribunale, în Glorie deplină, Decât să fim Sclavi iarăşi în Holding Atlassib .
Raspunde

anonim

Acum 11 ani

ai gasit cea ce meriti
Raspunde

Saqqarah

Acum 11 ani

Fac apel la dvs. sa-i faceti rost d-lui Ilie Caramulea de un kil de alifie, pentru o viata mai usoara si mai placuta.
Raspunde

@11. test

Acum 11 ani

\"...procuror platit de partea adversa in proces?\" Foarte corect ce spui: in speta respectiva, \"partea adversa\" este statul, iar procurorul este platit (numai si intotdeauna) de stat. Deci...
Raspunde

@capusa,

Acum 11 ani

\"Dar e bine si asa ca sta macar 18 luni la mititica\" Nu pot spune ca ma bucur, dar nici rau nu-mi pare. N-o sa stea 18 luni, o sa se \"comporte\" exemplar si-o sa i se reduca pedeapsa la 2/3, deci maxim un an. Ar fi si varianta (are bani, doar) de a se interna intr-un spital, sub supraveghere, datorita \"bolilor\" de care sufera si care nu pot fi tratate in sistemul penitenciar.
Raspunde

Pt. Bula, feciorul lui Carabula

Acum 11 ani

Ba, ghiolbane, nu-ti mai da mana sa postezi mesje in care sa-i faci mortaciuni pe aia care-l injurau pe jegul de tac-tu?
Raspunde

AAA@

Acum 11 ani

dupa Carabulea, urmeaza Johannis, un om de mare caracter ca si Carabulea. Grupare mafiota interetnica :Johannis,Carabulea,Gradinaru, Nan,Bucsa, Keul
Raspunde

Mitica

Acum 11 ani

Carabulea a ajuns sa primeasca o sentinta cu executare, datorita unor directori din holdingul atlassib, care si-au depasit atributiile si au legat prietenii dubioase cu reprezentanti ai parchetului.
Raspunde

Alin

Acum 11 ani

Mitica (sau mititica), nu cumva se zice \"din cauza\"? Eu as zice ca primeste sentinta DATORITA justitiei divine. Nu e mult cate luni, dar sunt sigur ca tartorul Sibiului se va infuria teribil pentru ca cineva si-a permis sa-l infrunte. Cred ca va face atac cerebral de nervi...Sunt curios pe cati va mai injura la inchisoare.
Raspunde

Cacarpatica

Acum 11 ani

Toti cei care ati fost nedreptatiti de societatea SC Carpatica Asig in care actionar principal este condamnatul Carabulea, formulati plangeri penale impotriva directorilor societatii care resping la plata dosare de dauna RCA pe motive imaginare... ATENTIE mai ales daca exista Proces verbal de constatare de la politie asigurarile sunt obligate sa plateasca si nu pot invoca investigatiile proprii.... PAGUBITI AI SC CARPATICA ASIG.... UNITI-VA SI DENUNTATI INFRACTIUNILE ACESTORA... VETI CASTIGA... SE POATE... S-A DOVEDIT ASTAZI
Raspunde

ex angajat

Acum 11 ani

cei care posteaza, in marea majoritate, se impart in doua categorii : ex angajati care au avut probleme si au plecat de acolo cu coada intre picioare ( soferii - furau motorina, agentii - furau tot ce puteau, etc ) si lingaii. Asa ca nu mai comentati. 80 % din angajatii care au plecat din holding au fost prinsi cu ceva, asa ca nu il mai injurati. Carabulea este un manager de moda veche, foarte dur, cateodata chiar grobian, dar un tip care la 6 dimineata era la firma si pleca la 10 seara, un om care stie sa faca afaceri si pana la urma un om care, asa cum o face, da de mancare la 6.000 oameni ( cateodata da de mancare si la figurat si asta e unul din pacatele lui). Cat despre sentinta, nu sunt specialist, dar sa iei un an jumatate de puscarie pentru ca ai dat spaga o revizie de 4.000 lei, hai sa fim seriosi... miroase a rafuiala. Pacat, sper sa nu se duca dracului ce a construit el, pentru ca am avea toti de pierdut. Daca doar Atlassibul nu ar mai plati impozitele la autocarele ce le are, la bugetul local, gaura ar fi destul de mare, ca sa nu mai vorbim de TVA, impozite la bugetul de stat, etc. Si ce e amuzant, e ca gaura asta a sa o simta si toti luptatorii luminii si ai dreptatii ( pun pariu ca il simpatizati pe Becali ) care isi expun gandurile aici. Eu zic ca se pute da alta solutie legala. Sanatate la toti.
Raspunde

take that

Acum 11 ani

O vorba inteleapta spune ca NU MOR CAII CAND VOR CAINII.....
Raspunde

real

Acum 11 ani

apreciez comentariu ex angajat pina la sentinta
Raspunde

marius

Acum 11 ani

sunt fost angajat al holdingului si vreau sa va spun ca asta e praf in ochi care ne arunca justitia........carabulea este cel care ( prin metode mai putin ortodoxe) tine in frau \" tractoristii\" de pe autocare.
Raspunde

Tiberius

Acum 11 ani

Ex angajat, mai informeaza-te, nene. Atlassib-ul este la categoria \"mari contribuabili\" deci varsa taxele direct la stat. Ma gandesc ca atata lucru ar trebui sa stii, tu cel care imparti lumea in categorii, cu aerul unui atotstiutor. Pentru tine \"moda veche\" si grobianism sunt chestiuni auxiliare. Totusi, intreb, cum se face ca Atlassib-ul are cele mai multe plangeri la AJOFM din partea ex-angajatiilor prea-performantului patron? Mie imi pare a ilegalitati. Ca a comis ilegalitati mult mai mari, e doar banuit de toata lumea. A fost prins \"furand un ou\". Din punct de vedere legal, tot \"furt\" se cheama. Iar cand furtul se incadreaza mita, rezulta ca avem de-a face cu coruptie. Succes la racoare si, hai sa nu ne dam de ceasul mortii: nu Atlassib-ul, cu salarii de 600-1000 de RON a tinut orasul asta in viata..
Raspunde

comment

Acum 11 ani

ilie carabulea este unul dintre putinii care au cladit si a lasat in urma pt toti... sibieni coborati de pe dealuri de la stanele voastre, nu-l mai vorbiti de rau si lasati invidia deoparte, mai ales voi miilor ce v-ati facut case pe spatele atlassibului; stiti voi care sunteti. sibiul e frumos si dezvoltat si datorita lui
Raspunde

pt 44

Acum 11 ani

om fi noi de la stana dar carabulea tot cel mai mare cioban ramane....cine a avut de-a face cu el stie despre ce vb.
Raspunde

Ilie Voinic

Acum 11 ani

Cind se va organiza in municipiul Sibiu concursul mult asteptat ? ... ... Desigur, cel de tintas fruntas printre zabrele !!! :)) :)) :)) Caci 1 an si jumatate pt. nea Ilie C. + 5 ani pt. celalalt ( nu-i retin numele, dar nu-i nici o pierdere asta!!!... cel de era pus in fruntea Parchetului de le linga Judecatoria Sibiu), va fi de lucru, nu gluma!!! :)) :)) :)) Propun sa fie selectionati macar 3 tragatori de chiftelutze cu prastia pentru fiecare din inculpati... Nu de alta, dar cu siguranta vor osteni ca sa-i sature pe astia doi!!! Plus pe Tibisor, acel pseudo- ofiteras de securitate ce traia cu senzatia obraznica ca el este intangibil !!! [ Ha-ha-ha] x (n+1) !!! Voi, alde Izabel Prod, nea Bendic de pe Kolarov etc, fiti pe faza si asigurati stocurile necesare de carnitze tocate!!! :)) :)) :)) Halal sa le fie !!!
Raspunde

hk

Acum 11 ani

delene, mara va face leucemie, iar nevasta-ta (ex prostituata) va face cancer. ca sa ai diversitate
Raspunde

h

Acum 11 ani

dupa carabulea urmeaza dupa gratii un alt mare infractor din sibiu : angelescu misu de la fabrica de bere trei stejari. cica acum cu insolventa bere trei stejari da cu virgula la fabrica de bere si la hotelul lor acela neterminat :)
Raspunde

BULĂ

Acum 11 ani

nea ilie,fii tare!nu te lasa la toti carcotasi ! cand o sa aflu unde te duce, o sa vin in vizita cu pachet...dar fara tigari . hai noroc si sanatate ! la cei ce-o sa-ma injure ca prostii ptr mesaj va ......ca bill pe monica . salutare
Raspunde

Pt hk

Acum 11 ani

Nenorocitule...promit sa ma ocup personal de tine! Pana in panzele albe merg! Si nu ma opresc pana nu pun mana pe tine! Tine bine minte! E o promisiune!
Raspunde

StK

Acum 11 ani

nu imi vine sa cred cati idioti comenteaza pe aici. Desi tot orasul stie de multi ani despre ilegalitatile lui carabulea, voi ii plangeti de mila acum ca insfarsit s-a facut dreptate? Tara de ipocriti.
Raspunde

Pixi Dixi

Acum 11 ani

Ilie Carabulea, locul 1 la concursul ,,Numai Eu dau spaga ?,,
Raspunde

BULĂ

Acum 11 ani

ce ofticat esti ca nu ai si tu....bine ca poate
Raspunde

dana

Acum 11 ani

daca asi fi in locul d-lui Carabulea mi-as inchide toate firmele pentru un an.....sa vedem de unde o sa faca rost statul roman de locuri de munca pt 6000 de oameni, cand ei fura bani din pensile amarate ale batranilor, si cum o sa reziste ei sa lucreze cu \\ oameni nepregatiti, incompetenti , hoti (nu generalizez) pe care sunt nevoiti sa ii si plateasca?????????
Raspunde

@dana

Acum 11 ani

Sunt perfect de acord cu tine. In plus Carabulea a investit in Sibiu. Nu vede nimeni ce e in urma lui ? Cati bani au castigat atatea firme de pe urma investitiilor sale ? Numai dupa centrul de afaceri cate firme sibiene au prosperat ! Cred ca este si influenta politica a diferitilor oameni de afaceri si politicieni din capitala miticilor, carora nu le cade bine deloc ca se invart bani seriosi la Sb si nu in Buc. iar Carabulea are cele mai tari firme de transport. Sa nu uitam , singura banca cu capital romanesc tot a lui a mai ramas...
Raspunde

NORA

Acum 11 ani

Nu le este rusine pupicuristilor sa-i mai ia partea acestui individ care si-a batut joc de neamurile lui , de toti cei pe care i-a falimentat ca sa puna mina pe firmele lor pentru a nu avea concurenta , cite afaceri murdare a facut cu primaria pe vremea lui Condurat , afacerea cu schimbul de terenuri , bataia de joc la adresa majoritatii angajatilor , a sponsorizat toate jegurile de politicieni care acum sar in apararea lui si-a batut joc de familia fratelui Stefan , si pentru tot raul pe care l-a facut sta la racoare doar un an si jumatate . Binele pe care l-a facut Sibiului este murdarit de multa mizerie umana , de bataia de joc fata de majoritatea angajatilor . Cazane si Cindrea lasati-o mai incet ca urmati. Iar pentru idiotii care comparati activitatea primarului cu a lui carabulea va pot spune ca nu o sa va faceti bine niciodata.
Raspunde

hi,hi

Acum 11 ani

Asa, trogloditilor, faceti-l un erou pe ticalosul asta. Inventati fel si fel de conspiratii nationale si internationale impotriva unui escroc de-o lacomie iesita din comun! Ce firme au prosperat dupa cladirea aia ca doua fese, din moment ce abia s-a dat in folosinta \"centrul de afaceri\"? Poate de afaceri necurate, ca majoritatea celor facute sub marca cacoveanului. Asta era bandit de pe vremea lui Ceausescu, cand statea la panda pe sosea (controlor de trafic) ca sa-i friga pe soferi, dar nu cu amenzi, ci cu bani pentru buzunarele lui sau parte din marfa transportata. Vedem cu totii ce-i in urma lui, mall-ul ala gol din centru, un hotel fara parcare, o cladire ca un fund de vadana si doi bitangi facuti cu Stefania in Italia, in rest a ramas mult kkt!
Raspunde

Alegator

Acum 11 ani

Politicienii au fost de mult timp cumparati cu bagaje cu tot de Carabulea. Sa taca. Sunt ultimii oameni. Se prezentau la Carabulea spasiti, cu listele de consilieri locali sau directori de deconcentrate sa li le aprobe. Mafia are ramificatii si va continua sa functioneze. Ar fi nevoie de o igienizare totala. Ea va veni, dar numai dupa prabusirea sistemului. cat timp mai agonizeaza sistemul, practicile pentru care au intrat Carabulea si adjunctul sau Apostu la inchisoare, vor continua. Mai sunt niste adjuncti ai lui Carabulea care misuna liberi prin Tribunal, Universitate, Primarie, Consiliu Judetean, Camera de Comert.
Raspunde

NORA

Acum 11 ani

Nu le este rusine pupicuristilor sa-i mai ia partea acestui individ care si-a batut joc de neamurile lui , de toti cei pe care i-a falimentat ca sa puna mina pe firmele lor pentru a nu avea concurenta , cite afaceri murdare a facut cu primaria pe vremea lui Condurat , afacerea cu schimbul de terenuri , bataia de joc la adresa majoritatii angajatilor , a sponsorizat toate jegurile de politicieni care acum sar in apararea lui si-a batut joc de familia fratelui Stefan , si pentru tot raul pe care l-a facut sta la racoare doar un an si jumatate . Binele pe care l-a facut Sibiului este murdarit de multa mizerie umana , de bataia de joc fata de majoritatea angajatilor . Cazane si Cindrea lasati-o mai incet ca urmati. Iar pentru idiotii care comparati activitatea primarului cu a lui carabulea va pot spune ca nu o sa va faceti bine niciodata.
Raspunde

Taratorule

Acum 11 ani

A creat multe locuri de munca. Cui nu-i convin salariile mici, nu e legat de firmele astuia. Pentru Sibiu n-a facut ceva, n-am auzit de vreo gradinita, azil de batrani clinica facute in folosul orasului. Centrul de afaceri e facut pe bani europeni si nu vad sa fie mare succes.
Raspunde

Sibian

Acum 11 ani

comparaţi vă rog toate fabricile cumpărate de gaşca.... care au ajuns ruşinea oraşului:Simerom,Libertatea, Telescaun Păltiniş, Dacia Apold, Automecanica Mediaş, Covtex Cisnădie ,etc. câte locuri de muncă s-au desfiinţat transformând judeţul în handicapaţi şi pensionari de boală, Nimic din ce a cumpărat Carabulea nu a fost desfiinţat şi vândut; a despuţit două autogări care erau ruşinea oraşului, a construit un hotel urât spun unii dar aţi uitat câţi ani a tronat în mijlocul Sibiului o caricatură de construcţie.......Binele se uită repede se pare, dar dacă e de plătit să plătească toţi şi nu mumai unii....
Raspunde

tex

Acum 11 ani

@Sibian, uiti de mita data pentru a nu fi reparat podul feroviar sibiu-brasov? uiti de monopolul pus asupra transportului sibiu cisnadie? uiti de hotelul ridicat fara voie (prea aproape de centrul istoric) sa nu-l plangem...s-a intins mai mult decat i-a fost asternutul(iar acum e picatura care a umplut paharul) desi...nu cred ca va sta mult la mititica. sigur in cateva zile se va imbolnavii de inima, se sparge buba neagra-n el, are SIDA sau cancer si va fi eliberat! tot procesul este de teatru, sforile au fost trase cu mult inainte sa stim noi asta.
Raspunde

CHE GUEVARA

Acum 11 ani

CARABULEA =O IMENSA RUSINE PENTRU SIBIU
Raspunde

un locuitor al Sibiului

Acum 11 ani

ma minunez cata rautate pot avea acesti,,oameni\" doresc foarte mult sa va dovediti nevinovatia domnule Carabulea ca nu e drept ce se intamla
Raspunde

Maria

Acum 11 ani

Se pare ca sotii Carstea nu sunt arestati.
Raspunde

x

Acum 11 ani

Imi pare f rau pentru familia Carstea,asa cum i-am cunoscut eu sunt oameni onesti,modesti,cu aplecare catre carte,nu e corect sa plateasca asa de scump o greseala .
Raspunde

Alin

Acum 11 ani

Si azi e zi de munca pentru \"artistii\" de la Tribuna. Sarcina: propaganda pe net, raspandirea de informatii duioase despre \"salvatorul orasului\". De asta nu mai au timp sa puna nicio stire despre condamnare pe propriul ziar. E doar dovada ca este plin orasul de lichele, iar Carabulea este seful lor..
Raspunde

doroty

Acum 11 ani

Mai sint si alti ticalosi la fel de mari cum este Carabulea in toate institutiile statului roman ;inspectoratul scolar ,ulbs,sanatate, unde este o coruptie de nedescris.Daca tot a inceput curatenia ...s-o duca pina la capat justitia sa nu sa mai lase intimidata de aceste gunoaie ale societatii.Sa se ute putin la afacerile lui Gradinaru cu primaria ,la lucrarile de proasta calitate facute de acesta in diferitele cartiere sibiene pt. care aluat miliarde de lei de la contribuabili.,face-tii eroi pe acesti ordinari care controleaza sibiul
Raspunde

sibian get beget

Acum 11 ani

Nu este corect ca si sotii Carstea sa fie catalogati impreuna cu marii afaceristi; fie ca sunt de la noi din Sibiu sau din buricul spalarilor de bani care este Bucurestiul. Dar politicul le invarte pe toate. Ponoasele le trag si cei mai putin vinovati. Oricine greseste in viata. Dar miticilor le place sa-i judece pe cei din afara Regatului. Asta e adevarul.
Raspunde

cibinescu

Acum 11 ani

traiasca ardealul slobozit de mitici! miticii l-au bagat pe caranulea la zdup, o sa-l bage si pe verestoy, si pe ioha, si pe toti iubitii nostri sefi erdelyeni! deci erdelyul este in pericol bai rogojinilor!
Raspunde

Eugen

Acum 11 ani

Cel mai frumos a comentat pecistul Viorel Ionita. O sa-l votez cu doua stampile in dreptul numelui sau.
Raspunde

ex angajat

Acum 11 ani

pt Tibeerius. Sunt destul de bine informat, tu nu esti. Taxele asupra mijloacelor de transport ( impozit auto ) se platesc la Bugetul Local deci in contul Primariei Sibiu. Celelalte taxe si impozite ( impozit pe profit, TVA, contributiile aferente salariilor ) se platesc in contul bugetului de stat iar Atlassib-ul fiind mare contribuabil le plateste direct la Trezoreria Bucuresti. Deci daca acest holding va pica Sibiul are mult de pierdut si vorbesc aici de bani. Dar pentru multi din romani e o bucurie chiar un deliciu cand cineva pateste ceva rau, probabil ca din aceasta cauza suntem in rahat pana in gat.
Raspunde

lingurar claudiu

Acum 11 ani

ce bine se intoarce roata. bine ca intra la puscarie ca acolo e locul hotilor chiar daca sta pe o avere va purta si titulatura de puscarias. oricum nu le mai pasa oamenilor daca esti puscarias sau nu pt ca bunul simt nu mai este. oricum carabulea e neam de manivela, care a furat ca sa ajunga unde este acuma. ma uimeste cata lacomie pe acest infractor. locuri de munca .... ce vorbiti putea el sa faca munca tuturor... nu a creat locuri de munca si nu trebuie laudat pt asta ca el avea nevoie de oameni sclavi ca sa munceasca nu a facut vre un bine. fara angajati nu iti poti face businesu. si sibiul ce mare oras in afara de piata turnului unde casele sunt boite catre piata iar spatele lor sta sa se prebuseasca si colcaie sobolanii ce mai are. si cate a facut el pt sibiu ca asa cum sta el acolo asa sunt o ploaie de hoti ini toate orasele care au furat si care au investit in 2 3 10 cladiri ... si pt asta trebuie sa le purtati stima..? ... sunteti bolnavi .... pupati in***toti hotii. pacat nu sta mai mult la puscarie . nu a facut nimic bun salarii mizere, bataie de joc si umflat in pene cat incape ca na hotul neprins negustor cinstit se numeste. si de ce zic uni ca sa facem si noi ce a facut el . ce a facut e vreo lauda sau cum trebuie sa fim cu totii avarii de putere sau ce ? si da oricine poate sa faca ce a facut el daca se afla in conjuctura potrivita. a furat de la stat din uzina unde lucra nea manivela si dupa primul milion de carton da ne numim oameni de afaceri. prosti mai sunteti voi sustinatorii boului de *** si mai grav imi dau seama ca sunteti mult si ca viitorul nu are cum sa fie luminos cu atatia pupincuristi ignoranti si inculti. totusi uite cum roata norocului ii face pe unii in fuctie de conjunctura bogati dar cate odata le mai pune si apelative de puscariasi.
Raspunde

LUMI

Acum 11 ani

AR TREBUI ALTI ARESTATI NU CARABULEA CHIAR DACA ESTE DUR CA SEF ASA TREBUIE DAR A FACUT MULTE PENTRU SIBIU MULTE LOCURI DE MUNCA
Raspunde

Carab Ulea

Acum 11 ani

Tovarasul Caravulvea ne-a dat serviciu, ne-a dat voie sa mancam, ne-a dat voie sa bem si ne-a dat voie sa *****. Este un om bun, rau este pamantul ca-l tine.
Raspunde

tribucu de la tribuca

Acum 11 ani

Cei care il pupati in ***** pe seful vostru,o puteti face la ziarul tribuca si pe site-ul sibiul.ro,alt site al puscariasului. Dupa cum imi dau seama are la mina aproape tot,putini au scapat.
Raspunde

pt lumi

Acum 11 ani

esti o varza care nu pricepe nimic. esti buna de sclava. iti dau mancare nu trebuie sa gandesti tu munceste . deseara primesti apa.
Raspunde

nimeni

Acum 11 ani

Se pare ca nu o duce rau in arestul politiei; s-a instalat intr-un birou, iar un domn politist,delegat, ii duce si ii aduce documente la semnat, din cadrul firmelor.Telefon la discretie....era de asteptat.....
Raspunde

Gogu\'

Acum 11 ani

\"Grozavie mare a realizat justiatia cu aceasta condmanare, jos palaria!\" O fi avand omul pacate mari, dar sa-l bagi la puscarie doar pentru atat, in timp ce cocalari de doi bani de 1000 de ori mai periculosi ca dansul ne rad zilnic in fata, e o adevarata drama!. Drama nu neaparat ptr el, ca individ, care avand atatia dusmani din prisma \'gescheft\"-urilor poate se astepta la o lovitura ca aceasta, ci drama pentru noi, ca si compatrioti, carora ni se livreaza zilnic astfel de marete realizari cu scopul de a ascunde si mai marete dedesubturi \"justitiare\", fara ca noi sa luam atitudine. Eu zic ca un echilibru ar trebui sa existe in toate, chiar si in justitie, si da... cred ( asa cum cineva a postat anterior), ca un Carabulea in libertate e mult mai benefic ptr economia nationala si locala, decat sa-l lasi dupa gratii, chiar si doar ptr un an jumate. Pana la urma violatori, gangsteri, teroristi( vezi Potra\' de la Medias) sunt liberi binemersi.... RUSINE JUSTITIEI ROMANAE, RUSINE POSTACILOR DE DOIA BANI care habar nu aveti pe ce lume traiti!
Raspunde

postac de 2,5 bani,anticarbulici

Acum 11 ani

Rusine mare gogule,cit iei de la caserie sa-i ti partea lui cacabucea,ar trebui sa putrezeasca la puscarie,doar pentru ce rau a facut el toata viata,ar trebui sa stea cel putin 1000 de ani la racoare.Faci parte din sclavii magnatului,pentru sibiu e mai bine cu el la racoare,abea mai respira unii dintre angajati si unii dintre cei pe care ia ingropat marele sef de sclavi.
Raspunde

Ioan

Acum 11 ani

Nora, ai reusit sa te scoli de dimineata si azi si sa-l pupi in fund pe primar? Carabulea are cateva mii de angajati, pe care-i conduce profitabil; seful tau are doar o mie care-si fac de cap. Asa i-au facut si lui Ovidiu Tender acum cativa ani: l-au tinut 90 zile in arest. Acu si-a relocat afacerile, a cumparat la propriu 2 tari in Africa si da de lucru la africani. Asta va face si Ilie Carabulea: cand iese din puscarie,isi muta afacerile din tara si da la altii locuri de munca si salarii. Si va fi tratat cu respectul cuvenit atunci ! Tu ramai pupincurist de pimari, brasoveanule !
Raspunde

Kreierul!

Acum 11 ani

Bai handicapatule! tie chiar nu iti este frica de bunul D-zeu? cum poti tine atatia oameni in Italia sechestrati si nemancati! oricum eu cred ca esti imun! cum poti sa-i tii in fabrica aia cate 6 luni sechestrati si nemancati! prietena ta STEFI ca nu stiu exact gradul vostru de rudenie! la orele 20 arunca mancarea la caIni! pusa de tine bineanteles! la orele 21 vin si oamenii tai muncitoriI! adica prostii care iti aduc tine exact 100.000 de euro pe zi, bani negri proveniti din colete!! pai fii atent! ai 120 agentii numai in Italia! minim o agentie iti baga tie in buzunar 1000 euro pe zi! oricum cat esti tu de cioban faci si calcule! sau daca nu stii ai prostii care lucreaza pt tine! am lucrat si eu sefu! ma plateai exact asa! 300 ron pe luna, in ce varianta! 3 sapt lucrate pe luna numai de noapte, o sambata si o duminica libera si culmea mai ma puneai sa conduc si 1800 km pe zi! sa nu ti se para mult! esti tare frate!
Raspunde

fatau

Acum 11 ani

(_!_)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus