Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Cabinetul lui Ponta a trecut de comisiile parlamentare

 

Miniştrii Cabinetului Ponta au primit, luni, avize favorabile în comisiile parlamentare de specialitate care i-au audiat. Plenul reunit al Legislativului urmează să dea, după-amiază, votul de învestitură pentru Guvernul condus de Victor Ponta, informează Agerpres. Pentru ca Executivul Ponta să fie învestit în Parlament sunt necesare 231 de voturi pentru, însă este foarte posibil să primească mult mai multe, având în vedere că a fost semnat deja un protocol cu UNPR şi un altul cu grupul minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară din Camera Deputaţilor. 
 
Viitorul Guvern va fi format din: prim-ministru - Victor Ponta, 
ministrul Finanţelor Publice şi viceprim-ministru - Florin Georgescu, 
ministrul Apărării Naţionale - Corneliu Dobriţoiu, 
ministrul Administraţiei şi Internelor - Ioan Rus, 
ministrul delegat pentru Administraţie - Victor Paul Dobre, 
ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Daniel Chiţoiu, 
ministrul Afacerilor Externe - Andrei Marga, 
ministrul Afacerilor Europene - Leonard Orban, 
ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Ovidiu Silaghi, 
ministrul Mediului şi Pădurilor - Rovana Plumb, 
ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Eduard Hellvig, 
ministrul Culturii - Mircea Diaconu, 
ministrul Justiţiei - Titus Corlăţean, 
ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Dan Nica, 
ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Mariana Câmpeanu, 
ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Ioan Mang, 
ministrul Sănătăţii - Vasile Cepoi, 
ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Daniel Constantin, 
ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul - Mircea Duşa, 
ministru delegat pentru dialog social - Liviu Marian Pop, 
ministru delegat pentru mediul de afaceri - Lucian Isar. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Taratorule

Acum 11 ani

www.econtext.ro/dosar--2/analiza/tineri-si-datornici-ministrii-din-guvernul-victor-ponta-au-datorii-de-sute-de-mii-de-euro-vezi-topul-ministrilor-datornici.html
Raspunde

Ionel

Acum 11 ani

Acum au ocazia sa scape de datorii, NU?
Raspunde

nelutu

Acum 11 ani

No acum Usl sunt la putere.Asteptam fapte pentru ca de vorbe suntem satui.Sunt sigur ca vor lua doar masuri populiste si in favoarea lor nu vor face nimic pentru noi decat vor creste datoria iar noi vom traege mai tarziu ca ei impart ciolanu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus