X

20 de locuri publice pentru lipit afisele. Pentru bannere, locurile sunt la intelegere cu proprietarii

Administrația locală a stabilit 20 de locuri destinate afișajului electoral pe domeniul public, pe perioada campaniei pentru alegerile locale. Majoritatea acestor locuri sunt în zona școlilor din oraș. În afara acestora, candidații au permisiunea de a folosi și domeniul privat (fațade de clădiri etc), după modelul ultimelor campanii, când bannere electorale au fost montate și în centrul istoric al Sibiului. În astfel de situații, permisiunea afișajului electoral va fi obținută de la proprietarii sau administratorii spațiilor respective.
Reprezentanții Primăriei avertizează că cei care vor folosi alte locuri de pe domeniul public vor fi amendați. ”Afişajul electoral pe stâlpi, pe cofrete electrice, pe cutii regulatoare de gaz, pe porţi sau pe alte spaţii aferente domeniului public, în afara celor aprobate, se sancţionează cu amendă între 600 şi 1000 de lei”, se arată într-un comunicat al administrației locale.

Cele 20 de locuri stabilite de Primăria Sibiu sunt:
–    Imobilul din Bulevardul Victoriei, nr. 2- 4,
–    la Cazarma 90, pe aleea care coboară spre Teatrul Radu Stanca
–    la şcoala cu clasele I-VIII nr. 11 de pe strada Smârdan, nr. 5
–    la grădiniţa cu program normal nr. 20 din Piaţa Iancu de Hunedoara, nr. 3-5
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr. 20 de pe strada Macaralei, nr. 1
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr. 1 din Ştrand, pe latura spre strada Haţegului, nr. 8
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr.25 de pe strada Sibiel, nr. 6
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr. 21 de pe strada Luptei, nr. 27
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr.23 din Ţiglari
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr.13 de pe strada Lungă, nr. 74
–    la şcoala cu clasele I – VIII nr. 12 din Piaţa Cluj, nr. 1-3
–    la Piaţa Cibin, pe strada Turnului
–    la piaţa agro-alimentară din cartierul Vasile Aron, în partea din faţă a halei
–    în zona Pieţei Rahova
–    la Colegiul Naţional Pedagogic Andrei Şaguna de pe strada Aleea Turnu Roşu
–    la Colegiul Tehnic Energetic – pe strada Vasile Aron, în partea dinspre strada Semaforului
–    la SC Independenţa SA de pe strada Ocnei, nr. 33, pe latura dinspre strada Târgul Fânului
–    la Spitalul Judeţean, pe Bulevardul Corneliu Coposu, în zona sensului giratoriu
–    în Piaţa Gării, la nr. 8
–    pe Calea Dumbrăvii, în staţia Tursib din dreptul complexului financiar-bancar

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    monyka

    pun pariu ca ciuma galben-rosie nu o sa tina cont de regulile impuse, si o sa impanzeasca orasul cu afise…ca asa sunt ei, neascultatori si indiferenti la ce se impune

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mela

    Sper sa tineti cont de aceste spatii, iar cei care vor fi prinsi ca incearca sa lipeasca in alte locuri sa fie pedepsiti nu ca anii din urma cand grupul vesel psdist lipea afise in delir pe unde apucau

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    marius

    PSD-ul va plusa la greu, au nevoie de CJ ca de aer, numai asa or sa poata manevra primariile din tot judetul deci nu ma astept la respectarea locurilor de afisaj …

Lasă un răspuns către monyka Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact